Partea a doua a filmului „The Twilight Saga: Breaking Dawn” va ajunge astfel în cinematografe la un an de la lansarea primei părţi, deşi ambele lungmetraje vor fi turnate împreună în această toamnă, sub bagheta regizorală a lui Bill Condon.
Compania producătoare Summit Entertainment a decis să împartă romanul de 900 de pagini „Breaking Dawn” al scriitoarei Stephenie Meyer în două filme, deoarece era mult prea voluminos pentru a putea fi adaptat într-un singur lungmetraj.
Cel de-al treilea film din această franciză, „Saga Amurg: Eclipsa”, a fost lansat pe 30 iunie şi a generat deja încasări de 645,5 milioane de dolari pe plan mondial.
Primele două lungmetraje din această franciză de succes – „Amurg”, de Catherine Hardwicke, şi „Saga Amurg: Lună Nouă”, în regia lui Chris Weitz – au obţinut împreună încasări de 1,08 miliarde de dolari. Franciza „Amurg/ Twilight” are la bază volumele scrise de Stephenie Meyer – „Amurg” şi continuările „Lună Nouă”, „Eclipsa” şi „Zori de Zi” -, vândute în peste 100 de milioane de copii pe plan mondial, potrivit editurii britanice Little, Brown Book Group.