FOCUS: Naţional, al cincilea stadion demolat în ultimii 75 de ani

Înainte de paradele lui Voinescu, de golurile lui Petschowski şi Ozon, de fentele Gâscanului Dobrin sau de trasoarele lui Boloni, de plutirea Iolandei Balaş sau eseurile lui Florică Murariu, de manifestările din 23 August sau de concertele lui Michael Jackson sau Depeche Mode, actuala suprafaţă pe care este construit Complexul Sportiv Lia Manoliu nu făcea parte din Bucureşti. Perimetrul se afla în comuna Dudeşti-Cioplea. Cea mai mare parte era o grădină de zarzavat, care aparţinea unui bulgar, Ivan Gruev, iar restul se afla în proprietatea N. Malaxa Societatea Anonimă Română care, de altfel, a şi revendicat terenul în instanţă. Mai târziu a devenit târg de vite şi locul unde se ţineau celebrele bâlciuri.

Ideea unui nou stadion a apărut la începutul anilor '50 şi, după unele surse, lucrările au durat cinci luni. În vara anului 1953, Complexul Sportiv "23 August", este inaugurat cu ocazia Festivalului Mondial al Tineretului şi Studenţilor. Baza sportivă dispunea de un stadion cu o capacitate de 80.000 de spectatori, pistă de atletism, precum şi de 21 terenuri de antrenament, un lac şi două bazine.

În 1976, s-a decis montarea unei instalaţii de nocturnă, dotată cu tehnologie Siemens şi cu o putere a becurilor de 700 de lucşi. Ca urmare a stâlpilor, capacitatea stadionului a fost redusă de la circa 80.000 de locuri, la aproximativ 60.000.

Primele lucrări de modernizare de mare amploare s-au desfăşurat după 28 de ani, cu ocazia organizării Universiadei, în anul 1981. Au fost schimbate gradenele din lemn, pista de atletism pe pământ a fost înlocuită cu una de zgură, suma totală a lucrărilor variind între 33 şi 34 de milioane de lei. Au trebuit să treacă 22 de ani pentru ca instalaţia de nocturnă să fie şi ea modernizată. În anul 1998, înaintea Campionatului European de tineret, vechea instalaţie a fost înlocuită cu una Phillips, care are peste 1.000 de lucşi. Totodată, prin montarea scaunelor, capacitatea arenei s-a redus din nou cu câteva mii de locuri.

În istoria sa de 54 de ani, stadionul Naţional a avut parte şi de un episod nefericit. La începutul anului 2003, guvernul s-a implicat în refacerea suprafeţei de joc. În anumite zone gazonul a fost decopertat şi reînsămânţat, însă o ninsoare a dat peste cap planurile firmei. Aflate în criză, autorităţile au împrăştiat nisip pe teren pentru a nu acoperi porţiunile de pământ.

Un an mai târziu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Octavian Morariu, anunţa demararea unui proiect de refacere a gazonului şi a pistei de atletism, care prevedea şi înălţarea suprafeţei de joc cu 1,5 metri. Lucrarea, prevăzută a fi dată în folosinţă în primăvara anului 2005, a fost finalizată în anul 2006. Suma iniţială a lucrărilor a fost cifrată la 87 de miliarde, ulterior ajungând la 111 miliarde de lei vechi.

Romcomit-ul, demolat de Carol al II-a…

În afara stadionului Naţional, de-a lungul timpului alte patru mari arene sportive din Bucureşti, reprezentative pentru fotbalul românesc, au dispărut. Prima arenă importantă a Bucureştiului a fost ROMCOMIT, al cărei nume venea de la abrevierea Băncii Comerciale Româno-Italiană, care a fost inaugurată în 1923. Stadionul era situat lângă Podul Elefterie, între căminul studenţilor, peste Facultatea de Drept. Pe acest stadion îşi disputa meciurile echipa cu acelaşi nume, condusă de Ettore Brunelli. La sfârşitul anului 1924, cluburile Romcomit şi Triumf au fuzionat şi, din această asociere, a luat fiinţă clubul Juventus Bucureşti.

La 13 septembrie 1925, CFR Bucureşti şi Ujpest Budapesta au disputat primul meci în nocturnă din România, eveniment repetat a doua zi, la partida dintre aceeaşi Ujpest şi o altă mare echipă a capitalei în acea vreme, Juventus Bucureşti.

În cartea "Glasul roţilor de tren", regretatul Ioan Chirilă descria rudimentara instalaţie de nocturnă: "Un lucru aş vrea să nu uitaţi: pe Romcomit exista şi o instalaţie de nocturnă. Primitivă şi ea, nici vorbă, dar era. De-a curmezişul terenului erau întinse nouă sau zece fire de sârmă, cu câte 7-8 becuri fiecare, la vreo zece-doisprezece metri înălţime. Lumina nu era grozavă (...). Partea proastă era că în timpul jocului se mai spărgeau 3-4 becuri, mai ales la degajările portarilor, şi atunci, în pauză, se înălţa o scară de zugrav şi becurile ardeau din nou".

Pe "Romcomit" a jucat şi echipa naţională a României două meciuri amicale, ambele în 1925: cu Turcia, scor 1-2, şi cu Bulgaria, scor 6-1.

În anul 1934, când Juventus promovase în Divizia A, Regele Carol al II-a a decis să dărâme stadionul. În locul acestuia a fost ridicată "Cetatea Universitară", complexul studenţesc de astăzi, de lângă Facultatea de Drept.

Unirea, sub aripa Miliţiei

Clubul Unirea Bucureşti şi-a construit propria arenă în 1924, în imediata apropiere a Gării de Est, iar doi ani mai târziu, la 1 iunie 1926, a luat fiinţă, prin fuziunea dintre Unirea şi Tricolorul Bucureşti, una din echipele celebre: Unirea Tricolor Bucureşti, unde a debutat ca fotbalist şi Titus Ozon. Echipa cartierului Obor se poate mândri că pe stadionul său a avut loc primul meci din campionat în sistem divizionar. Evenimentul s-a petrecut la 4 septembrie 1932, ocazionat de partida dintre Unirea Tricolor şi AMEFA. În 1948, clubul a fost preluat de Ministerul Afacerilor Interne, actualul Minister al Internelor şi Reformei Administrative, şi botezat Dinamo "B" Bucureşti, iar Dinamo "A" luase locul formaţiei Ciocanul Bucureşti, fosta Maccabi. Stadionul de lângă Gara de Est a fost dat uitării. Ulterior a fost demolat, fiind construite mai multe blocuri.

Venus, distrus de comunişti

La cinci ani de la inaugurarea stadionului ROMCOMIT, Bucureştiul se "pricopsea" cu o nouă arenă: Venus, amplasată în spaţiul dintre Splaiul Dâmboviţei şi Podul Eroilor, care se numea chiar Podul Venus. Construirea stadionului a fost posibilă prin efortul exclusiv al unuia dintre cei mai longevivi preşedinţi de club din acea vreme: avocatul Alexandru Elădescu. Acesta a vândut o pădure, proprietate personală. Venus a fost cea mai titrată echipă din Bucureşti, cu opt titluri de campioană, între 1920 şi 1940.

De numele stadionului Venus se leagă şi primul cuplaj, organizat la 22 septembrie 1935, cu ocazia partidelor Unirea Tricolor - AMEFA şi CFR Bucureşti - Crişana Oradea. În perioada 1937-1939, pe arena Venus s-au disputat majoritatea meciurilor echipelor româneşti din Cupa Europei Centrale, pe zgură, nu pe gazon, precum şi cinci finale ale Cupei României. După instaurarea regimului comunist şi a "exterminării burgheziei", echipa a fost retrogradată în ligile inferioare şi, ulterior, s-a desfiinţat. În anul 1948, ca urmare a includerii zonei într-o arie militară, majoritatea clădirilor au fost demolate, inclusiv stadionul Venus.

Stadionul care a devenit garaj

Doi dintre cei mai vestiţi arhitecţi ai vremii, Horia Creangă şi Marcel Iancu, pionierii arhitecturii moderne interbelice, s-au ocupat de proiectarea stadionului ONEF, considerat primul stadion modern din România. Inaugurarea a avut loc la 9 mai 1926, cu ocazia meciului de rugby dintre echipa României şi cea a armatei franceze, încheiat cu victoria oaspeţilor cu scorul de 35-3. Cunoscutul ziarist de rugby, Constantin Zamfir, publica reţeta încasărilor în numărul din luna ianuarie a anului 2005 a Magazinului Istoric. "Reţeta încasărilor i-a uimit pe organizatori, obţinându-se din vânzarea biletelor suma de 700.000 de lei. Acestea au avut următoarele preţuri: rezervate - 200 lei (pentru ofiţeri - 60), tribună - 100 lei, populare (peluze sau în picioare) - 40 lei, soldaţi şi elevi «în uniformă» - 20 lei. Biletele de favoare s-au distribuit doar oficialităţilor, iar ziariştii puteau intra pe baza legitimaţiilor. Spre comparaţie, amintim că un ziar costa 5 lei, o pereche de ghete sport din import - 350 lei, iar la cursele de cai câştigurile erau între 5.000 şi 25.000 lei".

Istoricul Dinu C. Giurescu susţine că în septembrie 1944 "la stadionul ANEF a avut loc prima adunare comunistă convocată de Partidul Comunist Român, proaspăt devenit legal. Câteva mii de oameni au cerut zgomotos demisia guvernului prezidat de generalul Sănătescu, sub simplul pretext că Guvernul nu a fost în stare să ceară epurarea".

ONEF, devenit ulterior ANEF, a fost primul stadion care avea gazon prevăzut cu sistem de drenaj. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, stadionul a fost mistuit de flăcări, însă a fost refăcut şi, la 3 septembrie 1948, a fost redat în folosinţă, cu ocazia primei ediţii a Campionatelor Internaţionale de Atletism ale Republicii Populare Române, dar sub un alt nume: "Republicii".

Odată cu construirea stadionului "23 August", "Republicii" a devenit din ce în ce mai rar folosit, pentru ca la începutul anilor '80 să "cadă", doborât de buldozere, pentru a face loc Casei Poporului. De fapt, pe vechiul amplasament al stadionului Republicii se află garajul Camerei Deputaţilor.

( Material realizat de Ionel Drăguşin, ionel.dragusin@mediafax.ro )