„Marius Tucă Show” | Părintele Necula: Mă tem mult mai mult de dracul credinciosului decât de dracul necredinciosului (Partea I)

Prezentăm principalele declaraţii ale părintelui Necula la emisiunea Marius Tucă Show:

“Pentru mine o mare dilemă asta, mai cu seamă că nu sunt cel mai mare duhovnic, nici… cel mai mare păcătos, aici ne putem certa amândoi la sfârşitul emisiunii. Cred că pur şi simplu e din nevoia lor de a asculta şi altceva sunt şi suficient de mulţi maturi stau alături de mine şi sunt şi suficienţi de mulţi maturi care sunt deranjaţi de atitudinea asta deschisă către tineri nu fac decât să împlinesc ceea ce îmi îngăduie Dumnezeu să împlinesc. Nimic mai mult”.

CITEŞTE ŞI: „Marius Tucă Show” | Interviu cu Părintele Necula: Eu cred că se moare din nepupatul icoanelor şi moaştelor (Partea a II-a)

„Eu aud de ani de zile, de mult timp, de foarte mult timp aud nişte bazaconii la adresa Bisericii de mă închin. Cred că dacă n-aş fi fost creştin m-aş fi convertit la creştinism. Adică e atât de lovită, încât îmi dau seama că e de valoare.  (...) Nici nu trebuie să creadă în Biserica Ortodoxă Română. Pentru mine ţinta mesajului e Hristos şi cu asta am încheiat”.

„Am fost un răzvrătit, aşa, până către 20 de ani, o vreme am funcţionat ca secretar UTC într-un liceu, adică n-am fost foarte dus la biserică, dar culmea ironiei cântam la strană mergeam între oameni îmbrăcat în hainele copilului de ajutor de preot, n-am avut nicio jenă. Eu am crezut că se poate şi aşa, până undeva, cândva când cineva mi-a atras atenţia că nu se poate aşa, ori una, ori alta şi am ales. Nici nu am ştiut că aleg corect atunci credeam că am greşit că am ales Biserica”.

„Tatăl Nostru l-am învăţat înainte de a intra la facultate. Învăţam despre energii necreate la Sfântul Grigorie Palamas, citeam din Maxim mărturisitorul şi mă încurcam la Tatăl Nostru. Pentru că n-am memorie la astfel de… Apropo de clişee, pentru mine multă vreme rugăciunea a funcţionat ca un clişeu necesar acum funcţionează ca o necesitate absolută. Şi refuz să mai învăţ pe de rost, niciodată n-am învăţat pe de rost nimic”.

 „În anul următor, într-a IX-a, într-a X-a, având un profesor eminent de limba română la liceu, domnul profesor Florin Şindrilaru, ţin minte şi acum că făceam psalmii lui Arghezi, aveam altă viziune asupra lor şi el, zâmbind, mi-a spus ”când ai citit psalmii”? I-am spus că a trecut un an, ”mai citeşte-i”. A fost omul care deloc forţat şi foarte atent limba română m-a apropiat de creştinism. Limba română te apropie de creştinism. Chiar trebuie să o ai în tine ca să poţi să creşti din ea”.

S-a schimbat foarte mult atitudinea, de 30 de ani de când văd cu alţi ochi Biserica s-a schimbat foarte mult şi eu sunt bucuros de ce se întâmplă în biserică. Şi oamenii care trăiesc Biserica în adevărul ei văd ce e asta, s-a resecvenţiat, s-a aşezat pe altă segmentare şi asta e foarte important. Cred că cea mai reformată dintre instituţiile din statul român e Biserica.

„Copiii m-au învăţat zeci de rugăciuni, sute de rugăciuni, învăţ de la copiii bolnavi, de la copiii sănătoşi, copiii care visează şi copiii cărora li se fură visele, au rugăciuni din cele mai năstruşnice. Ardelenii au o vorbă frumoasă când e masa bogată şi le e foame spun <Doamne, hai cu noi la masă>, nu mai stau ei să mai zică celelalte rugăciuni”.

„Nu există păcat mic, păcat mare, există păcate. Cât de mic ar fi ceva care… în general, noi recunoaştem tot… Că scandalurile din familie nu pleacă de la lucruri mari, lucruri mărunte pentru că şmecherul de serviciu, ca să nu-i dau alt nume, să nu deranjăm politically correct… nenumitul, el lucrează la chestiuni interstiţiale, aşa e, e foarte… e un psiholog bun”.

„Mie mi-a fost foarte greu să trec peste dramele celor din jur şi pentru că sunt un tip cu o empatie prea mare  câteodată. Şi acum, mă uit, mi-e foarte greu să trec peste morţile oamenilor, peste boala copiilor. I-aud pe câte unii vorbind, aşa, din avion, unde e Dumnezeu când copiii sunt bolnavi. Dumnezeu e acolo, îţi dau scris, n-am găsit niciun copil în toată perioada asta de când slujesc am mai bine de 25 de ani de activitate liturgică, nici unul nu m-a întrebat de ce sau de ce eu. Părinţii, da”.

„Facem parte dintr-un popor extrem de fragil şi foarte naiv în construcţiile lui epice. Problema e că acest popor epic poate să aibă propria lui luptă şi bătălie pe fronturi, în munţi, în văi, plus propriile lui trădări, propriile lui împliniri. Suntem un popor ca toate celelalte popoare”.

„Italienii au un termen dimenticato, am cam uitat am lăsat în urma noastră…O memorie în urma noastră pe care nu o mai activăm, noi nu ne mai activăm memoria asta. De exemplu, aud de ani de zile băşcălii pe tema imnului de stat. Dacă noi am cânta dimineaţa la deschiderea cursurilor imnul de stat, care ar fi problema majoră? O cântă americanii care sunt, nu, modelul democraţiei absolute”.

„Domnul Dinu Săraru povesteşte, la începutul vieţii lui de tânăr, drama casei lor în care tatăl învăţător pleacă, moare pe front. Acolo am găsit şi am mai găsit în memoriile unor oameni, uite, tot de la ţară care au privit în ochi aşteptarea asta a mamelor. Imaginea cea mai dură pe care o am despre România este a unei bătrâne în poartă aşteptând până la uscarea ochilor întoarcerea fostului ei tânăr soţ acasă. De ce nu o vedem?”

“Oricum exagerările noastre în perioada asta mi-au dovedit încă o dată cât suntem de fragili şi temători. Ce e corect, ce îmi place mie mult în acest mesaje este acordul Bisericii la efortul statului de a ţine oamenii sănătoşi, adică nu ne este indiferent ce se întâmplă şi nu zicem <hai mă, heirup, că acum vă arătăm noi cine e Biserica” nu, noi ştim cine e Biserica. Gândeşte-te că România a trecut prin holeră pe când nu aveam statul acesta, a trecut prin tifos pe când nu aveam statul acesta, dar preoţii erau acolo”.

 

Prezentăm prima parte de interviului:

 

Marius Tucă: Bun găsit oameni buni la o ediţie cu totul specială. Invitatul meu la această ediţie este preotul, părintele Constantin Necula. Doamne ajută, bine aţi venit.

Constantin Necula: Mă bucur că ne vedem.

Marius Tucă: E adevărat pentru că, uite, ne-am propus de ceva timp să facem asta şi s-a întâmplat acum. Probabil că marile întâlniri nu se întâmplă este noapte şi trebuie să treacă un timp până…

De foarte mult timp aud nişte bazaconii la adresa Bisericii de mă închin. Cred că dacă n-aş fi fost creştin, m-aş fi convertit la creştinism

Constantin Necula: Se coc.

Marius Tucă: Până se coc, până ajung la maturitatea de a avea loc, până la urmă. Practic, dacă e să definesc această întâlnire a noastră, este o întâlnire între un păcătos clasic, care sunt eu, şi un…

Constantin Necula: Şi mai păcătos…

Marius Tucă: Aş putea spune un duhovnic, să zic, al tinerilor, în primul rând pentru că am văzut foarte multe reacţii legate ce înseamnă Constantin Necula, părintele Necula, şi cred că asta e denumirea  care i se atribuie astăzi lui Constantin Necula, părintele Necula. Foarte mulţi tineri vă citesc, vă ascultă, aş spune chiar vă admiră. De unde pleacă această…

Constantin Necula: N-aş ştii ce să zic. Pentru mine o mare dilemă asta, mai cu seamă că nu sunt cel mai mare duhovnic, nici… cel mai mare păcătos, aici ne putem certa amândoi la sfârşitul emisiunii. Cred că pur şi simplu e din nevoia lor de a asculta şi altceva sunt şi suficient de mulţi maturi stau alături de mine şi sunt şi suficienţi de mulţi maturi care sunt deranjaţi de atitudinea asta deschisă către tineri nu fac decât să împlinesc ceea ce îmi îngăduie Dumnezeu să împlinesc. Nimic mai mult.

Marius Tucă: Un spirit nou, un spirit foarte proaspăt, aş putea spune, fresh.

Constantin Necula: Nu-i aşa, nu-i aşa. Aşa sunt zeci de preoţi în ţară, sute. Eu am şansa unui microfon mai aproape de mine, atât.

Marius Tucă: E adevărat, dar şi toţi ceilalţi au şansa asta. Totuşi, ştii bine că imaginea Bisericii Ortodoxe încremenită, că despre asta se vorbeşte.

Constantin Necula: Asta e un clişeu pentru că şi eu am crezut la fel până am intrat să trăiesc în Biserică. De pe tuşă par lucrurile un pic totdeauna mai înţepenite. Eu am imaginea aceasta a comentatorilor de pe platourile de televiziune care vorbeau de Ianis Hagi înainte de meciul Rangers când a bătut cu 3-2, l-au făcut praf pe bietul copil, ca apoi aceleaşi studiouri să iasă şi… Deci când gândeşti în clişeu rişti să devii un pic neatent. Eu aud de ani de zile, de mult timp, de foarte mult timp aud nişte bazaconii la adresa Bisericii de mă închin. Cred că dacă n-aş fi fost creştin m-aş fi convertit la creştinism. Adică e atât de lovită, încât îmi dau seama că e de valoare.

Marius Tucă: Da, sunteţi un adversar al clişeelor, aveţi un limbaj, aş putea spune, foarte liber şi un limbaj care se adresează direct celor care cred sau nu cred în Biserica Ortodoxă Română, pentru că despre asta e vorba.

Constantin Necula: Nici nu trebuie să creadă în Biserica Ortodoxă Română. Pentru mine ţinta mesajului e Hristos şi cu asta am încheiat. Prietenii mei de la Penticostali, Baptişti ştiu ce zic, că tinerii de acolo sunt la fel de apropiaţi în anumite situaţii şi îi văd cerând sfaturi şi vorbind cu ei în foarte multe rânduri nu cred că e momentul unei Românii fragmentate încă o dată, dincolo de confesionalismul politic, într-un confesionalism religios.

Marius Tucă: E o Românie divizată. România încrâncenată.

Constantin Necula: Tocată, tocată. Mi-aduc aminte de gesturile maneliştilor, mi-aduc aminte de ”salamizarea” României, îmi pare rău că-l folosesc pe Salam chiar aşa, dar… E o feliere foarte amplă şi din nefericire constat cu durere că se întâmplă asta în toate mediile şi la absolut toate nivelele. E dureros şi e…

Marius Tucă: Am citit foarte mult din Constantin Necula, sunt lucruri admirabile pe care le-am citit, şi asta o spun cu admiraţie…

Constantin Necula: Am avut un profesor bun de studiu.

Marius Tucă: Am citit un text legat de 1 decembrie  pe care l-aş introduce în şcoli şi l-aş introduce chiar în media. Oamenii care scriu despre România şi care scriu în România ar trebui să fie un fel de biblie pentru ideea de România şi ideea de patriotism am să citesc câteva rânduri la un moment dat pentru că vreau să mă bucur în primul rând că părintele Constantin Necula e în studioul nostru. Când a început Constantin Necula să creadă şi, mai ales, când s-a rugat prima dată? Care a fost rugăciunea?

Constantin Necula: E grea întrebare. O spun tot timpul, că n-am un moment, la mine nu-i cu…

Marius Tucă: Cu momente.

Constantin Necula: Cu secunda şi cu minutul, ştiu că am crescut într-o familie extrem de… Aşezaţi şi cuminţi şi asta m-a ajutat enorm, sunt copilul Şcheilor Braşovului, la umbra Bisericii Sfântul Nicolae de acolo, din Şcheii Braşovului, toate vacanţele le-am petrecut undeva în Maramureş, într-o familie a unei mătuşi, era foarte aproape de Biblie, fiind adventistă şi citindu-mi Scriptura. Dar am fost un răzvrătit, aşa, până către 20 de ani, o vreme am funcţionat ca secretar UTC într-un liceu, adică n-am fost foarte dus la biserică, dar culmea ironiei cântam la strană mergeam între oameni îmbrăcat în hainele copilului de ajutor de preot, n-am avut nicio jenă. Eu am crezut că se poate şi aşa, până undeva, cândva când cineva mi-a atras atenţia că nu se poate aşa, ori una, ori alta şi am ales. Nici nu am ştiut că aleg corect atunci credeam că am greşit că am ales Biserica.

Marius Tucă: De ce?

Constantin Necula: Într-o fază părea că… Toţi mi-au spus că ţi se înfundă acolo, nu o să mai faci nimic din contră, mie mi se-a părut cea mai mare eliberare pe care am avut-o vreodată, era undeva dincolo de clasa a 10-a. Mă întrebau, de exemplu, colegii la ce facultate dau şi ziceam piscicultură, pornind de la peşte. Citisem atunci de curând Cetatea blestemată şi era cu Quo Vadis în cap pentru mine creştinismul a fost o revelaţie absolut fenomenală. Tata nici măcar nu avea curaj să spună că merge la biserică duminica dimineaţa pentru că gura mea mare l-ar fi pârât, credea el, spunea că merge la bunica, bunica stătea în Şchei undeva pe costiţă şi atunci ajungeau imediat aşa.

Marius Tucă: Mare parte din copilărie a fost în comunism şi atunci…

Constantin Necula: Da, până în 89, inclusiv adolescenţa, deci eu nu am o cultură creştină, de exemplu n-am citit de mic rugăciuni, n-am avut…

Marius Tucă: Şi din 89?

Constantin Necula: Am terminat liceul de chimie-fizică, am intrat în armată.

Marius Tucă: 18-19 ani, nu?

Constantin Necula: Da, 19 ani, imediat în armată şi după armată…

Marius Tucă: Armata a fost sângeroasă, cu ghilimelele de rigoare?

Constantin Necula: Păi am făcut la Hereşti Hotarele, în apropiere, rachetist. Am auzit că e o ciupercărie acum.

Tatăl Nostru l-am învăţat înainte de a intra la facultate. Învăţam despre energii necreate la Sfântul Grigorie Palamas, citeam din Maxim mărturisitorul şi mă încurcam la Tatăl Nostru

Marius Tucă: Nu, că am văzut că faci de multe ori referire la asta. Te-a marcat, nu?

Constantin Necula: Foarte mult pentru că cred că a fost un examen de maturitate, să ai posibilitatea să împuşti oameni doar că ţi se ordonă şi să nu o faci. E o chestie şi de alegere, peste ordinul comandantului dar am avut ofiţeri foarte buni, foarte buni şi acum le rămân dator şi…

Marius Tucă: Îmi aduc aminte şi eu cum am trăit perioada asta când am plecat în armată, parcă plecam să mă întâlnesc cu sfârşitul lumii. Mi-am dat seama… am învăţat atât de multe lucruri despre camaraderie, în primul rând, despre prietenie…

Constantin Necula: Dar eu şi despre trădare am învăţat foarte mult şi despre umilinţa omului, o şcoală foarte bună.

Marius Tucă: Despre toate, dar eu întotdeauna iau lucrurile frumoase. A fost o şcoală incredibilă pentru mine şi am plecat de acolo, vorbesc şi acum cu oamenii cu care m-am întâlnit atunci…

Constantin Necula: Da, sunt colegii mei de armată şi de război, eu am un coleg de război.

Marius Tucă: Prima rugăciune?

Constantin Necula: Prima rugăciune… Trebuie să spun că pe mine m-a frapat de la început proscomidia la… pregătirea darurilor pentru liturghie şi era un preot foarte tânăr, între timp a îmbătrânit şi el, e o rugăciune care spune acolo ”Şi venind steaua a şezut deasupra unde era pruncul”, se aşază în momentul respectiv peste disc se pune o stea, aia a fost prima rugăciune adevărată. Tatăl Nostru l-am învăţat înainte de a intra la facultate. Învăţam despre energii necreate la Sfântul Grigorie Palamas, citeam din Maxim mărturisitorul şi mă încurcam la Tatăl Nostru. Dar pentru mine rugăciunea de bază…

Marius Tucă: De ce?

Constantin Necula: Pentru că n-am memorie la astfel de… Apropo de clişee, pentru mine multă vreme rugăciunea a funcţionat ca un clişeu necesar acum funcţionează ca o necesitate absolută. Şi refuz să mai învăţ pe de rost, niciodată n-am învăţat pe de rost nimic.

Copiii m-au învăţat zeci de rugăciuni, sute de rugăciuni, învăţ de la copiii bolnavi, de la copiii sănătoşi, copiii care visează şi copiii cărora li se fură visele

Marius Tucă: Nici eu n-am învăţat şi Tatăl nostru eu l-am învăţat, de fapt a venit de la sine învăţarea pentru că m-am gândit ca la un poem la Tatăl nostru.

Constantin Necula: Bine, n-am avut şansa, eu l-am citit cred că undeva prin clasa a 9-a prima dată serios. Am stat pe text, prin clasa a 9-a dar ce-a fost interesant? Profesoara mea de limba română din şcoala generală, printr-a şaptea am fost plecat în Maramureş şi am citit prima dată Scriptura. Dar zdravăn, aşa, m-am forţat să o termin şi când am ajuns acasă a sunat-o pe mama şi a zis ”doamna Necula, ce-a citit Costi în vacanţă că şi-a schimbat limba română”. M-a impresionat foarte tare.

Marius Tucă: Incredibil.

Constantin Necula: În acelaşi an… În anul următor, într-a IX-a, într-a X-a, având un profesor eminent de limba română la liceu, domnul profesor Florin Şindrilaru, ţin minte şi acum că făceam psalmii lui Arghezi, aveam altă viziune asupra lor şi el, zâmbind, mi-a spus ”când ai citit psalmii”? I-am spus că a trecut un an, ”mai citeşte-i”. A fost omul care deloc forţat şi foarte atent limba română m-a apropiat de creştinism. Limba română te apropie de creştinism. Chiar trebuie să o ai în tine ca să poţi să creşti din ea.

Marius Tucă: Şi rugăciunea cea mai dragă sufletului?

Constantin Necula: Sunt mai multe, cred că… îmi place enorm de mult un verset din psalmi, ”Iubi-Te-Voi, Doamne, virtutea mea! Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu.” Prima mea carte se şi cheamă Iubi-Te-Voi Doamne, am auzit-o cântată prima dată de părintele Victor Neamţu la noi în Braşov, nu era o voce, era un om şi asta a contat foarte mult, şi am rămas foarte apropiat de ea. Iar copiii m-au învăţat zeci de rugăciuni, sute de rugăciuni, învăţ de la copiii bolnavi, de la copiii sănătoşi, copiii care visează şi copiii cărora li se fură visele, au rugăciuni din cele mai năstruşnice. Ardelenii au o vorbă frumoasă când e masa bogată şi le e foame spun ”Doamne, hai cu noi la masă”, nu mai stau ei să mai zică celelalte rugăciuni.

Marius Tucă: Deci eşti un părinte care învaţă de la…

Constantin Necula: Absolut, şcoala mea cea mai bună sunt credincioşii.

Marius Tucă: Înveţi de la credincioşii cu care te întâlneşti.

Constantin Necula: Şi să discern, că sunt şi multe bazaconii în minţile noastre, dar oamenii sunt faini. N-am alt termen. Îs faini pentru că sunt legaţi de Hristos şi când se apropie de Hristos se schimbă.

Marius Tucă: Dar apropo de Tatăl nostru, în momentul în care spui Tatăl nostru îl ai în minte pe Dumnezeu sau pe Hristos?

Constantin Necula: Păi pe Hristos care este Dumnezeu, a doua persoană a Sfintei Treimi îl am în minte pe Hristos, dar de obicei îl am în minte şi pe Tata, el reprezintă în aceeaşi vreme valorizarea acestui…

Marius Tucă: Deci întotdeauna ne gândim şi la cineva care pentru noi înseamnă un Dumnezeu pe Pământ, într-un fel.

Constantin Necula: Da, în mod normal, dacă intri într-o biserică eu cred că prima sesizare pe care o faci ca om este să constaţi că mulţi din icoane seamănă cu ai tăi.

Marius Tucă: Pentru că e vorba de o întâlnire între un păcătos clasic cum sunt eu şi un slujitor excepţional al Domnului, care până la urmă e şi duhovnic…

Constantin Necula: Deci pot să plec.

Marius Tucă: Nu, trebuie să încep să mă mărturisesc şi o să vorbim un pic despre ideea de mărturisire şi ideea de spovedanie. Eu am avut multă vreme în minte, momentul în care spuneam Tatăl nostru, ce crezi, imaginea lui Leonardo da Vinci, un autoportret care semăna foarte bine cu Dumnezeu. Deci, m-am mărturisit, am greşit foarte tare?

Constantin Necula: Nu pentru că antropologic vorbind, nu teologic, omul caută sesizări ale sinelui în ceilalţi, da, e ok. Leonardo da Vinci nu e un model rău.

Marius Tucă: Nu e cel mai rău. Aş putea să am, de exemplu, modele şi în literatura română, oameni care au însemnat foarte mult în literatura română şi de fapt în istoria României pentru că la un moment dat s-au întâlnit aici. Cum decurge ideea de spovedanie, cum se face, când se face? Pentru că aş vrea să intru la un moment dat în rândul oamenilor şi la un moment dat bineînţeles că am avut un duhovnic şi cu care ţin legătura şi mă întreabă de câţiva ani când am să vin şi am zis că încă nu sunt pregătit.

Constantin Necula: Cred că spovedania, ca toate lucrurile mari din viaţă, vine ca un dar al lui Dumnezeu, de fapt tot ceea ce trăim e ca un dar al lui Dumnezeu. Pentru mine şansa a fost că undeva, către 21 de ani, preotul care m-a ascultat, primul meu duhovnic, părintele Victor Neamţu despre care am amintit deja, a avut capacitatea aceasta de a nu mă pune la colţ, de a-mi da înapoi aripile. Credeam că le-am pierdut. Pune aripile înapoi, a te spovedi înseamnă a ţi se remonta aripile. Şi o simt asta cu fiecare credincios care vine în întâmpinarea spovedaniei. Adică nu tu mergi în întâmpinare, ei vin în întâmpinarea ta, chiar dacă tu stai de obicei pe scaun, nu, închipuindu-l pe Hristos, Domnul la judecată şi spui ”Iată fiule, Hristos stă nevăzut primind mărturisirea ta cea cu umilinţă”. Eu nu sunt acolo decât o interfaţă, un… nici nu ştiu cum să-i spunem de aia tot râd că primii inventatori de softuri rămân totuşi preoţii, adică soft-ul e la noi, hard-ul e la Dumnezeu. Şi în întâlnirea aceasta cu omul constaţi că te descoperi şi pe tine ca duhovnic, ca tată, asta este, despre asta e vorba şi constaţi că şi celălalt redescoperă paternitatea şi propria sa filiere. Pentru mine e foarte important pentru că a transforma spovedania doar în bifarea unor x-uri într-o hârtiuţă, înseamnă de fapt manipularea lui Dumnezeu. Am citit de curând la părintele Porfirie un cuvânt frumos din cale afară ”A iubi înseamnă să osteneşti pentru celălalt”. E osteneală multă la spovedanie. Dacă îţi iubeşti duhovnicul te osteneşti să te spovedeşti corect, dacă îţi iubeşti credinciosul, penitentul, ucenicul te osteneşti ca să spovedeşti liber, conştient şi frumos. E o împreună-osteneală, împreună-lucrare şi peste toate, sigur, o împreună-lucrare cu Dumnezeu.

De 30 de ani de când văd cu alţi ochi Biserica s-a schimbat foarte mult. Cred că cea mai reformată dintre instituţiile din statul român e Biserica

Marius Tucă: Să nu fie o chestiune contabilă, te duci cu păcatele, le treci pe un răboj şi…

Constantin Necula: În niciun caz. Eu tot râd că nu e aspirină, algocalmin, aspirină, algocalmin că la noi se face aşa ca un soi de spălătorie câteodată, s-a schimbat foarte mult atitudinea, de 30 de ani de când văd cu alţi ochi Biserica s-a schimbat foarte mult şi eu sunt bucuros de ce se întâmplă în biserică. Şi oamenii care trăiesc Biserica în adevărul ei văd ce e asta, s-a resecvenţiat s-a aşezat pe altă segmentare şi asta e foarte important. Cred că cea mai reformată dintre instituţiile din statul român e Biserica.

Marius Tucă: Mă bucur că aud asta pentru că imaginea, trebuie să recunoşti, că nu e tocmai asta.

Constantin Necula: Întotdeauna, cine nu şi-a reformat imaginea nu poate vorbi despre reformă celuilalt. Deci eu am constatat că de ani de zile, că acum suntem suficient de bătrâni amândoi să zicem asta, constat că atunci când e să ataci un subiect toată lumea vine în aceeaşi parte. Când ataci Biserica o ataci dinspre elementele negative, dinspre partea administrativă dinspre partea financiară, deşi Biserica este o culme în partea opusă cercetării. Eu am în minte o poveste care m-a pus foarte mult pe gânduri, despre o doamnă care spune la un moment dat… avea o beneficiară a muncii sale care era traumatizată de ura pentru tatăl său, până când, după câţiva ani, s-a întors şi a zis ”nu-l mai urăsc pe tata”, şi s-a blocat. ”Cum ai făcut?”, ”Simplu, noi locuiam undeva şi când mergeam spre şcoală tata era nemulţumit tot timpul, se uita pe geam şi zicea - ce nenorocire cu răul ăsta nenorocit şi împuţit că mor peştii, miroase urât - era groaznic. Şi eu mă uitam pe geam şi vedeam un râu limpede cu peşti vii, nu înţelegeam ce-i cu el. A murit tata, eu supărată pe nemulţumirea lui care mi-a aprovizionat mie tot felul de frustrări, până în ziua când mi-am dus prima dată fetiţa de la noi de acasă la şcoală, stând cu mama care era foarte bolnavă, tatăl murise între timp. Şi, într-adevăr, când am condus şi m-am uitat pe… mi-am dat seama că erau de fapt două râuri, un râu care se vedea de pe geamul lui şi unul care se vedea de pe geamul meu”. 

Marius Tucă: Frumoasă parabolă.

Constantin Necula: Fiecare vede de pe geamul lui râul care…

Marius Tucă: Au venit oameni cu păcate mari?

Constantin Necula: Nu există păcat mic, păcat mare, există păcate. Cât de mic ar fi ceva care… în general, noi recunoaştem tot… Că scandalurile din familie nu pleacă de la lucruri mari, lucruri mărunte pentru că şmecherul de serviciu, ca să nu-i dau alt nume, să nu deranjăm politically correct…

Marius Tucă: Cel căruia nu i se spune numele.

Constantin Necula: Da, nenumitul, el lucrează la chestiuni interstiţiale, aşa e, e foarte… e un psiholog bun.

Marius Tucă: Dar de ce trebuia să existe totuşi?

Constantin Necula: Nu trebuia, dar pentru că există n-a putut să fie îndepărtat. E răzvrătitul. Gândeşte-te bine, ani de zile am căutat ce caută prin zonă şi n-am găsit un text foarte vechi tradus cred că prin secolul XI, un text din secolul IV din Etiopia care vorbeşte – Adam se întâlneşte cu el după ce-l ispiteşte ”Ce-ai cu mine? Păi cum, tu eşti de vină pentru căderea mea. Păi cum să fiu eu că nici nu te cunosc. Păi când te-a făcut Dumnezeu, l-a trimis pe Arhanghelul Mihail şi a spus închinaţi-vă că s-a născut regele omenirii. Cum că eu trebuia să fiu? A zis Domnul că dacă nu se închini se va da jos de pe tron şi va veni să te pedepsească. Şi eu am zis, foarte bine, să se dea jos că mă urc eu în locul lui şi dintr-o dată m-am trezit în întuneric.” E o răzvrătire. 

Marius Tucă: L-ai simţit prin preajma ta? L-ai simţit de-a lungul timpului?

Constantin Necula: În repetate rânduri.

Marius Tucă: Chiar şi când e vorba de credinţă?

Constantin Necula: Mai ales. Credinţa alunecă în credincioşie falsă şi nu e în stare să-şi articuleze conţinuturile e periculos. Mă tem mult mai mult de dracul credinciosului decât de dracul necredinciosului.

Marius Tucă: Ai spus atât de multe lucruri frumoase care au devenit citate şi le găsesc uneori pe site-uri, pe Facebook şi aşa mai departe. Primul lucru pe care l-am găsit aici, şi cred că te defineşte, Părintele Necula, e ca o declaraţie: ”Sunt mentalist ortodox”. Mi se pare o declaraţie foarte curajoasă şi cred că are acoperire că la început am fost mirat…

Constantin Necula: În sine, cuvântul mentalist cred că nu e acolo, cred că noi folosim prost cuvântul mentalist. L-am elucubrat cum zic specialiştii.

Marius Tucă: Care era înţelesul pentru părintele Necula?

Constantin Necula: Cuvântul pentru astfel de lucruri înseamnă oameni pot lucra cu mintea în favoarea celorlalţi cine lucrează cu mintea împotriva celorlalţi nu e mentalist.

Marius Tucă: Păi e frumos, asta e o definiţie superbă a ideii de mentalist.

Constantin Necula: Nu e suficient ca un om să îndoaie cu mintea fiarele, ci dacă…

Marius Tucă: Să le îndoaie în direcţia bună.

Constantin Necula: Nu, nu neapărat, să tempereze fiarele celelalte.

Marius Tucă: Să tempereze fiarele din noi. Pentru că fiecare dintre noi are fiare. Eu mi-aş dori să mă întâlnesc din când în când cu părintele Necula, şi nu glumesc deloc, ca să mai elibereze, să mai dea drumul la fiarele din mine pentru că sunt convins că mentalistul din tine ştie să facă foarte bine asta. Bănuiesc că după atâţia ani de muncă, de întâlniri cu credincioşii, în momentul în care vine cineva la tine ştii cât de sincer eşti, ştii cât de liber eşti…

Mie mi-a fost foarte greu să trec peste dramele celor din jur şi pentru că sunt un tip cu o empatie prea mare  câteodată

Constantin Necula: Să ştii că un preot se restaurează prin liturghie, n-are treabă cu niciun exerciţiu de gândire pozitivă sau coaching.

Marius Tucă: Liturghia face totul.

Constantin Necula: Liturghia este singurul spaţiu în care un preot se restaurează. Intră el acolo supărat câteodată, te duci mânios, eşti… vii de la un copil, deci împărtăşeşti noaptea un copil care moare de cancer şi dimineaţă eşti la liturghie şi spui bun şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti. Îţi calci pe propria ta opinie. În liturghie nu trebuie să gândeşti, spune unul dintre părinţi, părintele Sofronie, nu gândeşti pentru că de fapt liturghia nu e gândire, este meta-gândire, trecerea dincolo de gândire. Şi te laşi îmbăiat acolo în prezenţa Treimii. Murise tata sâmbătă noaptea şi spre dimineaţă, primul meu cuvânt în liturghie a fost că bun şi iubitor de oameni eşti şi apoi că Tu eşti învierea şi viaţa şi odihna adormiţilor robilor tăi. Adică împotriva realităţii morţii eu rosteam un adevăr în care cred dincolo de realitatea morţii. Asta te face de fapt duhovnic bun.

Marius Tucă: Şi ai acceptat de la bun început?

Constantin Necula: Nu, a fost o zbatere. O zbatere…

Marius Tucă: Efectul liturghiei despre care vorbeşti e… vorbeşti de o întâmplare adevărată, moartea tatălui tău, şi a doua zi citeşti liturghia care cumva este în contradicţie totală cu viaţa de zi cu zi.

Constantin Necula: Cu prima parte a realităţii.

Marius Tucă: Şi n-ai acceptat de la bun început.

Constantin Necula: Nu, mie mi-a fost foarte greu să trec peste dramele celor din jur şi pentru că sunt un tip cu o empatie prea mare  câteodată. Şi acum, mă uit, mi-e foarte greu să trec peste morţile oamenilor, peste boala copiilor. I-aud pe câte unii vorbind, aşa, din avion, unde e Dumnezeu când copiii sunt bolnavi. Dumnezeu e acolo, îţi dau scris, n-am găsit niciun copil în toată perioada asta de când slujesc am mai bine de 25 de ani de activitate liturgică, nici unul nu m-a întrebat de ce sau de ce eu. Părinţii da. Părinţii au propriile lor…

Marius Tucă: Şi ce le răspunzi?

Constantin Necula: Nu e o întrebare, Dumnezeu nu răspunde la întrebarea de ce. Pentru mine cel mai mare câştig a fost să constat că puştii ăştia ştiu încotro merg. Au o percepere a realităţii de ne depăşeşte pe toţi. De altfel îi şi rog pe părinţi să le citească cartea acea cu Oscar şi Tanti roz a lui Eric Schmitt şi să faceţi un exerciţiu…

Marius Tucă: E şi un spectacol cu Oana Pellea şi Marius Manole nu ştiu dacă l-aţi văzut.

Constantin Necula: Nu, la noi la Sibiu o face o tânără doamnă care chiar se descurcă.

Marius Tucă: Deci nu de la început ai crezut în liturghia…

Constantin Necula: A crede nu înseamnă a bate în cuie ceva, o singură dată a fost bătut cineva în cuie ca să ne facă să credem. Dar în rest credinţa e şi o chestie de metamorfozare a gândirii, de înţelegere de comprimare a unor lucruri.

Marius Tucă: De schimbare, de preschimbare.

Constantin Necula: Convertire, că până la urmă asta e.

Marius Tucă: Şi cum faci să treci peste momentele astea de empatie despre care vorbeai când…

Constantin Necula: A, nu întorc spatele niciodată, deci cât ar fi de grav stau acolo. Uneori o iau pe coajă, o simt că mă topeşte, te zdrobeşte, dar stau pentru că îmi dau seama că oamenii au nevoie oameni lângă ei.

Marius Tucă: Şi te schimbă? Te-au schimbat mult astea?

Constantin Necula: Foarte mult. Întotdeauna. Am învăţat să nu plâng în faţa plânsului celorlalţi.

Marius Tucă: Pe nesimţite, văzând, făcând sau te-ai trezit în timp că…

Constantin Necula: Nu, în timp, e o chestie pe care nici nu o bănuieşti. De exemplu, munca aceasta din presă, dialogurile cu oameni, de mare calitate, eu am crescut foarte mult în dialoguri cu oameni de presă şi cu oameni de studio. Din nefericire nu sunt toţi la fel. Sau din fericire, nici nu mai ştiu ce să zic. Dar creşterea asta m-a făcut să fiu mai atent în anumite lucruri, să pot măsura alte lucruri e impresionant că noi suntem într-o şcoală continuă, lumea întreagă e o şcoală, noi nu înţelegem că absolvirea cu diplomă înseamnă că de fapt ai dreptul să mergi mai departe cu fruntea sus şi atât.

Marius Tucă: De 30 de ani în presă, în fiecare zi am învăţat de la un reporter care avea câteva zile de presă ce n-am învăţat de la mine în 30 de ani de presă.

Constantin Necula: Pe mine m-au fascinat operatorii de televiziune, deci sunt fascinat de ce pot să scoată oamenii ăştia din noi sau regizorii de imagine, incredibil, lucrând acum pentru emisiunea de la Universul Credinţei sunt întotdeauna şocat de cât de bine pune, de exemplu, e domnul Andrei Măgălie, care e un regizor, a pus în valoare lucruri pe care eu, ochiul meu nu le-a văzut.

Marius Tucă: Normal pentru că e meseria lui şi atunci…

Constantin Necula: Asta cred că e Biserica de fapt, valoarea ochiului tău lângă valoarea ochiului celuilalt puse în slujba ochiului lui Dumnezeu şi atunci e…

Marius Tucă: Şi mai mult decât atât, mi-aş permite să spun, că e credinţa fiecăruia în meseria pe care o face.

Constantin Necula: Da, profesionalismul este o formă de credinţă.

Marius Tucă: Absolut.

Constantin Necula: Hristos are nevoie de… Dumnezeul nostru, Un Dumnezeu profesionist, noi spunem ”foaia” şi El zice ”nu”, ”băi dă foaia n-auzi”, zice ”dă-mi răbdarea că-mi sar acum din răbdări”, şi El o lasă exact la nivelul la care.. pentru că e profesionist. 

Marius Tucă: Te-ai enervat, apropo de stările astea de furii legate de… ştii gestul ăla al Papei în momentul în care o enoriaşă…

Constantin Necula: Aia a fost o exagerare totală şi eu îl cred pe bietul om că este un om în vârstă, expus continuu şi da…

Marius Tucă: Până la urmă era om acolo, nu era Papă.

Constantin Necula: Nu, şi tras de mânecă…

Marius Tucă: Poate să fie un răspuns al corpului până la urmă.

Constantin Necula: Pe de o parte, iar pe de altă parte cred că expunerea lui atât de repetată şi în aşa situaţii e prea mult.

Marius Tucă: Deci momente de furie există şi la părintele Necula.

Constantin Necula: Fără îndoială. Mă duc, mă bag cu capul sub sfânta masă şi mă rog. Uneori îmi iese, uneori nu-mi iese. Merg supărat. Nu mă mai supăr la fotbal cum mă supăram pe vremuri, mânia mea s-a orientat spre altceva.

Marius Tucă: Şi la mine s-a estompat asta pentru că mi-aduc aminte în 94, după ce pierdusem finala cu Suedia, n-am fost om, ţi-aduci aminte.

Constantin Necula: Da, dar eu mă uit acum că cel care a ieşit de două ori pe sub centrare ne dă lecţii de fotbal, de morală fotbalistă.

Marius Tucă: Da, dar nici acum nu pot să mă uit la el altfel. Şi cu toată iertarea…

Constantin Necula: M-aş abţine.

Marius Tucă: E adevărat, dar iertarea ţine totuşi de… până la urmă ar fi trebuit să iertăm şi noi, nu suntem prea iertători.

Constantin Necula: Nu e vorba că nu ierţi, dar e o iertare care poartă cu sine o tristeţe. Sunt foarte multe lucruri pe care…

Marius Tucă: Însoţite de tristeţe, da. E adevărat.

Constantin Necula: Iertarea autentică e cea plină de bucurie. Hai să luăm alt exemplu de fotbal, mă uit la Mircea Lucescu, eu sunt supărat că a antrenat Şahtiorul şi n-a antrenat Steaua, dau un exemplu, dar nu pot să fiu trist pentru că a avut rezultate acolo unde noi nu speram să mai fie.