Sunt vizate de Codul portocaliu judeţele Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Sibiu, Vâlcea, Braşov, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Covasna, Bacău, Harghita, Neamţ şi Suceava.
În aceste zone vor fi perioade cu averse torenţiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 30-40 l/mp şi pe arii restrânse de peste 50-70 l/mp.
Averizarea este în vigoare miercuri de la ora 12.00 până la ora 21.00.
Meteorologii au emis şi o avertizare Cod galben, valabilă de miercuri până joi la ora 10.00.
Conform acesteia, la munte, în sudul Banatului, în Oltenia, Maramureş, Moldova, Muntenia, în Dobrogea continentală şi în cea mai mare parte a Transilvaniei vremea va fi instabilă. Instabilitatea se va manifesta la început în zonele montane, iar spre seară şi noaptea şi în celelalte regiuni. Vor fi averse torenţiale, intensificări ale vântului şi descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20-30 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp. Pe alocuri vor fi vijelii (rafale în general de 50-70 km/h) şi căderi de grindină.
ANM susţine că instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată şi în următoarele două zile, în cea mare parte a ţării.