Seria de cărţi cel mai bine vândută din toate timpurile pe Amazon. Cine a reuşit să detroneze "Harry Potter" - VIDEO

Volumele "Harry Potter", care deţineau recordul pentru cea mai vândută serie de cărţi pe internet, au fost detronate. Site-ul Amazon a anunţat că o saga SF în trei volume a stabilit un nou record.

Urmărește
1226 afișări
Imaginea articolului Seria de cărţi cel mai bine vândută din toate timpurile pe Amazon. Cine a reuşit să detroneze "Harry Potter" - VIDEO

Seria de cărţi cel mai bine vândută din toate timpurile pe Amazon. Cine a reuşit să detroneze "Harry Potter" - VIDEO (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Saga în trei părţi a lui Suzanne Collins - "Hunger Games" - este seria de cărţi cel mai bine vândută din toate timpurile pe Amazon.com, ţinând cont de vânzările combinate ale variantelor tipărite şi versiunilor electronice pe Kindle", a indicat Amazon într-un comunicat.

Magazinul online Amazon a fost lansat în iulie 1995.

Sara Nelson, director editorial al departamentului de cărţi şi versiuni pe Kindle al Amazon, a spus că faptul este cu atât mai remarcabil cu cât saga nu include decât trei volume, faţă de cele şapte ale seriei scrise de J.K.Rowland.

Seria "Hunger Games" ("Jocurile foamei"), al cărei prim volum a fost adaptat recent cu succes pe marile ecrane, prezintă aventurile lui Katniss Everdeen, angajată într-o luptă pe viaţă şi pe moarte cu alţi 23 de adolescenţi, într-o competiţie transmisă în direct pe un post de televiziune într-o societate din viitor.

Primul film din serie, ce i-a avut ca protagonişti pe Jennifer Lawrence, Josh Hutcherson şi Liam Hemsworth, a fost lansat în luna martie şi a devenit un fenomen în cultura pop şi mai ales în rândul adolescenţilor nord-americani, obţinând încasări de 678 de milioane de dolari pe plan mondial.

Cele şapte volume din seria "Harry Potter", care s-au vândut în circa 450 de milioane de copii pe plan mondial şi au stat la baza realizării a opt filme de succes, au fost puse în vânzare şi în format eBook, la sfârşitul lunii martie, pe site-ul www.pottermore.com, lansat de J.K. Rowling în 2011.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici