- Home
- Main Story
- BUCUREŞTI, (02.10.2011, 21:00)
- Geanina Sandu ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
REPORTAJ: Studenţii au ales căminele de stat, de cel puţin patru ori mai ieftine decât cele particulare
Cei mai mulţi studenţi au ales şi în acest an universitar să stea în căminele de stat şi au trecut peste nemulţumiri legate de igienă şi confort pentru că nu îşi permit cazarea într-un cămin particular sau într-o garsonieră, unde ar trebui să plătească de cel puţin patru ori mai mult.
Urmărește
5642 afișări
REPORTAJ: Studenţii au ales căminele de stat, de cel puţin patru ori mai ieftine decât cele particulare (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
Un loc într-un cămin particular costă lunar între 300 şi 800 de lei, iar o garsonieră rar o poţi închiria cu 450 de lei lunar, la care se adaugă banii pentru utilităţi.
În căminul de stat, studenţii stau gratis şi plătesc pentru utilităţi aproximativ 100 de lei lunar. Acesta este şi motivul pentru care cei mai mulţi studenţi care au un loc în căminele universităţilor nu renunţă la el decât dacă au rude sau prieteni prin Capitală unde pot sta fără să plătească. Chiar şi în aceste condiţii, unii aleg să stea la prieteni, dar îşi iau şi locul cuvenit în cămin, pe care îl pot vinde şi pot obţine între 300 şi 800 de euro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Cu cât ești mai dezamăgit, cu atât trebuie să mergi duminică la vot și să pui ștampila exclusiv pe alb!
-
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
-
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
-
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
Oferta în căminele de stat a fost însă, ca în fiecare an, limitată, astfel că 30.000 de studenţi care au cerut un loc în căminele din Bucureşti nu au primit. Ei au fost nevoiţi să se îndrepte spre căminele particulare, spre o garsonieră sau un apartament pe care să îl împartă cu alţi studenţi.
Pentru a închiria o garsonieră în apropierea facultăţilor, un student ar trebui să plătească între 150 de euro şi 400 de euro lunar, în funcţie de dotări şi de zonă.
Unul dintre cele mai ieftine cămine private este cel al Institutului Teologic Baptist, de la Podul Ciurel, aproape de Regie. Aici sunt camere de patru şi de două persoane, iar chiria este între 240 şi 260 de lei, studenţii având o spălătorie la parter, un teren de tenis, loc de parcare şi o sală mică de fitness. În acest cămin pot veni studenţi de orice confesiune, dar regulile sunt mai stricte decât în alte cămine, nemaiputând ieşi sau intra după ora 23.00. Unii studenţi spun însă că regula nu ar fi chiar foarte strictă şi că poate fi uneori încălcată.
Un alt cămin particular este în zona Mihai Bravu, unde camerele au mobilier nou, frigider, internet, maşină de spălat automată, bucătărie cu toate utilităţile, în preţul chiriei de 380 de lei fiind inclusă şi lenjeria de pat. Studenţii au şi o masă de ping-pong şi o sală de fitness.
În centrul Capitalei, în zona Pieţei Gemeni, mai ales studenţii de la ASE sau de la Universitatea Bucureşti au putut alege o cameră cu patru sau şase locuri, la preţul de 112 euro plus TVA pe lună pentru un loc. Studenţii care stau în aceste cămine beneficiază de apă rece şi caldă, căldură, pază non-stop, internet, cablu tv, frigider, cuptor cu microunde, aer condiţionat pe timpul verii, curăţenie, la care se adaugă opţional şi serviciile de spălătorie. Potrivit administratorului, căminul are o capacitate de 300 de camere şi este ocupat 70 la sută.
Ofertă de închiriere poate fi găsită şi într-un centru rezidenţial din cartierul Militari. Garsonierele de aici nu sunt doar pentru studenţi, dar în cazul acestora se face o reducere până la 75 de euro pe lună dacă plătesc chiria 900 de euro în avans pe un an întreg, la care se adaugă lunar întreţinerea de 25 de euro, plus alte cheltuieli şi facilităţi, cum sunt internetul, locul de parcare, maşina de spalat în cameră, în total peste 50 de euro pe lună. Perioada minimă de închiriere este de 12 luni, iar dacă avansul plătit este pentru şase luni, chiria lunară ajunge la 95 de euro, faţă de 75 de euro lunar în cazul avansului pentru un an.
În aceste condiţii, cei care au primit un loc în căminele de stat s-ar putea declara mulţumiţi că scapă de efortul financiar, chiar dacă nu au condiţiile pe care şi le-ar dori.
Printre "norocoşii" care au primit un loc în căminele universităţilor se află şi Anca, studentă la Facultatea de Drept, în anul II. Aceasta este una dintre puţinii studenţi mulţumiţi de condiţiile de cazare din căminul de lângă facultate, ea spunând că zona este liniştită, camerele au mobilier nou şi termopane, facultatea este deschisă noaptea şi mulţi colegi de-ai ei merg să înveţe atunci în sălile de curs.
"În căminele private plăteşti 400 de lei pe lună şi tot patru sunt în cameră. Aici la noi este foarte bine, dacă suntem realişti şi facem raportul calitate-preţ este foarte bine, sunt condiţii foarte bune pentru un milion pe lună (100 de lei, n.r.). Din ce în ce mai mulţi studenţi se orientează către cămin, există opţiuni pentru fiecare", este de părere Anca.
O altă studentă, Diana, în anul IV la Universitatea Politehnica din Bucureşti, care a primit un loc în căminele din Regie, spune că plăteşte, la fel ca şi cele trei colege de cameră, o sută de lei chirie lunar, plus 20 de lei internetul şi se declară mulţumită de preţ. Nu este foarte încântată de condiţiile de cazare, dar spune că s-a obişnuit şi este "acceptabil". Ar vrea să stea într-un cămin privat sau într-o garsonieră, dar nu are cum să plătească 200-300 de euro pe lună.
Florin, un student în anul III la Facultatea de Ştiinţe inginereşti aplicate nu plăteşte pentru locul primit în căminul din Regie pentru că mama lui este profesor, dar nici pentru el condiţiile nu sunt mulţumitoare. "Sunt condiţii jalnice, avem pereţii găuriţi, mobilă ruptă, le-au renovat pe astea din faţă, iar în spate sunt jalnice", spune Florin. Chiar şi în aceste condiţii, unii colegi ai acestuia şi-au cumpărat locuri în cămin, preţul fiind, în medie, de 500 de euro. În privinţa controalelor, Florin spune că "şpăgarul de administrator" anunţă înainte, astfel că nu este niciun risc pentru cei care şi-au cumpărat locul şi stau ilegal.
În contextul crizei economice actuale, studenţii nu prea îşi mai găsesc un loc de muncă pe perioada facultăţii, astfel că preferă să stea în căminul de stat pentru că nu îşi permit unul particular. Însă, numai în Capitală există un deficit în căminele de stat de 30.000 de locuri, la nivel naţional fiind vorba de 70.000-80.000 de locuri. Cifrele au rămas neschimbate faţă de anul trecut, pentru că nici nu s-au mai construit cămine şi nici cifra de şcolarizare nu s-a modificat.
(Material de Geanina Sandu, geanina.sandu@mediafax.ro)
Citește pe alephnews.ro: Fostul general al Ucrainei a declarat că „al treilea război mondial a început oficial”
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Putin susține că Rusia a lansat o rachetă balistică asupra Ucrainei ca răspuns la loviturile asupra teritoriului rus cu rachete americane și britanice
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:45
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
-
ieri, 22:36