Rafila spune că adulţii ar trebui să îşi continue activitatea, iar angajatorii să fie instruiţi pentru dezvoltarea activităţii de lucru de la domiciliu, acolo unde se poate.
„Sigur nu vorbim de sfârşitul lumii. Discutăm de o boală care poate să aibă o mortalitate de maxim 4%. Cum e pregătită populaţia? Hai să discutăm despre adulţi. Ei ar trebui să îşi continue activitatea profesională, angajatorii trebuie instruiţi pentru dezvoltarea activităţii de lucru de la domiciliu, acolo unde se poate e de recomandat. Sau chiar să facă jumătate personal lucrează la domiciliu, jumătate la lucru şi apoi fac o schimbare prin rotaţie. Ar trebui întreruptă activitatea doar dacă există număr mare de cazuri într-o unitate de producţie, pentru că altfel de vom confrunta cu o criză economică fără precedent. Persoanele vârstnice, nu prea are nimeni grijă de ei, pentru că sunt plecaţi la muncă copiii lor. Ei ies într-o situaţie de risc, sunt predispuşi la îmbolnăvire. În Canada se face un exerciţiu cu persoanele vârstnice, văd ce nevoi au”, a spus şeful SMR la Marius Tucă Show.
Rafila a precizat că a susţinut introducerea educaţiei pentru sănătate în şcoli.
„Ea e o disciplină opţională şi doar 5% din copiii din România fac această disciplină. Hai să îi învăţăm pe copii regulile de igienă, lucruri care sunt utile în societate”, a precizat Alexandru Rafila.
Despre interzicerea manifestărilor cu peste 1.000 oameni, Alexandru Rafila a declarat că o chestiune de acest fel a fost decisă pentru prima dată în Franţa.
„Aceasta a fost prima oară luată de Franţa, au stabilit iniţial un prag de 5.000 şi apoi au redus la 1.000. Elveţia are o situaţie asemănătoare. Sigur aglomerări mai mari de oameni înseamnă un risc. Ne găsim în faza 1 noi, cu până în 25 de cazuri, care sunt cazuri de import, nu în cadrul comunităţilor”, a mai spus şeful SMR.