METEO  Când se va răci vremea în toată ţara

Vremea se răceşte în intervalul 31 iulie – 2 august, iar temperaturile maxime nu vor mai urca peste 28 -30 de grade, apoi se va încălzi din nou.

Urmărește
49814 afișări
Imaginea articolului Când se va răci vremea în toată ţara

Potrivit prognozei ANM valabilă pentru perioada 25 iulie - 7 august, ploi de scurtă durată vor fi posibile în fiecare zi.

BANAT

Până spre finalul primei săptămâni va fi caniculă aproape în fiecare zi, iar media maximelor termice se va situa în general între 34 şi 37 de grade. Totodată, minimele termice vor fi în medie între 16 şi 20 de grade. În intervalul 31 iulie – 2 august valorile de temperatură vor scădea astfel că maximele termice vor avea o medie ce se va situa între 28 şi 30 de grade, iar minimele termice între 15 şi 18 grade. În zilele care vor urma se va încălzi din nou, în medie cu 4...5 grade maximele şi cu 2...3 grade minimele. Ploi de scurtă durată şi izolate vor fi posibile în fiecare zi. Excepţie va face finalul lunii iulie, când pe arii extinse se vor semnala averse, posibil şi cu caracter torenţial.

CRIŞANA

Până în data de 30 iulie valorile termice se vor menţine ridicate, astfel că media maximelor va avea variaţii între 32 şi 36 de grade, iar a minimelor între 15 şi 18 grade. În intervalul 31 iulie – 2 august media temperaturilor va scădea, cu aproximativ 4...5 grade a maximelor şi cu aproximativ 2 grade a minimelor. Ulterior se va încălzi din nou, iar în ultimele zile ale intervalului maximele termice vor fi în medie de 31...33 de grade, iar minimele termice vor avea o medie de 15...17 grade. Ploi de scurtă durată şi izolate vor fi posibile în fiecare zi. Excepţie va face finalul lunii iulie, când pe arii extinse se vor semnala averse, posibil şi cu caracter torenţial.

TRANSILVANIA

Intervalul cu cele mai ridicate valori termice va fi cel cuprins între 25 şi 30 iulie, când media maximelor termice se va situa între 30 şi 34 de grade, iar a minimelor în general între 14 şi 17 grade. Între 31 iulie şi 3 august temperaturile vor fi mai scăzute decât în zilele anterioare, în medie cu 4...5 grade maximele şi cu aproximativ 3 grade minimele. Ulterior, maximele termice vor fi din nou în creştere, dar minimele nu vor avea variaţii importante. Vor fi posibile averse aproape zilnic, în general pe suprafeţe mici şi slabe cantitativ, exceptând ziua de 27 iulie, dar şi finalul lunii iulie şi începutul lunii august, când probabilitatea ca acestea să apară pe arii mai extinse şi să aibă şi caracter torenţial va fi mai ridicată.

MARAMUREŞ

Până spre finalul primei săptămâni media maximelor termice va avea variaţii între 30 şi 34 de grade, iar a minimelor în general între 15 şi 17 grade. În zilele care vor urma temperaturile vor fi în medie mai scăzute decât în intervalul anterior, astfel că maximele se vor situa între 27 şi 32 de grade, iar minimele între 13 şi 15 grade. Ploi de scurtă durată şi pe suprafeţe mici vor fi posibile aproape în fiecare zi. Excepţie va face finalul lunii iulie şi primele zile din luna august, când probabilitatea pentru averse pe arii extinse şi cu caracter torenţial va fi în creştere.

MOLDOVA

Între 25 şi 30 iulie valorile de temperatură se vor menţine ridicate, media maximelor urmând a se situa între 30 şi 34 de grade, iar a minimelor între 15 şi 19 grade. În următoarele 3 zile se va resimţi o scădere de temperatură cu 4...5 grade la maxime şi cu 2...3 grade la minime. În zilele care vor urma se va încălzi din nou, astfel că maximele termice vor atinge în medie 31...32 de grade, iar minimele 17...18 grade. Ploi de scurtă durată şi pe suprafeţe mici vor fi posibile aproape în fiecare zi. Excepţie va face ziua de 27 iulie, dar mai ales finalul lunii iulie şi primele zile din luna august, când probabilitatea pentru averse pe arii extinse şi cu caracter torenţial va fi în creştere.

DOBROGEA

Pe tot parcursul intervalului de prognoză valorile termice nu vor avea variaţii semnificative, astfel că, în general, media maximelor se va situa între 29 şi 31 de grade, iar minimele între 19 şi 21 de grade. Doar pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată, cu o probabilitate mai mare în zilele de 27 şi 28 iulie, precum şi între 31 iulie şi 3 august.

MUNTENIA

În prima săptămână va fi caniculă aproape în fiecare zi, iar media maximelor termice se va situa în general între 34 şi 37 de grade. Totodată, minimele termice vor fi în medie între 18 şi 20 de grade. În intervalul 31 iulie – 3 august valorile de temperatură vor scădea astfel că maximele termice vor avea o medie ce se va situa între 29 şi 33 de grade, iar minimele termice între 17 şi 19 grade. În zilele care vor urma se va încălzi din nou, în medie cu 3...4 grade maximele şi cu 1...2 grade minimele. Ploi de scurtă durată si izolate vor fi posibile aproape în fiecare zi. Excepţie va face finalul lunii iulie şi începutul lunii august, când va creşte probabilitatea pentru averse pe arii extinse şi posibil cu caracter torenţial.

OLTENIA

Valul de căldură va persista până spre sfârşitul primei săptămâni, iar maximele termice se vor situa în medie, în jurul a 35 de grade, în timp ce media minimelor va fi de 18...20 de grade. În următoarele 3 zile regimul termic va fi în scădere, apoi se va încălzi din nou, astfel încât în ultimele zile de prognoză media maximelor termice va tinde spre 34...35 de grade, iar a minimelor spre 18 grade. Probabilitatea mai mare pentru averse va fi în ultimele zile ale lunii iulie şi în primele zile din luna august.

LA MUNTE

Pe tot parcursul intervalului de prognoză, în general, media maximelor termice se va situa între 19 şi 23 de grade, iar a minimelor între 10 şi 14 grade. Vor fi intervale cu averse în fiecare zi, dar pe arii mai extinse şi posibil cu caracter torenţial, se vor înregistra în intervalul 27 iulie – 3 august.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici