Shantel & Bucovina Club Orkestar, Fanfare Ciocârlia şi Ivo Papasov, la Balkanik Festival 2015

Shantel & Bucovina Club Orkestar, Fanfare Ciocârlia şi clarinetistul Ivo Papasov vor concerta la cea de-a cincea ediţie a Balkanik Festival, care se va desfăşura între 11 şi 13 septembrie, la Grădina Uranus din Bucureşti şi la The Ark.

Urmărește
454 afișări
Imaginea articolului Shantel & Bucovina Club Orkestar, Fanfare Ciocârlia şi Ivo Papasov, la Balkanik Festival 2015

Shantel & Bucovina Club Orkestar, Fanfare Ciocârlia şi Ivo Papasov, la Balkanik Festival 2015

Succesul celei de-a patra ediţii, care a adunat peste 10.000 de spectatori, face ca anul acesta să fie două scene pentru Balkanik Festival: cea deja cunoscută, de la Grădina Uranus, dar şi un nou loc de desfăşurare - The Ark, unde vor avea loc şi proiecţii de filme, precum şi expoziţii de pictură şi fotografie, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Experienţa Balkanik Festival din 2014 i-a impresionat atât de mult pe Shantel & Bucovina Club Orkestar, încât şi-au propus să revină la ediţia aniversară. Concertul va face parte din turneul "Viva Diaspora Tour 2015", ceea ce înseamnă un setlist proaspăt cu influenţe de rembetiko şi reîntâlnirea publicului cu energia lui Shantel şi cei opt membri de naţionalităţi diferite ai Bucovina Club Orkestar, printre care coproducătorul/ bateristul Marcus Darius şi solista Tea Mikic, cărora li se alătură pe scenă cântăreaţa Areti Ketime.

Seria premierelor din 2015 este deschisă de Kalyi Jag ("foc negru" în limba romani), un grup fondat în Ungaria de romi vlahi originari din Satu-Mare. Kalyi Jag au fost numiţi Young Masters of Folk Art, în 1979, iar, în 1987, primul lor album a fost un succes. În prezent, sunt cunoscuţi şi ascultaţi în lumea întreagă.

De asemenea, cea de-a cincea ediţie a Balkanik Festival îi prezintă, pentru prima dată în România, pe Kocani Orkestar din Macedonia, unii dintre exponenţii cu tradiţie ai stilului Balkan brass band, răspândit în ţările din fosta Iugoslavie şi descendenţi direcţi ai muzicii cândva interpretate de fanfarele militare turceşti. Muzica lor se inspiră din sunete gypsy care provin din zone diferite ale Balcanilor şi din ritmuri turceşti, cu o aromă latină. Cântecul lor cunoscut, "Siki, siki baba" apare pe coloana sonoră a filmului "Borat".

Seria premierelor continuă cu Ivo Papasov and his Wedding Band, un nume impozant al mişcării contemporane din wedding music-ul bulgăresc. Clarinetistul, care va concerta pentru prima oară în România la cea de-a cincea ediţie a festivalului şi ale cărui apariţii sunt evenimente rare, a dobândit succesul internaţional cu stilul său influenţat de jazz-folk. Cu rădăcini turkish gypsy, la scurt timp după fondarea grupului său Trakiya în 1974, Ivo Papasov a devenit regele fără concurent al muzicii de nuntă (Stambolovo), cel mai popular gen bulgăresc. Sunetele distinctive ale lui Papasov - o estetică improvizaţională şi energică, cu puternice influenţe din surse distincte precum folkul tradiţional, muzică de film şi de desene animate - şi-au găsit o audienţă efervescentă în rândul tinerilor, atracţia fiind reprezentată de asemănările cu spiritul incitant al rock-ului din vest.

Efervescenţii canadieni Lemon Bucket Orkestra, care se autodefinesc drept o formaţie "balkan-klezmer-gypsy-punk-super-party", revin în România pe scena Balkanik Festival. Grupul s-a format în 2010, la Toronto, iar conceptul s-a născut în timpul unei simple conversaţii într-un restaurant vietnamez. Membrii fondatori ai Lemon Bucket Orkestra sunt Mark Marczyk şi Tangi Ropars, iar trupa este formată din 14 muzicieni. Au devenit cunoscuţi când, în mai 2012, în drum spre România, cursa lor a avut întârziere, iar membrii formaţiei au pus de-un concert ad-hoc chiar în avion.

Tot în premieră pentru România, pe scena Balkanik Festival va urca Amsterdam Klezmer Band. Abordarea lor proaspătă asupra muzicilor balcanice şi klezmer transcende aspectele tradiţionale, iar rezultatul este un amestec aprins de sunete est-europene. Dincolo de cântecele preluate din repertoriile balcanic şi klezmer, membrii AKB vin cu compoziţii proprii, care contribuie la melting pot-ul ritmurilor contagioase Balkan - Gypsy - Klezmer. Trupa se străduieşte să aducă un suflu nou muzicii balcanice din Europa de Est, în spectacolele lor încărcate de pasiune.

Cea de-a cinccea ediţie a Balkanik Festival va însemna şi regăsirea pe scenă a unor artişti "de-ai casei". Legendara Fanfare Ciocârlia, "bestia cu 24 de picioare", premiată de BBC cu Awards of World Music, "trupa de funk balcanic care a ridicat în picioare o întreagă planetă", va veni la Bucureşti pentru unul dintre foarte puţinele concerte pe care le susţine în România. Fiecare concert este o provocare de a euforiza publicul şi, în acelaşi timp, de a păstra viu spiritul muzicii de la Zece Prăjini.

Pe lângă concerte, Balkanik Festival va oferi publicului şi alte activităţi, care includ un târg meşteşugăresc, ateliere şi demonstraţii, expoziţii de fotografie, pictură şi sculptură, spectacole de dans, circ şi joc cu focul, bucătărie cu scofeturi balcanice şi o mulţime de zone neconvenţionale de relaxare.

Odată cu anunţarea primilor artişti confirmaţi pentru cea de-a cincea ediţie, organizatorii deschid şi vânzarea abonamentelor. Începând de miercuri şi până pe 10 septembrie, preţul abonamentelor este de 85 lei prin reţelele Eventbook şi Eventim.

Balkanik Festival este un eveniment organizat de Asociaţia Culturală Metropolis, în parteneriat cu Muzeul Intercultural din Oslo, şi cu sprijinul Primăriei Sectorului 5.

Proiectul "Balkanik: festival de cultură şi artă" este finanţat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein şi Guvernul României, în cadrul Programului PA17/RO13 "Promovarea diversităţii în cultură şi artă în cadrul patrimoniului cultural european".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici