- Home
- Life-Inedit
- LONDRA, (10.07.2015, 13:48)
- Ana Obretin
STUDIU: Beneficiile medicinale ale canabisului, separate în premieră de efectele halucinogene
O echipă de cercetători britanici şi spanioli a reuşit în premieră să separe beneficiile medicinale ale canabisului de efectele sale halucinogene, potrivit unui studiu publicat în PLOS Biology.

Beneficiile medicinale ale canabisului, separate în premieră de efectele halucinogene - studiu (Foto: Arhiva Mediafax Foto)
Cercetătorii de la University of East Anglia din Norwich şi Universitat Pompeu Fabra din Barcelona au descoperit că, prin inhibarea unui receptor din creier, pot fi generate beneficiile medicinale ale canabisului, fără efectele sale adverse, potrivit dailymail.co.uk.
Canabisul poate fi utilizat ca tratament pentru încetinirea procesului de dezvoltare a tumorilor canceroase şi este benefic în cazuri de greaţă, anxietate şi dureri.
Noua descoperire este foarte importantă, putând ajuta la crearea unor tratamente sigure, care să nu provoace schimbări de comportament şi pierderi de memorie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Aceeaşi echipă de cercetători a descoperit anterior modul în care substanţa psihoactivă principală din canabis, tetrahidrocanabinol (THC), poate încetini procesul de dezvoltare a tumorilor canceroase.
Noile descoperiri arată că efectele negative asupra sistemului cognitiv ale THC - precum pierderile de memorie şi anxietate - sunt declanşate de un proces separat de cel care generează efectele benefice ale substanţei, precum cele analgezice.
THC acţionează prin intermediul unei familii de receptori celulari numiţi receptori canabinoizi.
Acest proces separat implică un receptor canabinoid şi un receptor de serotonină (5HT2AR), în absenţa căruia sunt blocate anumite efecte adverse ale THC, precum pierderile de memorie, şi sunt activate cele pozitive.
Autorii noului studiu, care a fost realizat pe şoareci, spun că oamenii nu ar trebui să se "auto-trateze", însă şi-au exprimat speranţa că vor putea obţine în curând un echivalent sintetic sigur al substanţei active principale din canabis.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe