Viaţa imită filmul: Susan Sarandon sprijină o campanie ce vizează salvarea unui condamnat la moarte

Actriţa americană Susan Sarandon, premiată cu Oscar pentru rolul Helen Prejean, o călugăriţă care se împrieteneşte cu un condamnat la moarte, în filmul inspirat din realitate "Culoarul morţii/ Dead Man Walking", sprijină o campanie ce vizează salvarea unui bărbat care a primit sentinţa capitală.

Urmărește
183 afișări
Imaginea articolului Viaţa imită filmul: Susan Sarandon sprijină o campanie ce vizează salvarea unui condamnat la moarte

Susan Sarandon (Foto: AFP / Mediafax Foto)

"Helen Prejean m-a sunat şi m-a convins că acest om, Richard Glossip, în vârstă de 52 de ani, este nevinovat şi are nevoie de o nouă şansă, pentru a fi mai bine reprezentat în instanţă, cu scopul de a prezenta o serie de noi informaţii care vor aduce dubii rezonabile asupra vinovăţiei sale şi care vor putea să îl salveze, împiedicând executarea lui", a declarat pentru revista People celebra actriţă americană Susan Sarandon, în vârstă de 68 de ani.

Richard Glossip a fost arestat în 1997 în urma asasinării lui Barry Van Treese, un bărbat care a fost bătut până la moarte cu o bâtă de baseball într-un motel din Oklahoma. Un alt bărbat, Justin Sneed, a mărturisit acea crimă, dar le-a spus anchetatorilor că Glossip, pe atunci angajat al acelui motel, l-ar fi plătit pentur a comite crima, precizează The Washington Post.

După ce a ajuns la o înţelegere cu procurorii, Justin Sneed a fost condamnat la închisoare pe viaţă, fără posibilitatea de a fi eliberat, în timp ce Richard Glossip a fost codamnat la moarte, în 1998.

"Întrucât singura opţiune reală pe care o mai are este presa, deoarece Richard Glossip a trecut deja printr-un număr de procese şi a epuizat acea cale juridică, am decis să îl ajut", a declarat Susan Sarandon.

Susan Sarandon, care a semnat deja petiţiile online ce solicită salvarea vieţii lui Richard Glossip, publicate pe site-uri precum MoveOn.org şi Change.org, vedeta americană a contribuit la strângerea unui număr de peste 150.000 de semnături de la persoane care speră să o convingă pe guvernatoarea statului Oklahoma, Mary Fallin, să îl lase în viaţă pe Richard Glossip, a cărui executare prin injecţie letală este programată pentru data de 16 septembrie.

"Sperăm că guvernatoarea să permită această comutare a sentinţei şi să accepte o audiere, pentru a putea să analizeze acele noi informaţii, care nu au fost expuse în procesele anterioare", a adăugat Susan Sarandon.

"Singurul lucru care îl asociază pe Richard Glossip cu acea crimă este mărturia criminalului, un tânăr care avea vârsta de 19 ani la acea vreme şi care a dat opt declaraţii, iar toate se contrazic între ele", a adăugat vedeta americană, explicând motivele pentru care ea - şi mai multe mii de persoane care au semnat acele petiţii - consideră că situaţia şi cazul lui Glossip ar trebui revizuite.

Deoarece, "din câte se pare, nu există nicio dovadă concretă sau vreun motiv care să îl asocieze pe Glossip cu acea crimă", Susan Sarandon crede că Justin Sneed i-a minţit pe poliţişti în legătură cu implicarea lui Glossip în acea crimă, cu scopul de a obţine o înţelegere avantajoasă pentru el în urma discuţiilor cu procurorii.

Guvernatoarea Mary Fallin a spus, într-o declaraţie de presă, pe 10 august, că nu intenţionează să amâne executarea lui Richard Glossip.

Frustrată de refuzul guvernatoarei de a amâna executarea pedepsei şi de a analiza noile probe, Susan Sarandon a făcut la începutul lunii august următoarea declaraţie pentru postul de televiziune britanic Sky News: "Guvernatoarea din Oklahoma este pur şi simplu o persoană oribilă - şi, în plus, este femeie - iar acest detaliu face situaţia să devină chiar şi mai descurajantă".

Apoi, după ce şi-a cerut scuze pentru acea declaraţie, Susan Sarandon a spus: "Este o chestiune de viaţă şi moarte, eu m-am implicat emoţional foarte mult şi am simţit că ea (Mary Fallin, n.r.) face un lucru oribil, dar nu ştiu dacă ea chiar este o persoană oribilă".

Susan Sarandon, care consideră că pedeapsa capitală reprezintă o decizie "arbitrară şi capricioasă", crede că sistemul juridic american nu mai funcţionează corect. "Chiar şi dacă eşti pentru pedeapsa capitală, s-a demonstrat de atâtea şi atâtea ori că felul în care noi ne ocupăm de această chestiune nu funcţionează ca un element catalizator, nu este corect, iar, în plus, este extrem de scump. Dacă toţi acei bani ar fi folosiţi în alte scopuri, am putea avea o educaţie mai bună, o infrastructură mai bună în această ţară".

De asemenea, potrivit actriţei americane, cazul lui Richard Glossip reprezintă încă un exemplu care a evidenţiat modul în care statutul socioeconomic al unei persoane joacă un rol "nedrept" în sistemul legal american. "Dacă eşti sărac, şansa de a beneficia de o reprezentare cât de cât decentă în instanţă este destul de mică. Sistemul penitenciarelor a devenit o industrie şi este un sistem destul de rasist", a spus Susan Sarandon.

Soluţia pentru aceste probleme ar consta, consideră Susan Sarandon, "înainte de orice, în prevenirea situaţiilor de pe urma cărora oamenii ajung în închisoare", iar acest deziderat "are legătură cu educaţia şi cu acţiuni care oferă oamenilor locuri de muncă şi mijloace economice pentru a trăi decent".

Susan Sarandon şi călugăriţa Helen Prejean vor apărea într-un episod al emisiunii prezentate de Dr. Phil, ce va fi difuzat pe 31 august, în care vor vorbi despre cazul lui Richard Glossip şi despre pedeapsa capitală.

Actriţa americană Susan Sarandon, nominalizată de cinci ori la premiul Oscar, a primit în această distincţie în 1996, pentru rolul principal din "Culoarul morţii/ Dead Man Walking". Susan Sarandon este, de asemenea, o susţinătoare a campaniilor pentru drepturile omului şi a militat în ultimii 30 de ani pentru diverse cauze liberale. Actriţa s-a opus în mod public, în 2003, campaniei militare americane din Irak.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici