„Pare viu şi nevătămat, pot spune”, a declarat sâmbătă Brent Stapelkamp, un cercetător de teren în cadrul Proiectului de cercetare a leilor Hwange, care monitorizează leul cu ajutorul unui dispozitiv GPS.
Un grup, Centrul de comandă pentru conservare din Zimbabwe, a postat sâmbătă pe pagina de Facebook un mesaj în care afirma că Jericho a fost ucis sâmbătă, la ora locală 16. (17.00, ora României), o informaţie preluată de către unele publicaţii occidentale şi care a fost răspândită rapid pe Twitter.
Informaţia a provocat o reacţie de furie pe reţeaua de socializare, unde iubitorii de animale şi-au exprimat deja furia faţă de uciderea lui Cecil, pe 1 iulie, un leu rar, cu coamă neagră, care putea fi admirat adesea în Parcul Naţional zimbabwian Hwange.
Stapelkamp a declarat că GPS-ul lui Jericho arăta că leul se afla în mişcare, în zonă, ca de obicei, şi că părea că se află împreună cu o femelă.
„Când am auzit informaţia, m-am uitat la computer, iar mişcările sale păreau obişnuite. GPS-ul din zgarda sa a transmis un semnal la ora (locală) 20.06 (21.06, ora României). Totul pare în regulă”, a declarat Stapelkamp pentru Reuters.
Autoritatea parcurilor naturale din Zimbabwe a impus sâmbătă o interdicţie pe termen nedefinit vânătorii organizate în afara parcului naţional, din care Cecil a fost ademenit şi ucis pe 1 iulie.
O sursă de la Agenţia pacurilor a declarat pentru Reuters că un al doilea leu a fost ucis ilegal de către un vânător străin, în Zimbabwe, pe 3 iulie. Această informaţie nu a fost confirmată de către oficiali.