Un film despre viaţa şi cariera pugilistului Rocky Marciano, în pregătire la Hollywood

Un film despre viaţa şi cariera pugilistului Rocky Marciano, pe baza căruia a fost creat personajul interpretat de Sylvester Stallone în franciza cinematografică "Rocky", se află în pregătire la Hollywood.

Urmărește
1613 afișări
Imaginea articolului Un film despre viaţa şi cariera pugilistului Rocky Marciano, în pregătire la Hollywood

Un film despre viaţa şi cariera pugilistului Rocky Marciano, în pregătire la Hollywood (Imagine: www.rockymarciano.net)

Fratele lui Rocky Marciano, Peter, şi fiul său Rocky Marciano Jr. dezvoltă acest proiect cinematografic, care se va intitula "49-0/ The Brockton Blockbuster", în colaborare cu administratorii fundaţiei Marciano şi cu regizorul şi scenaristul Dustin Marcellino, informează contactmusic.com.

Dustin Marcellino a declarat: "Rocky Marciano a fost dintotdeauna pugilistul preferat al străbunicului meu, iar această simpatie s-a transmis în rândul tuturor membrilor din familia Marcellino. Familiile Marcellino şi Marciano s-au împrietenit în timpul dezvoltării acestui proiect cinematografic. Suntem onoraţi să spunem generaţiei actuale povestea unui om, a unui fiu, a unui frate, a unui soţ şi a unui tată care a crescut pe străzile din Brockton şi a schimbat lumea întreagă în care a trăit generaţia sa".

TITLURILE ZILEI

La rândul său, Rocky Marciano Jr. a declarat: "Tatăl meu este considerat şi astăzi drept unul dintre cei mai mari pugilişti din toate timpurile la categoria grea şi, dacă ar trăi, ar fi mândru să afle că dorim să aducem povestea vieţii sale pe marele ecran".

Filmul va fi turnat în oraşul natal al celebrului pugilist, Brockton, aflat în statul american Massachusetts.

Rocky Marciano a murit într-un accident de avion, pe 31 august 1969, cu o zi înainte de a împlini vârsta de 46 de ani.

În 2006, Sylvester Stallone a lansat "Rocky Balboa", a şasea parte a seriei "Rocky", la 16 ani după partea a cincea. Producţia MGM, cu un buget de 24 de milioane de dolari, a avut încasări de 156 de milioane de dolari. Stallone a fost nominalizat la Oscar pentru rolul din primul film al seriei, "Rocky" (1976), care a obţinut trei premii ale Academiei americane, pentru cel mai bun lungmetraj, cel mai bun montaj şi cel mai bun regizor (John G. Avildsen). În total, primul film al seriei a fost nominalizat la 10 premii Oscar. Ulterior, "Rocky 3" (1982) a mai obţinut o nominalizare la Oscar, pentru cel mai bun cântec.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici