Trupa Europe îşi va prezenta noul album, "War of Kings", în concertul de la Bucureşti, din 11 iunie

Trupa suedeză Europe, care va concerta la Arenele Romane din Bucureşti pe 11 iunie, îşi va prezenta în acest show cel mai nou album, "War of Kings", lansat la jumătatea lunii martie, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Urmărește
90 afișări
Imaginea articolului Trupa Europe îşi va prezenta noul album, "War of Kings", în concertul de la Bucureşti, din 11 iunie

Trupa Europe îşi va prezenta noul album, "War of Kings", în concertul de la Bucureşti, din 11 iunie

După albumul blues "Bag of Bones", Europe se întoarce la o abordare mai grea, la piese realizate într-un format actual, care păstrează însă sunetul clasic al formaţiei ce şi-a transformat rădăcinile sale glam metal pentru a deveni o trupă de rock clasic modern. Titlul care deschide cel de-al zecelea album marca Europe este o piesă tipică rock, ce a fost lansată în februarie, iar videoclipul, regizat de Patric Ullaeus, a avut premiera pe 9 februarie. Cel de-al doilea single, "Days of Rock 'n' Roll", a fost lansat recent, pe 16 martie.

Albumul "War of Kings" oferă o colecţie importantă de piese rock, în care vocea lui Joey Tempest denotă o mai mare încredere în abilităţile sale, iar John Norum, un chitarist foarte talentat, are momentele sale strălucitoare la riff-uri şi solo-uri, în care amestecă şi puţin blues. Muzicieni competenţi, membrii trupei Europe reînvie momentele de început ale anilor 2000, în care au devenit muzicieni din ce în ce mai buni şi o adevărată trupă de rock modern, clasic în sunet şi spirit.

Albumul "War of Kings" va fi disponibil în mai multe formate, iar solistul trupei, Joey Tempest, a declarat: "«War of Kings» este albumul pe care ne-am dorit întotdeauna să-l facem, de când eram puşti şi ascultam trupe ca Led Zeppelin, Deep Purple şi Black Sabbath. După ce am ascultat ce producţie uimitoare a realizat Dave Cobb pentru Rival Sons, ne-am dorit să lucrăm cu el. Aventura noastră continuă!".

După un lung şir de concerte în Europa şi SUA, trupa Europe va ajunge în România pe 11 iunie. La concertul de la Bucureşti vor putea fi ascultate piesele de pe noul album, dar şi cele care i-au făcut celebri în întreaga lume: "The Final Countdown", "Rock the Night", "Carrie".

Biletele pentru acest concert sunt disponibile în reţeaua Eventim la magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Cărtureşti, Humanitas şi online, prin www.eventim.ro. Preţurile biletelor diferă în funcţie de amplasament: VIP - 175 de lei, categoria I - 135 de lei, categoria a II-a - 95 de lei. Persoanele care şi-au păstrat biletele achiziţionate pentru concertul formaţiei Europe care fusese programat iniţial pentru luna noiembrie 2014, reprogramat pe 11 iunie, vor beneficia de locuri în zona VIP a noului spaţiu de desfăşurare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici