- Home
- Main Story
- BUCUREŞTI, (01.12.2011, 16:40)
Mii de oameni la parada de Ziua Naţională din Capitală. Copiii s-au urcat în copaci să vadă tancurile şi caii - GALERIE FOTO
Mii de oameni au mers joi la Arcul de Triumf să vadă parada militară. Din cauza aglomeraţiei, mulţi dintre ei nu au putut însă să vadă caii sau tancurile care au defilat, o soluţie pentru copii fiind să se urce în copaci. Cei mai fericiţi au fost comercianţii care au făcut profit vânzând tricolorul.

Mii de oameni la parada de Ziua Naţională din Capitală (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)
Spre deosebire de anii precedenţi, de această dată vremea a fost frumoasă, astfel în jurul orei 10.00, cu o oră înainte de începerea paradei, aproximativ 4.000 de persoane se instalaseră deja în spatele gardurilor de protecţie amplasate pe toate cele patru colţuri ale pieţei Arcului de Triumf iar lumea continua să sosească în număr mare. De altfel, mijloacele de transport în comun care duceau spre Arcul de Triumf erau arhipline.
Potrivit estimărilor autorităţilor, la paradă au asistat peste 7.000 de persoane, adică de aproape trei ori mai mult decât în anii precedenţi.
Un moment profitabil pentru negustorii ambulanţi de steguleţe, care le vindeau la 5 lei bucata. Iar clienţii nu au lipsit, majoritatea fiind părinţi traşi de mânecă insistent de copiii lor.
TITLURILE ZILEI
-
astăzi, 20:52
• Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
-
astăzi, 20:34
• Alegeri federale în Germania. Cine sunt câştigătorii şi pierzătorii în urma votului
-
astăzi, 19:35
• Alegeri federale în Germania. AfD şi-a dublat scorul şi devine o forţă în Bundestag
-
astăzi, 18:29
-
astăzi, 17:48
• Antonescu: Mi-ar fi plăcut ca primul invitat european al lui Trump să fie preşedintele României
-
astăzi, 17:10
• NEWS ALERT Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce situaţii ar face asta
-
astăzi, 16:40
-
astăzi, 15:47
• Viktor Orban ameninţă: Viitorul Ucrainei în UE „va fi decis de maghiari”
-
astăzi, 15:02
• Justiţia franceză confirmă identitatea lui Mohamed Amra prin amprente şi recunoaştere facială
-
astăzi, 14:41
• Papa Francisc, mesaj de pe patul de spital: Vă cer să vă rugaţi pentru mine
-
astăzi, 14:16
• Zelenski: Atacul cu drone al Rusiei a fost cel mai amplu de la începutul războiului
-
astăzi, 13:35
• Marcel Ciolacu: Orice om responsabil îşi doreşte o pace justă şi durabilă în Ucraina
-
astăzi, 13:02
-
astăzi, 12:04
• Elveţia ar putea contribui la menţinerea păcii în Ucraina, spune şeful armatei
-
astăzi, 21:15
• Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce condiţii ar face asta / Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă
De altfel, tricolorul a fost la mare căutare. La finalul evenimentului, în timp ce organizatorii strângeau panglica tricoloră cu care înconjuraseră perimetrul din zona Arcului de Triumf, o femeie a venit şi a cerut, ca amintire, o "bucăţică de tricolor".
"Nu dăm, că e pe inventar", a venit răspunsul prompt. Insistenţele femeii au fost însă încununate de succes - a plecat fericită cu doi centimetri din panglica tricoloră care a înconjurat Arcul de Triumf.
VEZI GALERIA FOTO DE LA PARADA DE ZIUA NAŢIONALĂ
Oficialii, în frunte cu preşedintele Traian Băsescu au urmărit din tribuna oficială parada, unii dintre ei fiind însoţiţi de copii.
Mulţi dintre oamenii veniţi să vadă evenimentul nu au putut vedea însă mare lucru din cauza aglomeraţiei. Unii dintre copii au găsit soluţia, urcându-se în copaci.
Timp de o oră, au trecut pe sub Arcul de Triumf, de la maşini de luptă, soldaţi pe cai, scafandri şi luptători din toate categoriile de arme. În plus, la parada din acest an au putut fi admirate, în premieră, trei detaşamente subordonate DGIA. De asemenea, au trecut pe deasupra Arcului de Triumf trei aeronave Spartan C27, 3 aeronave IAR -99 Şoim şi 6 aparate MiG-21 LanceR. În anii precedenţi, din cauza ceţii, avioanele MiG nu s-au putut ridica de la sol.
La final, preşedintele a făcut o mică baie de mulţime şi a primit de toate: urări, reproşuri şi huiduieli.
După câteva minute, mulţimea s-a dispersat. Unii au rămas la coadă pentru a vizita Arcul de Triumf.
Militarii au respirat uşuraţi pentru că parada s-a desfăşurat după program, fără incidente şi fără ceaţă, iar tricolorul luat pe inventar, mai scurt cu doi centimetri, s-a întors în depozit.
(Material realizat de Miruna Badea, Gabriel Pecheanu, miruna.badea@mediafa.ro, gabriel.pecheanu@mediafax.ro).


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe