Sylvia Kristel, starul filmelor din seria "Emmanuelle", a murit din cauza unui cancer la gât

Actriţa olandeză Sylvia Kristel, o vedetă a filmelor erotice din anii 1970 şi 1980, celebră mai ales pentru producţiile din seria "Emmanuelle", a murit în noaptea de miercuri spre joi, din cauza unui cancer, a anunţat, joi, agentul de presă al artistei.

Urmărește
3337 afișări
Imaginea articolului Sylvia Kristel, starul filmelor din seria "Emmanuelle", a murit din cauza unui cancer la gât

Sylvia Kristel (Imagine: captura video)

"A murit în timpul nopţii, în somn", a declarat Marieke Verharen, agentul de presă al actriţei olandeze, adăugând că Sylvia Kristel a murit "din cauza unui cancer".

Actriţa a suferit un accident vascular cerebral la începutul lunii iulie şi a fost spitalizată. Verharen nu a precizat dacă artista a murit la spital sau în locuinţa ei.

Sylvia Kristel suferea de cancer la gât şi a urmat un tratament contra metastazelor hepatice.

Sylvia Kristel, cea mai cunoscută actriţă olandeză în străinătate, a devenit celebră cu primul ei film, "Emmanuelle", lansat în 1974. Regizat de cineastul Just Jaeckin, filmul a reprezentat o adaptare cinematografică a romanului omonim scris de Emmanuelle Arsan.

Filmul, care s-a bucurat de un mare succes internaţional, prezintă aventurile sexuale ale unei femei tinere care călătoreşte în Asia. Pelicula a rulat timp de 13 ani în cinematografele de pe bulevardul Champs-Elysées din Paris.

Sylvia Kristel a jucat apoi în "Emmanuelle 2" (1975), "Goodbye Emmanuelle" (1977) şi "Emmanuelle 4" (1984), dar aceste filme au avut un succes comercial mai redus în comparaţie cu pelicula originală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici