Un senator UDMR şi-a prezentat vacile din ferma proprie la un târg, în Harghita

Senatorul UDMR Tanczos Barna şi-a prezentat, sâmbătă, vacile din ferma proprie la târgul de primăvară din zona Ciucul de Jos, organizat în acest an în comuna Dăneşti, spunând că atunci când se va retrage din politică se va ocupa de zootehnie.

Urmărește
698 afișări
Imaginea articolului Un senator UDMR şi-a prezentat vacile din ferma proprie la un târg, în Harghita

Un senator UDMR şi-a prezentat vacile din ferma proprie la un târg, în Harghita (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Senatorul Tanczos Barna are o fermă cu 70 de vaci de carne şi doi tauri, în comuna natală, Sâncrăieni.

El are exemplare din rasa Limousine, aduse din Franţa, şi le-a prezentat la târgul de primăvară de la Dăneşti.

"Am venit cu câteva exemplare de la ferma mea, este vorba despre o rasă franţuzească, o rasă de carne", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, senatorul UDMR, adăugând că, atunci când se va retrage din politică, se va ocupa de zootehnie.

El susţine că ocupaţia de senator se împacă bine cu cea de fermier, fiecăreia dintre ele alocându-i câteva zile pe săptămână.

"Câteva zile pe săptămână trebuie să plec la Bucureşti şi în zilele acelea doar prin telefon pot să conduc ferma, dar vinerea de obicei sunt acasă şi am timp să mă ocup şi personal. Proprietarul este cel care trebuie să aibă grijă de animale, chiar dacă are angajaţi. Când sunt acasă, în fiecare dimineaţă fac o tură la fermă, pentru a vedea cum merg lucrurile, dacă animalele sunt ok", a spus Tanczos.

El nu a plecat de la târg doar cu vacile sale, ci a cumpărat şi un viţeluş de câteva luni, dintr-o rasă de lapte, cu suma de 2.950 de lei, la o licitaţie.

La târgul de la Dăneşti au venit cu animale - cai, oi, vite, măgari, porci din diferite rase, iepuri şi păsări de curte - peste 50 de fermieri, majoritatea din zona Ciucului de Jos, dar au fost şi proprietari de animale veniţi din Braşov şi Mureş.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici