Prima pagină » Meteo » METEO, 24 iulie. Nouă informare de la ANM, valabilă pentru toată ţara. Ce fenomene meteo sunt aşteptate

METEO, 24 iulie. Nouă informare de la ANM, valabilă pentru toată ţara. Ce fenomene meteo sunt aşteptate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo de instabilitate atmosferică, valabilă de vineri până sâmbătă, pentru toată ţara.
METEO, 24 iulie. Nouă informare de la ANM, valabilă pentru toată ţara. Ce fenomene meteo sunt aşteptate

Informarea meteo intră în vigoare vineri, la ora 12.00, şi expiră sâmbătă, la ora 10.00.

„În intervalul menţionat, la deal şi la munte, precum şi în centrul teritoriului, apoi şi în vest şi sud-vest, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 30…35 l/mp”, conform ANM,

Meteorologii mai spun că până la sfârşitul acestei săptămâni vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată îndeosebi în jumătatea de vest a ţării, la deal şi la munte.