STUDIU: Găsirea iubirii perfecte vine cu un anumit cost

Găsirea partenerului de viaţă ideal ţine parţial de noroc, dar ea implică adeseori şi o investiţie ce poate fi măsurată în timp şi în bani, potrivit unei analize ce a fost realizată de BBC Capital.

Urmărește
880 afișări
Imaginea articolului STUDIU: Găsirea iubirii perfecte vine cu un anumit cost

STUDIU: Găsirea iubirii perfecte vine cu un anumit cost (Imagine: Hepta)

"Fără îndoială, scântei pot întotdeauna să apară în cafenele şi la petreceri, însă tot mai mulţi oameni se orientează spre o varietate de servicii pentru a primi un mic ajutor în căutarea iubirii. Site-urile de întâlniri şi serviciile matrimoniale au devenit soluţii credibile pentru oamenii care caută combinaţia perfectă între atracţie fizică, conexiune intelectuală şi parteneri înţelegători şi iubitori", se afirmă în debutul acestui articol apărut pe site-ul bbc.com.

În Statele Unite, Australia, Thailanda, India şi anumite zone din Europa, site-urile de întâlniri au cunoscut o creştere exponenţială după lansarea lor în anii 1990, iar utilizarea serviciilor oferite de firmele matrimoniale cunoaşte la rândul ei o creştere de popularitate.

Însă ajutorul primit pentru a găsi perechea perfectă nu este ieftin. Pentru a marca ziua de Sfântul Valentin, sărbătoarea americană care celebrează iubirea şi relaţiile durabile, pe 14 februarie, jurnaliştii de la BBC Capital au stat de vorbă cu o serie de experţi în tehnicile de localizare a partenerului de viaţă ideal.

Firmele matrimoniale şi serviciile de întâlniri online - "Agenţii matrimoniali sunt asistenţii vieţii voastre amoroase", spune Lisa Clampitt, directoarea Matchmaking Institute şi preşedinta clubului de socializare newyorkez VIP Life.

Persoanele aflate în căutarea iubirii au o aşa-numită "listă de dorinţe". Provocarea pentru agenţii matrimoniali constă în decodarea acestei liste şi în identificarea valorilor acestuia. "Aceasta este esenţa compatibilităţii", spune Rachel MacLynn, directoarea cabinetului Vida Consultancy din Londra. De exemplu, un client care vrea un partener care a urcat pe Everest ar putea fi fericit alături de o persoană care are simţul aventurii.

Firmele matrimoniale trebuie să combine dorinţele şi valorile clienţilor cu alte caracteristici socioeconomice, precum localitatea de rezidenţă, familie, educaţie, carieră, stil de viaţă şi istoricul relaţiilor anterioare. Toate aceste eforturi de găsire a partenerului ideal vin însă cu un cost.

Cabinetul Vida Consultancy din Londra contribuie la formarea a 10 cupluri pe an şi îşi taxează clienţii cu tarife cuprinse între 9.000 de lire sterline (14.700 dolari) şi 50.000 de lire sterline (81.690 dolari), în funcţie de cerinţele solicitate şi de resursele pe care le-a alocat. Calitatea de deţinător al pachetului VIP Life costă 15.000 de dolari şi include un număr nelimitat de întâlniri pe an, în timp ce femeile eligibile care speră să îşi găsească un partener prin intermediul acestei firme pot să se înscrie gratuit în baza de date a companiei. În Singapore, celibatarii care apelează la serviciile companiei It's Just Lunch, o agenţie matrimonială de tipul client-to-client, trebuie să plătească o taxă de 2.400 dolari Singapore (1.893 dolari) care le garantează că vor avea parte de cel puţin 10 întâlniri pe an cu persoane compatibile.

"Viaţa se derulează foarte repede în zilele noastre", spune Maite Plimmer, consilier matrimonial al agenţiei din Zurich a cabinetului Vida Consultancy. "Aceasta este una dintre problemele cu care se confruntă o persoană aflată în căutarea relaţiei potrivite - oamenii au mai puţină răbdare în zilele noastre".

"Înainte de a angaja o agenţie matrimonială, cereţi să vedeţi profilurile a trei persoane potenţial compatibile. Înainte de a semna contractul, discutaţi cu agenţii matrimoniali despre acest proces, despre numărul întâlnirilor care vă sunt garantate, termenii contractului, istoria firmei matrimoniale şi rata ei de succes. Întâlniţi-vă cu agentul care se va ocupa de dosarul vostru şi întrebaţi-l dacă vă va oferi un feedback", spune Lisa Clampitt.

Întâlnirile online - Acest tip de întâlniri oferă o mulţime de posibilităţi. Ele pot fi o binecuvântare, dar şi un blestem. Deşi verificarea a sute de profiluri online poate fi descuranjantă, "întâlnirile online reprezintă o sursă uimitoare care ar putea, cel puţin, să vă crească încrederea în sine, întrucât vă arată că există mulţi alţi oameni celibatari pe lume", a adăugat Lisa Clampitt.

Persoanele care plasau în trecut anunţuri în ziare pentru a-şi găsi un partener au la dispoziţie acum o varietate de alegeri care ţin de "noua economie". Părinţii indieni, de exemplu, apelează în prezent la site-uri precum Shaadi.com, care conţine numeroase profiluri ale utilizatorilor din Asia de Sud. Editorii site-ului se laudă de altfel cu faptul că Shaadi.com furnizează profilurile unor persoane care respectă valorile considerate vitale de adepţii căsătoriilor aranjate. Profilurile în cauză includ datele personale ale utilizatorilor şi informaţii despre educaţia lor, comunitatea din care fac parte, mărimea familiilor din care provin, horoscopul, venitul anual, localitatea de origine şi, desigur, fotografii.

Pentru celibatarii din Occident, există două tipuri de site-uri. Unele, precum eHarmony şi Chemistry.com, necesită completarea unor chestionare laborioase, mari consumatoare de timp. Altele, precum Match.com şi OKCupid, permit utilizatorului să efectueze căutări imediate.

"Găsirea unui partener potrivit pe internet poate să necesite realizarea unui număr de 100 de întâlniri, spune Siggy Flicker, expert matrimonial din New York. Ratele de succes pentru site-urile de întâlniri online sunt dificil de calculat, chiar dacă multe dintre ele afişează "statistici pline de succes" pentru a capta interesul utilizatorilor.

Indiferent de regiunea în care se află, cele mai multe dintre site-urile de întâlniri online taxează utilizatorul cu echivalentul sumei de 15 dolari pe lună - acesta este costul a cinci ceşti de cafea sau pentru unul sau două prânzuri în multe dintre zonele urbane. Există şi site-uri matrimoniale gratuite, însă ele impun achitarea unei taxe pentru o serie de servicii specializate, precum căutările personalizate pe site sau primirea confirmării faptului că mesajele expediate de un utilizator au fost citite de destinatar. Site-ul indian Shaadi.com are angajaţi specializaţi în servicii matrimoniale care îi ajută pe utilizatori să îşi completeze profilurile sau să le actualizeze, contra unei taxe de 19.000 de rupii (305 dolari) pe trei luni.

Uneori, plata unei sume suplimentare pentru a adăuga o notă personală profilului online poate să genereze rezultate pe mai multe planuri. "Aceşti angajaţi contactează utilizatorul indicat de client şi, dacă acesta nu este interesat, ei ştiu cum să le dea vestea, cu blândeţe, atenuând astfel efectul de respingere", spune Gourav Rakshit, directorul filialei din Mumbai a acestui site. El spune că între 10% şi 15% dintre utilizatori folosesc acest serviciu personalizat - cei mai mulţi fiind părinţi care actualizează profilurile copiilor lor.

Metoda tradiţională - Chiar şi întâlnirea partenerului de viaţă prin "metoda tradiţională" vine cu un anumit cost. Întâlnirile sunt costisitoare şi consumatoare de timp, aşadar oamenii din lumea întreagă cer ajutorul altora. Indienii apelează la Floh, o reţea de socializare pentru celibatari, graţie căreia utilizatorii pot să se cunoască la diverse evenimente, precum dineuri, degustări de vinuri, excursii, spectacole.

"Oamenii investesc timp pentru a găsi pe cineva compatibil", spune Gourav Rakshit.

Această reţea de socializare pentru celibatari, lansată în urmă cu trei ani, are peste 1.000 de membri, cu vârste cuprinse între 25 şi 35 de ani, iar cei mai mulţi dintre aceştia sunt posesori ai unor diplome de masterat. Dobândirea statutului de membru al reţelei Floh costă între 7.500 de rupii (120 dolari) pentru un abonament de trei luni şi 15.000 de rupii (240 dolari) pentru un abonament pe un an.

Cu toate acestea, mulţi celibatari din Occident preferă să îşi găsească partenerii de viaţă mai degrabă identificând pasiunile şi interesele comune ale celor cu care interacţionează, decât să apeleze la un terţ care să aranjeze pentru ei astfel de activităţi comune.

"Înscrie-te acolo, pe piaţa persoanelor singure, până vei găsi persoana potrivită - nimic nu este mai important decât găsirea iubirii", se afirmă într-un comunicat publicat pe reţeaua Flickr.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici