- Home
- Life-Inedit
-
MOSCOVA, (07.10.2011, 09:01)
- Ioana Bojan ,
Vladimir Putin şi Dmitri Medvedev, eroii unei cărţi de colorat pentru copii - FOTO
Doi băieţi care seamănă cu premierul rus Vladimir Putin şi cu preşedintele Dmitri Medvedev, Vova şi Dima, care se joacă împreună, au devenit eroii unei cărţi de colorat pentru copii, prezentată joi la Moscova.

Vladimir Putin şi Dmitri Medvedev (Imagine: Mediafax Foto-AFP)
Editorii Maksim Perlin şi Vladimir Tabak au prezentat cartea înaintea aniversării lui Vladimir Putin, care va împlini vineri 59 de ani, după ce a anunţat la sfârşitul lui septembrie că intenţionează să revină la Kremlin în 2012.
Cartea de colorat de 14 pagini, cu scene din viaţa celor doi băieţi, a apărut în 25.000 de exemplare şi costă 150 de ruble (4,6 dolari), potrivit autorilor.
"Cartea de colorat despre Vova şi Dima (diminutive ale prenumelor Vladimir şi Dmitri) va fi vândută în principalele librării din Moscova", a declarat Vladimir Tabak, în cursul unei conferinţe de presă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
În timp ce Vova se trezeşte la ora 6.45 şi face exerciţii în faţa unei hărţi a Rusiei, Dima este prezentat pe fondul unui afiş al formaţiei de rock Deep Purple şi cu logo-ul Apple, două pasiuni afişate ale preşedintelui rus.
Cei doi băieţi merg împreună cu tricicleta, joacă badminton şi sunt prezentaţi în birourile lor la Kremlin şi la Casa Albă, sediul Guvernului rus.
"Toţi copiii ruşi îi cunosc pe Vova şi Dima. Şi mulţi dintre ei vor pe viitor să semene cu eroii noştri", afirmă autorii într-un scurt text de prezentare de la începutul cărţii.
Aceiaşi autori au publicat anul trecut, tot cu ocazia aniversării lui Vladimir Putin, o lucrare complet diferită, şi anume un calendar erotic pentru care au pozat 12 studente de la o universitate din Moscova, îmbrăcate în lenjerie provocatoare.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe