„Marius Tucă Show” | Cristi Puiu: „Ne-am născut fără mască, aceste măsuri sunt tranzitorii” | Dr. Adrian Marinescu: „Am semne de întrebare privind vaccinul rusesc”

”Marius Tucă Show”: Invitaţi au fost regizorul Cristi Puiu şi dr. Adrian Marinescu, medic primar în cadrul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş.”

Urmărește
5773 afișări

Regizorul Cristi Puiu, la ”Marius Tucă Show”:

Marius Tucă: Am văzut intervenţia de dinaintea filmului. Nu era nicio fractură de logică sau ceva nesusţinut. O să dăm materialul până la urmă. Mă întrebam de ce această revărsare de ură, deşi mulţi nici nu au văzut interviul. Cristi Puiu a zis că poartă masca.

Cristi Puiu: M-am gândit că poate tonul, că am avut un ton mai angajat. M-am gândit apoi că poate felul în care am încheiat. Cred că sunt lucruri mai periculoase şi mai grave decât pandemia, de exemplu dictatura. Apoi m-am gândit că poate trimiterea la Revoluţie. Eu veneam dintr-o întâlnire. Într-una din discuţii am adus vorba de Revolutie, pentru că guvernanţii se grăbesc să îi califice pe oameni uşor, să le pună etichete deranjante, şi oamenii devin uşor indsciplinaţi, din punctul lor de vedere. Din amintirile mele legate de Revoluţie, mulţi care au murit acolo erau consideraţi indisciplinaţi şi de regimul de atunci. Poate că unii sunt indisciplinaţi, dar poate au motive bune. După nu am mai înţeles foarte bine. Multe ziare online spuneau: Cristi Puiu, discurs anti-mască. Mi s-a părut şi mai grav. Ar fi logic un discurs şi pro-mască. Există careva care ţine un discurs pro-mască, fără să ţină seama de context? Se poate să se întâmple ca masca să fie necesară uneori, dar un fel de declaraţie de dragoste făcută măştii, ce înseamna asta?

Marius Tucă: Referirea la Revoluţie ţinea de libertate, că am câştigat-o cu greu şi ne-o pierdem.

Cristi Puiu: Era vorba că oamenii aceia indisciplinaţi strigau pentru libertatea lor. M-am gândit că singura explicaţie e că am intrat acolo supărat şi nervos. Am fost ţinuţi la intrare 30 de minute, cu lungi explicaţii. Am întrebat pe unul din organizatori dacă pot să vorbesc la microfon fără mască, o ocazie să reafirm normalitatea. E tranzitoriu, cândva vom ieşi din criza COVID. Omul a zis că nu. După ce filmul fusese în Franţa...

Marius Tucă: În toate ţările care au trecut prin infern s-au deschis cinematografe, şi fără mască, doar lasă un loc liber între cei care stau. Revolta dumneavoastră era cu atât mai bine venită, din punctul meu de vedere.

Cristi Puiu: Anca, soţia mea, m-a rugat, întrucat lucrurile se rezolvaseră. 

Marius Tucă: Ea e mai echilibrată, un om mai aşezat. Faptul că sunteţi mai impulsiv mie mi-a plăcut. În starea aia de nervozitate aţi spus lucrurilor pe nume. Noi o să dăm discursul, şi dacă cineva are de reproşat lui Cristi Puiu, eu nu găsesc nimic.

Cristi Puiu: Eu eram foarte supărat. Acelaşi om care m-a oprit la intrare a mai spus o dată. Ăla a fost declanşatorul. Eu iniţial voiam să zic doar vizionare plăcută şi că îmi pare rău că trebuie spectatorii să poarte masca, atât. Că durează 200 de minute. Eu am ales să văd filmul singur, confortabil. Scaunele alea în aer liber, mască, frig, ţânţari, complicat.

Marius Tucă: Aţi vorbit cu Tudor Giurgiu?

Cristi Puiu: Da, chiar atunci. Nici el nu a înţeles. Noi am plecat a doua zi dimineaţă, m-au sunat de la ceva televiziuni dacă intru în direct şi eu am zis că da. Eu sunt naiv, cred că oamenii sunt de bună credinţă. Realitatea m-a luat, m-a forfecat, nu am înţeles nimic, dar am înţeles tot când am ajuns acasă. M-au sunat prietenii, „bă, tu nu porţi masca?”. Ba da, port masca.

Marius Tucă: Cred că aici ţine de autoritatea locală, mi se pare o mare prostie ca la un festival de film să porţi mască.

Cristi Puiu: Şi mie mi se pare foarte grav.

Marius Tucă: Nu are importanţă că filmul avea o oră, trei sau şase, putea fi de cinci minute, nu porţi mască pentru că eşti în aer liber, la distanţă de ceilalţi spectatori.

Cristi Puiu: Decizia aparţine autorităţilor şi noi ne supunem. Dar ce mă deranjează e frica din ochii oamenilor.

Marius Tucă: Avem aici un sondaj în acest sens. La Paris se poartă masca în locurile aglomerate, dar nu la Turnul Eiffel. Să zicem că în pieţe ar trebui purtată, dar pe esplanadă la mare, când te plimbi seara, să porţi mască mi se pare o prostie. Dacă vrei să stai la coadă la shaorma două ore, îţi pui masca. Astăzi, pe site a dat un interviu un domn, Hans Kluge, de la OMS. El a spus că nu a început al doilea val. Spune că răspunde pe whatsapp pentru că îi scriu zeci de miniştri. Reporterul întreabă: între timp, discuţiile despre măşti continuă. În Olanda, virusologii spun că nu trebuie să purtăm mască. E obligatorie peste tot, tu ce crezi. El a spus că rămâne valabil ce a zis OMS: masca pentru bolnavi şi pentru personalul medical. Purtarea unei măşti este recomandată persoanelor cu sistem imunitar slăbit, celor peste 65 de ani sau unde contactul strâns nu poate fi evitat. Pentru deştepţii care v-au înjurat, îi trimit la acest interviu dat de acest domn. Păi ce facem? Hai să dăm publicitatea, apoi intervenţia lui Cristi Puiu la TIFF.

(Se difuzează discursul lui Cristi Puiu)

Marius Tucă: Felicitări încă o dată pentru discursul de la Cluj. E bine că menţineţi distanţa fizică, purtaţi mască în spaţii închise. Şi eu fac asta.

Cristi Puiu: Mie mi se pare grotesc. Eu am plecat, dar m-am întors aici pentru că sunt ataşat de România. Dar pleacă oamenii din ţară, şi fetele mele se gândesc la asta. Aţi văzut rezultatele de la titularizare pe post, e dezastru. Şi ei, politicienii, timp de 30 de ani au făcut harcea-parcea ţara asta. Dintr-o dată, ei sunt ăia buni, doctorii sunt transformaţi în sfinţi? Să nu zici ceva de rău despre doctori, că ajungi la spital şi te toacă. A venit pandemia peste noi şi sistemul sanitar era în armonie cu cosmosul? Ce se zicea mai întâi de ei? Şpagă, peste tot. Sunt poveşti gen Ciomu.

Marius Tucă: Aţi auzit de un film, „Moartea Domnului Lăzărescu”?

Cristi Puiu: Când l-am făcut nu m-am gândit la asta. Era un film despre un om care moare în spital şi mă gândeam că există empatie. 

Cristi Puiu: Şi încă am fost elegant. Taică-miu lucra la spitalul Colentina, eu am copilărit acolo. Noi suntem trei fraţi, nu aveau bani de bonă, aşa că ne petreceam mult timp pe acolo.

Marius Tucă: Pe când vedem un film despre turmă?

Cristi Puiu: Păi mi-e teamă că lucrurile se duc acolo, dar sper să nu am dreptate. Nu sunt deloc optimist. Mă gândesc la fetele mele şi nu am soluţii. Pe vremea lui Ceauşescu exista acest refugiu, acel afară, Germania, Italia. Nu mai există acum. La un moment dat am pus la cale un plan, să ne luăm o excursie la Leningrad, de acolo sa trecem în Finlanda. Nu ştiu cine venise cu acel scenariu. Nu eu, că nu mă mişc din casă, rar ies şi la restaurant.

Marius Tucă: V-am văzut în restaurant. Sunteţi nu antisocial, dar foarte discret, nicio exprimare a faptului că sunteţi vedetă.

Cristi Puiu: M-a recunoscut C.T. Popescu.

Marius Tucă: Păi şi de ce nu faceţi un film despre turmă, despre vite?

Cristi Puiu: Despre felul în care ne tratează politicienii? Am avut o idee de acest gen.

Marius Tucă: Suntem singura ţară din lume unde cetăţenii sunt certaţi de autorităţi.

Cristi Puiu: Probabil că e o copiere incoşntientă a modelului prin care au trecut la rândul lor. Venim din familii care îşi educau copiii cu cureaua.

Marius Tucă: Să asculţi, să nu faci aia. Potrivit unui sondaj, 80% din oameni au fost de acord să renunţe la drepturile lor pentru siguranţă. Mi se pare înfiorător.

Cristi Puiu: Ăsta e sfârşitul. Problema e mult mai serioasă. Nu cred că vreo societate poate funcţiona altfel decât în baza încrederii reciproce. Medicul nu ştie medicamente. El prescrie pacientului pentru că farmacistul zice că sunt bune pentru aia sau aia.

Cristi Puiu: Eu am încredere în ei şi iau medicamentul. Politicienii doar transmit frică, nu a existat niciun dialog.

Marius Tucă: Această agresivitate, cu numărul de morţi, dar dau doar ce le convine.

Cristi Puiu: Deci încrederea în cetăţean e zero.

Marius Tucă: Păi sunt interesaţi să conducă, nu îi interesează cetăţeanul.

Cristi Puiu: Ce se întâmplă cu oamenii care au murit din alte motive?

Marius Tucă: Prezintă doar cifrele care le convin lor. Că există COVID şi nimic altceva în România. Câţi actori protestează pentru că cinematografele sunt închise?

Cristi Puiu: De multe ori i-am întrebat pe actorii cu care am lucrat: tu cum te-ai făcut actor? Cred că un anumit gen de narcisism se aplică artiştilor în general, dar acum s-a luat o măsură foarte dură, teatre şi cinematografe închise, voi sunteţi lăsaţi pe drumuri, dar din ce trăiţi?

Marius Tucă: Mulţi câştigă pentru că sunt angajaţi la teatru, în şomaj tehnic. Dar pasiunea, de ce te-ai făcut actor? Am făcut emisiuni mai multe despre asta decât proteste, care oricum nu au fost deloc. E rău pentru că în toată lumea s-au deschis teatrele şi cinematografele. Şi în Anglia, care a trecut prin iad, la 1 septembrie se deschid cinematografele. A fost lung drumul de la „Marfa şi banii” până acum?

Cristi Puiu: A fost.

Marius Tucă: Cât a rămas din Cristi Puiu care a început?

Cristi Puiu: Cred că a rămas ceva.

Marius Tucă: Inocenţa, naivitatea?

Cristi Puiu: Un soi de naivitate care şade bine unui om tânăr, nu unuia de 50 de ani. Drumul meu a fost greu, de la început de altfel. Am repetat clasa a XII-a, liceul, şapte ani, apoi armata la dilibău.

Cristi Puiu: Totul cu multe ocolişuri, inclusiv filmul ăsta. Am mers la Cluj, fericit că prezint filmul. M-am gândit că prezint fără mască, şi faptul că au zis „nu” m-a surprins. Nu mă aşteptam la asta, mă gândeam că am ajuns acasă. A fost apoi sesiune de Q&A şi l-am rugat pe Mihai să ţină el sesiunea. Jumătate din familia soţiei mele, Anca, e de acolo, din Cluj.

Marius Tucă: Înainte de a proiecta filmul aţi zis că e greu să stai 20 de minute şi, dacă e cazul, să se ridice, să plece. Au plecat?

Cristi Puiu: Nu ştiu pentru că am plecat eu.

Marius Tucă: Am mai citit despre evenimente cu peste 5.000 de spectatori în Franţa, fără restricţii de la 1 septembrie.

Cristi Puiu: Cred că se ia în ordine alfabetică.

Marius Tucă: Poate părea glumă, dar eu vă spun, în timp ce noi nu avem grupuri mai mari de 50, asta fac francezii. Adunările culturarale, spectacolele, concertele vor fi autorizate începând cu 15 august, în anumite condiţii sanitare, a spus ministrul Culturii din Franţa pe 4 august. L-aţi văzut pe cel român? E delimitat de limbă şi de cultură. Care sunt condiţiile sanitare? Că la TIFF a ieşit scandal că nu aţi purtat masca la microfon. Este necesară lăsarea unui loc liber între două persoane sau grupuri şi purtearea unei măşti, că dacă sunt 5.000 de oameni e normal să porţi mască.

Cristi Puiu: Şi reglementările astea zici că vin din gura virusului.

Marius Tucă: Plus că virusul oboseşte după ora 11. Bine că nu se duce odată cu găinile la culcare, că era tot închis de la 8. De ce este califat COVID-19 în România?

Cristi Puiu: Nu am idee. Eu aş vrea o discuţie cu medicii.

Marius Tucă: Ce le-aţi transmite preşedintelui şi premierului, făra a politiza?

Cristi Puiu: Dialog, dialog, dialog. Asta ar trebui să facă, le transmit multă sănătate. Ăsta e singurul mesaj. Să coboare de pe cal şi să vorbească cu poporul. Discută cu oamenii şi nu îi mai trata ca pe vite.

Marius Tucă: Pintilie şi Ciulei v-au plăcut ca regizori?

Cristi Puiu: Pintilie, clar. Pentru noi, noul val, „Reconstituirea” rămâne de referinţă. Ciulei, nu tocmai. Pintilie, Daneliuc, cel cu „Moromeţii 1”, sunt de bază.

Marius Tucă: „Pădurea Spaânzuraţilor”?

Cristi Puiu: Mi se pare un film important, dar nu tocmai pe gustul meu.

Marius Tucă: La teatru mergeţi?

Cristi Puiu: Nu prea, mă supăr foarte tare, şi când mă duc stau în margine de rând. Când intră spectacolul pe mâna actorilor e nenorocire. Drumul ar trebui făcut dinspre actor spre regizor. Ca actor, eu aş pune întrebări, nu aş aştepta să îmi zică el.

Marius Tucă: Şi nu avem actori de felul ăsta?

Cristi Puiu: Ba da. Actorii cu care am lucrat eu au fost lângă mine, ce trebuia. Există nişte ciocniri, în mod evident, la filmele mele se plânge mult, se şi leşină. Dar nu le vorbesc urât. Uneori urlu pe acolo.

Marius Tucă: Cât aţi lucrat la ultimul film?

Cristi Puiu: Mult. A fost greu.

Marius Tucă: Luni sau mai mult?

Cristi Puiu: Scenariul a fost depus la CNC în 2012. 

Marius Tucă: Cum e într-o familie cu atâtea fete?

Cristi Puiu: E complicat. E un exerciţiu, să te pui în şosetele celuilalt. E o formă de acceptare a diferenţelor. Mă înţeleg chiar şi cu Anca, deşi există clash-uri.

Marius Tucă: Care e filmul la care ţineţi cel mai tare?

Cristi Puiu: Dacă aş spune repede, „Sierra Nevada”.

Marius Tucă: Când Rodica Mandache vorbeşte despre „Sierra Nevada”, poate să vorbească un an despre el.

Cristi Puiu: Poate că întâlnirea cu textul lui Soloviov se petrece mai uşor. Spuneam că o realizare ar fi dacă oamenii, după ce ies din sala de la film, se duc să ia cartea.

Marius Tucă: Poate că filmul e mai bun decât cartea.

Cristi Puiu: Chiar nu ştiu.

Marius Tucă: Ce urmează, artistic?

Cristi Puiu: Ziceam la un moment dat să facem un film despre discuţia aia cu uşile închise care a avut la CC, la Revoluţie, când era Iureş, şi publicase cineva faptul că frontul există de şase luni. Am zis hai să imaginăm această situaţie.

Marius Tucă: Aş vrea să găsim o zi să discutăm despre toate. Poate că la un moment dat preşedintele şi premierul vor ieşi să dialogheze.

Cristi Puiu: Povestea cu şcoala online mă enervează.

Marius Tucă: Mulţumesc mult, Cristi Puiu. Publicitate, urmează a doua parte, cu doctorul Adrian Marinescu.

Dr. Adrian Marinescu, la ”Marius Tucă Show”:

Marius Tucă: Stau aici toată vara, îmi pare rău că nu am pelcat deloc. Ce faceţi, domnule doctor?

Adrian Marinescu: Bine, optimist.

Marius Tucă: Cum e la Balş, medical şi din punct de vedere al epidemiei.

Adrian Marinescu: La Balş activitatea e intensă. Intensă era şi înainte de criză, Terapia Intensivă era plină peste tot cu cazuri. 

Marius Tucă: Să nu înţeleagă lumea că vă e dor să fie oamenii bolnavi.

Adrian Marinescu: La noi, capacitatea e spre maxim. În fiecare zi eliberăm locuri, se ocupă.

Marius Tucă: S-a schimbat ceva legat de simptome ale COVID de la început până acum? În virulenţa virusului?

Adrian Marinescu: Nu cred că se poate spune, că nu avem dovezi, deşi sunt studii care vorbesc despre mutaţii, deci ar putea fi schimbări. Referitor la simptomatologie, în mod clar ştim mai multe. E o varietate mare de simptome. Asta se întâmplă la cei mai mulţi dintre pacienţi.

Marius Tucă: Am citit azi un interviu. Aţi văzut declaraţia lui Cristi Puiu de la Cluj? Vi s-a părut ceva în neregula cu declaraţia?

Adrian Marinescu: Nu am văzut exact ce a spus.

Marius Tucă: El a spus că nu ştie de ce e nevoie să poarte masca în aer liber, chiar dacă o poartă în spaţii închise.

Adrian Marinescu: Iniţial, spuneam că trebuie purtată masca de cei bolnavi. Dar dacă omul e asimptomatic, cum ştiu dacă cineva e infectat sau nu? Şi dacă cel infectat nu poartă masca, poate să transmită, chiar dacă eu port mască.

Marius Tucă: Cum? Păstrezi distanţa şi ai mască.

Adrian Marinescu: Dacă e zona aglomerată. Când omul vorbeşte cu tine, secreţiile respiratorii ajung pe tine, trec prin mască. Studiile arată clar că e important ca cine e infectat să poarte mască.

Marius Tucă: Da, dar dacă porţi masca şi păstrezi distanţa, eşti în siguranţă.

Adrian Marinescu: E adevărat, dar această distanţă nu prea se respectă.

Marius Tucă: Am citit un interviu cu Hans Kluge, regula de bază: purtarea măştii e recomandată celor peste 65 de ani, celor cu sistem imunitar slab sau dacă contactul fizic nu se poate evita. El spune că va fi greu de tot în toamnă şi iarnă pentru că vor fi virozele, va fi coronavirusul, şi mă întrebam cum veţi trece, ca medici la Balş peste asta, cum se va face selecţia? Dacă faceţi testul şi omul nu are COVID, are gripă?

Adrian Marinescu: Eu sper să avem o rată de vaccinare mai bună. Împotriva gripei, anti pneumococic, mai ales cine are probleme. Şi da, va fi complicat. Şi în momentul de faţă e deja greu. Cine e suspect, nu ştim să îl evaluăm. Dacă e în stare bună, îl izolăm acasă. Cine are probleme majore de sănătate va trebui să stea în spital şi va fi complicat, cum va fi şi acum, mai ales că majoritatea spitalelor sunt non-COVID şi ar trebui să funcţioneze pe toate patologiile.

Marius Tucă: Oamenilor le e teamă să meargă acolo. Se pare că majoritatea ţărilor europene sunt la primul val. Deci nu e ca la Tătaru, cu două cocoaşe. Dar aici scăderea numărului de cazuri nu s-a datorat evoluţiei virusului, ci datorită măsurilor restrictive pe care le-am luat, zice el. Vorbeşte despre faptul că vor fi trei boli în acelaşi timp, o problemă greu de administrat în acel moment. Credeţi în vaccinul ăsta al ruşilor?

Adrian Marinescu: Aş spune că gândesc prudent. Ar trebui să fie foarte transparentele lucrurile. Dacă ei zic că lucrurile sunt clare, ar trebui ca ceilalţi să aibă acces la informaţii.

Marius Tucă: Directorul de la OMS spune: dezvoltăm algoritm pentru toamnă, deoarece vor fi trei fenomene sezoniere: gripa sezonieră, deschiderea şcolilor şi mortalitatea la bătrâni datorită bolilor de sezon precum pneumonia. Cum vedeţi problema? Aveţi copii?

Adrian Marinescu: Am un copil, da. E o perioadă lungă şi pentru mine e clar că varianta online la şcoală nu are nicio legătură cu planul fizic. Dacă nu e un scenariu mai rau ca acum, cred că ar fi de gândit şcoala în plan practic.

Marius Tucă: Adică să meargă copiii la şcoală.

Adrian Marinescu: Exact. În unele zone poate fi varianta hibridă, dar nu aş merge pe varianta online decât dacă situaţia e mai gravă peste o lună decât e acum.

Marius Tucă: Copiii ar trebui să poarte măşti în clasă?

Adrian Marinescu: Cred că practic ar fi să stea fără mască, dar cu distanţarea fizică. E greu de crezut că un copil va sta ore în şir cu masca. Dar ar trebui să o poarte în pauze, când merg la toaletă. Trebuie să fie numar mai mic de elevi.

Marius Tucă: Cum faci asta? Că nu e loc în clasă pentru toţi elevii?

Adrian Marinescu: Ar fi varianta hibridă în această situaţie.

Marius Tucă: Persoanele asimptomatice au aceeaşi încărcătură virala ca cei simptomatici, spune un studiu corean. Iniţial se credea că asimptomaticii au încărcatură virală mai mică, dar se pare că nu e cazul.

Adrian Marinescu: Momentan e un singur studiu, deci nu e o concluzie clară. În general, pacientul simptomatic transmite mai mult. Eu cred că asimptomaticii transmit, dar mai puţin. Mai greu e să îi identifici.

Marius Tucă: Un medic de la Strasbourg a dat un interviu. El spune că eradicarea virusului e o prostie, că va produce o boală sezonieră şi asta e. Numărul zilnic de persoane internate recent reprezintă un parametru care nu ni se comunică. Numarul zilnic de persoane de la Terapie Intensivă, nou internaţi, numărul zilnic de persoane testate, rata zilnică a testelor pozitive. Rata asta, autorităţile române nu o dau niciodată.

Adrian Marinescu: Când am datele zilnice. le trec prin aceşti parametri.

Marius Tucă: Da, dar să dea şi numărul de pacienţi internaţi cu COVID în spitale. 

Marius Tucă: Noile focare descoperite nu au putut fi legate de restaurante şi transportul public. Un studiu din Franţa spune că niciunul dintre cele 386 de focare identificate între mai şi iunie nu au fost legate de transportul public al oraşului. Poate că lumea poartă masca şi nu se înghesuie. La Tokyo, niciun focar nu a fost legat de liniile feroviare ale oraşului. E adevărat, acolo se purta mască şi înainte de coronavirus.

Adrian Marinescu: Referitor la restaurante, dacă lucrurile sunt monitorizate, e mult mai ok decât la o cumetrie, de exemplu.

Marius Tucă: Cele mai multe cazuri apar în întreprinderi, la spitale şi in cadrul reuniunilor familiale, că se reunesc tineri cu vârstnici. Restaurantele nu sunt menţionate. 

Adrian Marinescu: Legat de întreprinderi, sunt destui care desfăşoară activităţi fizice intense şi nici nu pot purta mască, aşa că se bazează pe distanţare, care nu se respectă.

Marius Tucă: Aţi primit Remdesivir?

Adrian Marinescu: Urmează. Lumea spune că e miraculos, dar cred că mai trebuie teste ca să vedem dacă chiar e tratamentul minune.

Marius Tucă: Promo, vă rog.

Marius Tucă: Continuăm emisiunea. Avem şi două virale de comentat. O să vă trimit şi interviul cu directorul de la OMS. Am înţeles că tratamentul s-a schimbat mult. Parcă la începutul lui martie era un tratament. A evoluat tratamentul?

Adrian Marinescu: Dacă ar fi ceva, ar fi Remdesivirul. Hidroxiclorochina, studiile actuale spun că e eficientă, iar acele reacţii adverse menţionate nu prea s-au manifestat în practică.

Marius Tucă: Rusia chiar a susţinut că va avea vaccin în această toamnă. Nu ar trebui să ne ferim de aceste predicţii? Şeful OMS întreba dacă vaccinul ar fi eficient pentru toată lumea.

Adrian Marinescu: Cred că e prudent. La un moment dat OMS spunea că asiptomaticii nu transmiteau virusul.

Marius Tucă: Suedezii spuneau că dacă nu erau căminele de bătrâni, atunci era o reuşită.

Adrian Marinescu: Da, marea problemă e la bătrâni şi oameni cu probleme cronice.

Marius Tucă: Aţi avut oameni care au luat infecţia de la asimptomatici?

Adrian Marinescu: Aş zice că da. Erau oameni cu simtpome uşoare sau deloc. E greu să spui care a transmis, dar e clar că au fost familii total lipsite de simptome, şi la test au ieşit pozitivi.

Marius Tucă: Credeţi că ar trebui să se poarte măştile în aer liber, de exemplu pe malul mării, pe esplanadă?

Adrian Marinescu: Depinde dacă zona e aglomerată. Dacă oamenii ar păstra acea distanţă de 1 metru jumătate... Eu dacă aş face plimbarea, nu aş avea nevoie de mască, pentru că ştiu ce fac, dar dacă ceilalţi stau de exeplu de vorbă...

Marius Tucă:  La proiecţii în aer liber e nevoie de mască?

M: Sunt măsuri noi, cred că încearcă să oprească bulgărele care se rostogoleşte.

Marius Tucă:  Dăm şi noi viralele? Emisiunea e aproape gata.

(Se difuzeaza materialul video - „Suntem cu ochii pe voi”)

Marius Tucă: Daţi-l şi pe ăla cu Băsescu. Stăpânul manelelor, întoarcerea fărăderegelui. Şi mai am unul, apropo de vaccinul rusesc. E important că am vorbit despre şcoală. Şi dacă nu au loc toţi în clasă, tot se ajunge la şcoala online.

Adrian Marinescu: Ar fi varianta hibrid, ar sta câteva zile acasă, apoi ar merge la şcoală.

Marius Tucă:  Data viitoare o să vă invit să vorbim despre hepatite. În ce stadiu se află România din acest punct de vedere?

Adrian Marinescu: Din păcate, screeningul lipseşte în mare parte. Peste un milion de români au o hepatită, dar mulţi nu sunt diagnosticaţi. Există variante de tratament pentru C care chiar vindecă. În 2020 sunt oameni care descoperă o hepatită în stadiu avansat, când nu se mai poate face nimic, de exemplu la ciroza hepatică. La hepatita C se poate face tratament de două-trei luni, care vindecă în procent de 97%. Există dependenţi de droguri, diverse categorii vulnerabile.

Marius Tucă: Asta înseamnă o discriminare, având în vedere câtă atenţie primeşte COVID. E adevărat, e şi contagios. Aşa, a apărut o imagine cu vaccinul rusesc. (Difuzează o imagine cu un glonţ)

Adrian Marinescu: Deci va fi o singură administrare.

Marius Tucă: Deci nu există al doilea val, sau cocoaşa. Nu mai dau declaraţia lui Tătaru, ca sa nu vă umfle râsul ca pe domnul Rafila. Cum vedeţi lucrurile de acum înainte?

Adrian Marinescu: Ar trebui să avem o perioadă mai liniştită pe final de august, început de septembrie, până vine sezonul rece, când se complică lucrurile. Eu tot sper săptamana asta să avem nişte cifre ceva mai în regulă.

Marius Tucă: Aţi spus acum o săptămână că în următoarele 14 zile o să asistăm la o schimbare. Eu mi-aş dori ca dumneavoastră să fiţi un comunicator din partea Guvernului referitor la COVID. Sunteţi empatic, ştiţi tratament, ştiţi ce înseamnă bolile infecţioase. Nu credeţi că Guvernul a tratat comunicarea într-o manieră ameninţătoare?

Adrian Marinescu: Cred că comunicarea contează, şi cea mai importantă vine de la medici. Aş face separare între comunicarea politică şi cea medicală. Cea medicală nu are treabă cu politica.

Marius Tucă: Da, fără ameninţări la adresa poporului român, punerea pe coji de nucă. Italienii şi francezii nu au fost certaţi că au fost sute de mii de infectaţi şi mii de morţi.

Adrian Marinescu: Aşa e.

Marius Tucă: Vă aştept data viitoare. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici