COMENTARIU: Noua Comisie Barroso pleacă la drum, după binecuvântarea finală a Parlamentului European

Lansarea la apă a unei Comisii Europene a fost mereu prilej al unei desfăşurări de forţe din partea Parlamentului European, care-şi trăieşte, din cinci in cinci ani, 15 minute prelungite de glorie.

E timpul în care Legislativul european stă în capul mesei şi nu se sfieşte defel să facă demonstraţii de forţă. Faţă de "victimele" din trecuta echipă Barroso, de această dată a fost doar "accidentul" Jeleva, Bulgaria reparând situaţia prin desemnarea absolut onorabilă şi acceptarea cu aplauze a Kristalinei Gheorghieva, fostă vicepreşedintă a Băncii Mondiale.

Un număr însemnat (dar nu destul de semnificativ, în opinia unor europarlamentari) de comisari sunt femei şi aproape jumătate din membrii Comisiei sunt la al doilea mandat, dar în portofolii diferite (alt prilej de critici destul de străvezii legate de competenţe, care au mers până la propunerea votării comisarilor "om cu om").

Noile figuri ale CE au fost primite şi percepute, firesc, în registre variate, de la reticenţă până la surpriză plăcută, rămânând ca, până în octombrie 2014, la încheierea mandatului, fie să infirme reţinerile, fie, cine ştie, să se se confirme ca vedete ale Executivului comunitar. Dacă este să judecăm după audierile individuale, foarte probabil comisarii proveniţi din statele Europei Centrale şi de Est vor avea partea lor de glorie. Diplomatul ceh Stefan Fule, comisarul pentru Extindere şi Politica de Vecinătate, ar putea fi un exemplu grăitor în acest sens.

S-a vorbit mult la sesiunea plenară de la Strasbourg despre despre dorinţa şi putinţa de temeritate, îndrăzneală în acţiune a acestei Comisii. "PPE vă învită să fiţi îndrăzneţ!", i-a spus lui Barroso, liderul eurodeputaţilor PPE, francezul Joseph Daul. Şi Jose Manuel Barroso este aproape constrâns să fie creativ, îndrăzneţ, vizionar, într-o lume multipolară, prea ades străbătută de crize, în care heteroclita entitate Europa încă îşi caută un rol pe măsura condiţiei sale.

Am auzit la Strasbourg judecăţi sceptice ca: "Europa este o maşinărie birocratică, nu o democraţie", "Nimeni nu mai ştie cine este căpitanul Europei", "unii comisari sunt persoane politice de categorie uşoară", dar şi îndemnuri pragmatic-înţelepte, ca al socialistului Martin Schulz: "Compromisul trebuie pus înaintea luptelor fără finalitate". Sunt nu doar expresii ale diversităţii, ci şi ale unor căutări, speranţe, dorinţe, lupte pentru armonizarea diversităţilor. Noua arhitectură instituţională oferită de Tratatul de la Lisabona domoleşte din orgoliile neîmplinite ale Parlamentului European şi creează condiţiile unor sinergii reuşite cu Executivul european.

Dar indoielile filosofice şi multe dintre acţiunile practice de la Bruxelles sunt privite de multe ori de la Bucureşti ca dintr-o lume încă îndepărtată. O lume de unde mai apare câte o mână care ne dă cu vărguţa peste degete când o dăm în bară la extemporalele economice sau în care exilăm aurit excentrici oameni de fotbal, fiice de preşedinţi, neveste de lideri politici şi o sumă de neînţeleşi.

Până acum Europa nu a găsit dintre noi, pentru români, un mesager, o individualitate cu farmec, care să influenţeze mentalităţile în sensul simpatiei faţă de apartenenţa la batrânul continent. În schimb ne-a dat un portofoliu economic important, complicat, de prim rang - Agricultura, de care se ocupă Dacian Cioloş. Rămâne ca el să confirme dacă are capacitatea, abilitatea şi de ce nu sensibilitatea de a fi pentru conaţionalii săi ceva mai mult decât un comisar: un ambasador empatic al crezurilor europene.

(Comentariu realizat de Indira Crasnea, indira@mediafax.ro)