- Home
- Main Story
- BUCUREŞTI, (10.06.2011, 06:20)
- , ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Scorpions, în concertul de adio la Bucureşti: clasic şi de efect, în faţa a 20.000 de oameni - FOTO
Turneul de adio al trupei Scorpions a ajuns joi seară la Bucureşti, circa 20.000 de persoane onorând cu prezenţa evenimentul şi bucurându-se de un concert rock cu toate elementele de bază, care au creat efectul aşteptat de public.
Urmărește
1730 afișări
Scorpions, în concertul de adio la Bucureşti: clasic şi de efect, în faţa a 20.000 de oameni (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
După concertele susţinute de Trooper şi Christian Becker & Avenue şi o pauză de o jumătate de oră, membrii trupei Scorpions au preluat scena de la Zone Arena punctuali, la scurt timp după ora 20.00.
Apariţia lor, anunţată de o voce puternică din fundal, a fost una spectaculoasă, cu James Kottak la tobe ridicându-se pe un postament la vreo trei metri deasupra suprafeţei scenei, jocuri de lumini, chitariştii Rudolf Schenker şi Matthias Jabs înaintând pe un podium în mulţime, bassistul Pawel Maciwoda cântând energic şi scoţând limba, iar vocea lui Klaus Meine răsunând în aplauze şi strigăte entuziaste. Ei au deschis concertul cu piesa care dă titlul celui mai recent album al lor - "Sting in the Tail" -, care, deşi probabil nu le era cunoscută celor mai mulţi, a creat imediat atmosferă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Toată lumea, de la mare la mic - şi erau şi mai vârstnici şi copii de cinci ani -, a început să se agite alimentată de ritmurile vibrante şi de show-ul de pe scenă. Alergând de la un capăt la altul al scenei şi pe podium, deasupra mulţimii, cei de la Scorpions şi-au atras binemeritat toată atenţia şi dezlănţuirea publicului.
Meine mulţumea, în română sau engleză, aproape după fiecare piesă, iar la un moment dat, a spus că este într-adevăr un turneu de adio, dar ce-i mai bun va fi de-acum încolo, anunţând melodia "The Best is Yet to Come", tot de pe cel mai recent album.
Celebrele melodii Scorpions nu s-au lăsat mult aşteptate, publicul putând cânta cu trupa "Send Me an Angel", "Holiday" şi, la bis, "Wind of Change", "Still Loving You" şi "Rock You Like a Hurricane".
Kottak, cu bustul gol, având numele său scris pe piept, dar şi pe tobe, a avut un solo pe scenă, timp de peste cinci minute, fiind aclamat în continuu. La sfârşit, el a izbucnit într-un hohot de râs, s-a urcat cu picioarele pe tobe şi şi-a arătat tatuajul de pe spate cu "Rock 'n' Roll Forever". Ceilalţi au revenit în forţă şi au interpretat "Blackout".
Pregătiţi pentru publicul român, în faţa căruia şi-au amintit că au cântat de mai multe ori, cei de la Scorpions au fluturat steagul României pe scenă şi au avut textul "Bukarest" în proiecţiile de pe fundal în timpul melodiei "Big City Nights".
O piesă surpriză în concert a fost "Happy Birthday", pe care şi publicul a cântat-o alături de trupă, pentru sunetistul acesteia, care şi-a serbat ziua de naştere la lucru.
După bis, Meine a strâns mai multe steaguri ale României, dar şi unul al Bulgariei, din mulţime şi le-a purtat pe umeri, luându-şi la revedere şi mulţumind alături de ceilalţi membri ai trupei.
Show-ul de la Bucureşti al trupei Scorpions a făcut parte din turneul mondial de adio "Get Your Sting And Blackout World Tour". Turneul este programat să dureze în total trei ani şi cuprinde concerte în toată lumea.
Scorpions este o trupă germană de rock, originară din Hanovra, celebră în anii '80 pentru piese precum "Rock You Like a Hurricane", "No One Like You", "Still Loving You" şi "Wind of Change". De-a lungul carierei sale, formaţia a vândut mai bine de 75 de milioane de albume în întreaga lume.
Grupul Scorpions, înfiinţat în 1965, are în componenţa actuală cinci muzicieni provenind din ţări diferite, printre care basistul polonez Pawel Maciwoda, în vârstă de 42 de ani, şi toboşarul american James Kottak.
Cel de-al 17-lea album de studio al trupei se intitulează "Sting In The Tail" şi a fost lansat pe 19 martie 2010.
Formaţia a susţinut mai multe concerte în România, atât în Bucureşti, cât şi în restul ţării.
(Material realizat de Laura Mitran, laura.mitran@mediafax.ro)
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe