REPORTAJ: Singura femeie primar din Argeş are 63 de ani şi este în funcţie de aproape trei decenii - FOTO

Singura femeie primar din judeţul Argeş şi unul dintre cei mai longevivi edili din România este Elisaveta Tudose. Are 63 de ani, conduce primăria comunei Coşeşti de aproape trei decenii şi spune că a candidat din nou la rugămintea oamenilor, care au sensibilizat-o "până la lacrimi".

Urmărește
3454 afișări
Imaginea articolului REPORTAJ: Singura femeie primar din Argeş are 63 de ani şi este în funcţie de aproape trei decenii - FOTO

REPORTAJ: Singura femeie primar din Argeş are 63 de ani şi este în funcţie de aproape trei decenii - FOTO

Elisaveta Tudose a devenit primar, prima dată, în 1979, apoi a făcut o pauză de şase ani, imediat după Revoluţie, în perioada 1990-1996, ulterior câştigând de patru ori funcţia de edil, ultima dată duminică, din partea USL, obţinând 1.407 voturi dintre cele 2.888 valabil exprimate.

Elisaveta Tudose este primar de 27 de ani, însă în primărie lucrează de peste trei decenii, în cei şase ani de pauză lucrând în instituţie ca tehnician agronom.

Ea spune că a intrat în politică la 18 ani, iar din anul 1967 Primăria a devenit a doua sa casă. În 1979, din postul de tehnician agronom a fost promovată primar.

Localitatea argeşeană Coseşti se află la 25 de kilometri distanţă de Piteşti şi are o suprafaţă de 6.000 de hectare şi peste 5.000 de locuitori, iar cele mai mari realizări cu care se laudă Elisaveta Tudose sunt introducerea apei potabile în toate gospodăriile din comună, reabilitarea şcolilor, un nou sediu al primăriei şi înfiinţarea Festivalului Ţuicii, ajuns la cea de-a 11-a ediţie.

Elisaveta Tudose, care la alegerile din 10 iunie a fost votată de 60 la sută dintre alegători, spune că are familie, însă comuna este "marea ei familie".

"La mine tot timpul e uşa deschisă la primărie. N-am program de audienţe. Omul care are o problemă vine şi o rezolvăm imediat. Am familie, dar comuna este marea mea familie. Sunt căsătorită, am două fiice şi trei nepoţi", a declarat femeia.

Ea susţine că a decis să candideze din nou pentru că foarte mulţi localinici au venit să o roage să facă acest lucru, fapt ce a sensibilizat-o "până la lacrimi".

"Ştiţi de ce am candidat? Au venit foarte mulţi ca să mă roage să candidez şi m-au sensibilizat până la lacrimi, a fost emoţionant. De aceea am candidat din nou, altfel eu aş fi renunţat, deoarece ştiţi cum e, vine o vreme când chiar trebuie să te retragi şi să laşi pe alţii mai tineri", a spus primăriţa.

Ea mai susţine că nu a interesat-o niciodată funcţia de primar, vrând doar să-i vadă "pe oameni mulţumiţi", iar campanie electorală nu a făcut deoarece "nu au fost bani".

"Sunt singura femeie primar din judeţul Argeş, aici m-am născut. N-am plecat din sat decât pentru studii şi m-am întors în comună ca tehnician agronom. Nu m-a interesat niciodată scaunul de primar şi am vrut doar să îi văd pe oameni mulţumiţi. Am candidat doar pentru că m-au rugat oamenii. Nu mi-am făcut campanie, nu am avut bani, dar am câştigat. Şi nu este mai mare statisfacţie după o zi de muncă decât asta, să ştii că oamenii sunt mulţumiţi de tine şi că i-ai ajutat şi în ziua respectivă şi că o să-i ajuţi în continuare, faptul că oamenii te ştiu aproape de ei contează cel mai mult. Iar aprecierea lor contează cel mai mult. Eu am muncit cu mare drag, nu ca primar, ci ca om pentru oameni. Nu mi-am făcut campanie, nu au fost bani", a afirmat Elisaveta Tudose.

Ea este singura femeie dintre cele cinci candidate din Argeş care a reuşit să câştige alegerile, fiind cel mai longeviv primar din judeţ şi spune că va candida şi în 2016 dacă oamenii o vor mai vrea.

Cât despre localitate, spune că brand-ul comunei îl reprezintă licorile zonei, reunite într-un festival de "răsunet naţional".

"Ţuica de Coşeşti este acum cunoscută şi în Europa şi va deveni brand european", a spus femeia.

Celelalte femei care au candidat la primării şi au pierdut sunt fostul primar de la Hârseşti Ioana Pircan (PDL), care era în funcţie din 2008, Sanda Fulga (PP-DD), la Piteşti, care a obţinut locul al treilea, Mădălina Neacşa (PRM), care a obţinut 405 voturi în oraşul Ştefăneşti, clasându-se pe locul al patrulea şi Dana Irimia (UNPR), care a candidat în oraşul Costeşti.

(Material de Departamentul Corespondenţi, corespondenti@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici