Vedete care au ajuns CELEBRE în mod accidental - GALERIE FOTO

Johnny Depp şi Charlize Theron sunt doar câteva numele ajunse celebre printr-o pură întâmplare. Site-ul Biography Archive a publicat o listă cu vedete de la Hollywood care au ajuns celebre în mod accidental, certificând încă o dată zicală că uneori este nevoie doar "să fii la locul potrivit în momentul potrivit".

Urmărește
1104 afișări
Imaginea articolului Vedete care au ajuns CELEBRE în mod accidental - GALERIE FOTO

Vedete care au ajuns celebre în mod accidental

Harrison Ford 

Actorul a absolvit studiile de film, dar, după ce a jucat în câteva piese şi a fost voiceover la desene animate, a decis că este cazul să îşi încheie cariera actoricească. După ce a renunţat la marele său vis, Ford s-a apucat de dulgherie. A făcut câteva lucrări la uşile unor celebrităţi precum actriţa nominalizată la Oscar Sally Kellerman şi George Lucas.

La scurt timp după aceea, Lucas l-a distribuit în "American Graffiti". Câţiva ani mai târziu, Lucas i-a cerut lui Ford să citească câteva rânduri din scenariul pentru "Star Wars"  şi de acolo a pornit ascensiunea sa în lumea cinematografiei, cu primul rol în lungmetrajul de succes. 

Jonny Deep 

Cunoscut astăzi pentru rolul Căpitanului Jack Sparrow,  Johnny Depp şi-a început cariera prin muzică. Depp a încercat să cunoască succesul cu un band muzical local din Florida, iar în căutarea unui contract cu o casă de discuri membrii formaţiei au decis să se mute în Los Angeles.

Pentru că au obştinut doar promisiuni, trupa se desparte, iar în 1983, Depp s-a căsătorit cu sora fostului său basist. Soţia lui, Lori Anne Allison, a fost cea care i l-a prezentat pe Deep lui Nicolas Cage. Încurajat de Nicolas Cage, Jonny Deep a început să mearga la audiţii pentru filme iar după ce a obţinut rolul din "21 Jumpstreet" cariera sa actoricească a început să explodeze. 

Steven Seagal 

Înainte de a ajunge un star de cinema, Seagal a fost un maestru al artelor marţiale. El a învăţat arta Aikido în Japonia şi  s-a întors în SUA pentru a-şi deschide propriul dojo.

Prima sa incursiune în actorie este rezultatul unui favor făcut lui Michael Ovitz, care i-a cerut să facă o demonstraţie de aikido pentru directori la Warner Brothers. Aceştia au fost atât de impresionaţi de abilităţile lui Seagal încât l-au invitat să joace în filmele produse de companie. Seagal a refuzat scenariile, dar a propus să scrie chiar el un film care a devenit celebru "Mai presus de lege". 

Charlize Theron

Născută în Africa de Sud, Theron s-a mutat în Europa pentru a deveni un model. Deşi a avut o carieră de modeling de succes, Theron a vrut să devină şi un dansator profesionist. În urma unei accidentări în 2004, la vârsta de doar 19, cariera sa în dans a luat sfârşit.

Venită într-o vizită de câteva săptămâni în Los Angeles, Charlize Theron a avut o divergenţă cu un agent bancar, dar impresarul John Crosby, care aştepta în spatele său, a fost impresionat de prestaţia viitoarei actriţe şi s-a oferit să o ajute. După ce i-a rezolvat problema bancară, acesta i-a propus lui Theron să o prezinte unor case importante de film. Aşa şi-a făcut Charlize Theron prima ei conexiune în Los Angeles şi, deşi ea îl va concedia mai târziu, John Crosby este cel care i-a deschis uşile în lumea filmului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici