- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (09.11.2013, 23:56)
VOCEA ROMÂNIEI: Confruntări cu scântei pe scenă, în culise şi în juriu. REACŢIA surprinzătoare a lui Moga la adresa lui Brenciu - FOTO, VIDEO
Emisiunea "Vocea României", difuzată la Pro TV, a ajuns, sâmbătă, la etapa confruntărilor, care s-a dovedit a fi una cu scântei atât pe scenă, dar mai ales în culise şi între membrii juriului.
Urmărește
4281 afișări
Confruntări cu reguli noi, la "Vocea României", de sâmbătă, la Pro TV
În confruntări, fiecare antrenor stabileşte duete între membrii echipei sale, în urma cărora unul dintre ei va fi eliminat. Regulile jocului se schimbă însă din acest sezon la "Vocea României". După fiecare duet, concurentul eliminat de propriul antrenor poate fi "furat" şi adus în altă echipă de oricare dintre ceilalţi trei, prin apăsarea butonului verde. Dacă se întâmplă ca mai mulţi antrenori să îşi dorească vocea aflată pe scenă, alegerea va aparţine concurentului, la fel ca în etapa audiţiilor pe nevăzute. Moga, Brenciu, Loredana şi Smiley au dreptul să "fure" câte doi concurenţi din echipele colegilor.
Primul duet al serii a fost între doi concurenţi din echipa lui Smiley: Gabriel Burduja şi Claudia Iuga, care au cântat o melodie a lui Brian Adams.
În final, Smiley a ales să renunţe la Gabi, Claudia mergând mai departe.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
Următorul duel a fost între Diana Arvinte şi Gabriel Kiscuk, din echipa lui Horia Brenciu. După un duet extrem de echilibrat, dupa cum a declarat Smiley, Horia a decis să păstreze în echipă pe Diana.
însă Gabriel nu a plecat acasă, el fiind "salvat" de Marius Moga, care a decis sa îl aleagă în echipa sa.
URMĂREŞTE DUELUL DINTRE CEI DOI
După duel, Gabriel s-a declarat extrem de dezamăgit de decizia lui Brenciu, susţinând că el a fost cel care a cântat mult mai bine şi că nu înţelege deloc de ce antrenorul său a luat o astfel de hotărâre.
Marius Moga le-a ales pentru primul său duel pe Iovanna Milovanovici şi Mădălina Omania, iar alegerea a fost una incendiară, pentru că între cele două au ieşit scântei la repetiţii.
Smiley, desi a fost nemultumit de piesa, a declarat ca ambele fete au voci deosebite. In cele din urma, Marius a decis sa o pastreze pe Iovanna.
Mădălina nu a fost aleasă nici de ceilalţi membri ai juriului, iar reacţia acesteia a fost una extrem de nervoasă, declarând că nu-i vine să creadă că nu a mers mai departe.
Un alt duel "cu scântei" a fost cel dintre Aurel Niamţu şi Romeo Zaharia, din echipa Loredanei. Cei doi concurenţi s-au şicanat în timpul repetiţiilor şi chiar şi pe scenă, însă prestaţia lor a fost una apreciată de antrenori şi public.
Aurel a fost însă preferatul Loredanei şi a decis să meargă cu el mai departe.
Cel de-al doilea duel din echipa lui Smiley s-a dat între Iolanda Moldoveanu şi Gabriel Onilă. Antrenorii au laudat-o mai mult pe Iolanda pentru originalitatea interpretarii, Gabriel acuzând că a avut unele probleme medicale.
Smiley a decis să meargă mai departe cu Iolanda.
Pentru al doilea duel, Marius i-a trimis în ring pe Angelo Simonică şi Elis Opriş. Melodia aleasa nu a fost deloc una uşoara ("Papa was a rolling stone"), iar antrenorii au decis că nu li s-a potrivit deloc.
Marius Moga a decis sa mearga mai departe cu Angelo, Elis fiind eliminata din competiţie.
Următorul duel al lui Horia Brenciu i-a avut ca protagonişti pe Mihai Chiţu şi Ruxandra Măcărescu. Cei doi au interpretat o melodie a lui Robbie Wiliams şi Kylie Minogue.
Spiritele s-au incins şi de această intre membrii juriului. 'Nu poţi să spui că tu ai cele mai bune voci şi cele mai bune momente", l-au acuzat ceilalţi antrenori pe Horia.
Horia a decis ca va merge mai departe cu Mihai.
Smiley a aruncat încă o echipă în ring - Elena Şălaru şi George Secioreanu. Deşi Elena a impresionat mai mult antrenorii, Smiley a decis să il aleagă pe George.
Antrenorii Horia Brenciu şi Moga au decis să "o fure" pe Elena, moment ce a dat naştere unui nou conflict între cei doi membri ai juriului.
"Tu ai câştigat ultima Vocea României cu Julie şi nu o văd nicăieri, măi băiete. Nici la radio, nici la tv", l-a atacat Moga pe Brenciu.
Elena a decis, în final, că meargă în echipa lui Marius Moga.
Loredana i-a ales pentru al doilea duel pe Alina Dorobantu şi Mihai Bajinaru. Monica Anghel nu a fost deloc multumita de cei doi, insă Lori i-a contrazis pe ceilalţi antrenori: "Aţi reusit sa faceţi un moment magic".
Alina este cea care merge mai departe in competitie in echipa Loredanei. Din pacate, Mihai nu a fost ales de altcineva, asa ca a fost eliminat din concurs.
Ultimul duel din aceasta editie a fost din echipa lui Marius Moga - Dana si Bogdan, care au cantat o melodie a lui Simply Red.
Marius a decis sa mearga mai departe cu Dana, insă nici Bogdan nu a plecat acasa, ci a ajuns in echipa lui Smiley.
Cu o echipă plină de "voci cu timbru şi cu deschidere, într-un cuvânt, voci cu personalitate", Loredana mai scoate încă un as din mânecă: pe Cornel Ilie, solistul de la Vunk, care îi va fi co-antrenor.
"Spiriduşul" Moga, după cum s-a autointitulat, va fi consiliat de către Randi, cel care i-a fost co-antrenor şi în anii trecuţi la "Vocea României".
"Mi-am conturat o echipă de oameni speciali", declară Smiley, care va fi sfătuit şi în acest sezon de prietenul său, Şerban Cazan, absolvent de conservator şi producător la Hahaha Production.
"Vreau ca toţi concurenţii mei să fie subiect de discuţie a doua zi după emisiune, la fel cum s-a întâmplat şi anul trecut", este dorinţa cu care porneşte la lupta vocilor Horia Brenciu. Monica Anghel va fi şi în acest sezon al "Vocii României' "urechea dreaptă" a antrenorului.
Emisiune susţinută de Cosmote.
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. În lipsă de afecțiune, oamenii dezvoltă sentimente față de sistemele de Inteligență Artificială
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Proiectul Stargate va revoluționa infrastructura A.I. Cât au investit giganții din industrie și cum vede Trump inițiativa
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Pensionarii din România care au muncit între acești ani ar putea primi 400 de lei în plus, începând cu 1 februarie 2025
CANCAN.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe