Organizatorii informează că spectacolul a fost anulat pentru că nu au fost vândute biletele pentru acest eveniment, „deşi a fost promovat, atât prin afişaj, cât şi de partenerii media”.
„Organizatorii nu şi-au dorit să obţină câştiguri financiare, au vrut doar ca publicul român să se bucure de legendele rock-ului românesc. Din păcate, în România, artiştii nu se bucură de aprecierea publicului, aşa cum se întâmplă în orice altă ţară civilizată. Music Management Event nu intenţionează să dea vina pe cineva, doar îşi exprimă regretul că spectacolul Rock Legends nu s-a putut realiza”, mai spun organizatorii, într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Persoanele care au achiziţionat deja bilete îşi pot recupera banii de la casele de bilete, începând de miercuri.
Pe scena Sălii Polivalente urmau să urce trupa Krypton, în formula Gabi Nicolau (voce), Eugen Mihăescu (chitară), Răzvan „Lapi” Lupu şi Dragoş Docan (bass), Ovidiu „Kempes” Ioncu, fosta voce a trupelor Cargo şi Rezident EX, şi Celelalte Cuvinte. De asemenea, pe afişul evenimentului se aflau trupele Direcţia 5 şi Pasărea Colibri.