ABC de comunicare politică: să nu vorbeşti de funie în casa unde ai zărit un par. Comentariu de Crenguţa Nicolae

O asemenea grijă pentru imaginea instituţiei, susţinută de specialişti în comunicare din ţări cu tradiţie foarte îndelungată în domeniu, pare inutil de asociat cu comportamentul pe care îl vedem azi la cei mai înalţi demnitari ai statului, şi nu e vorba în special de România, atâta vreme cât nu aici preşedintele scrie la nervi pe Twitter şi termină neinteligibil o frază cu „Covfefe”. La noi, în schimb, apar mereu referiri ironice sau misterioase la consilieri străini care i-ar sfătui, pe bani mulţi, pe politicienii noştri ce să spună şi ce să facă în campaniile electorale sau în general când ies în public. Există chiar şi consilieri români pe lângă preşedinte sau premier. Şi după toate astea, există premierul Mihai Tudose care zice despre şefii de instituţii publice din localităţile unde au fost arborate steaguri secuieşti: „Deci le-am transmis foarte clar că dacă steagul ăla flutură în vânt, toţi cei responsabili de-acolo flutură şi ei lângă steag… şi că dacă vor să-l expună, vor găsi o sală unde să-l pună sub o sticlă, dacă tot au manifestări muzeale.”

Oricine a avut de-a face cu un manager mai brutal într-o firmă privată, cu un şef aspru într-o instituţie de stat ori chiar cu un profesor autoritar faţă de o clasă de elevi cunoaşte formula generică „dacă faceţi/nu faceţi cutare activitate, zburaţi/sunteţi mâncaţi/sunteţi morţi/sunteţi terminaţi”. Sunt şi variante mai indecente, inutil de amintit aici, sau variante mai imaginative, inspirate din genul de activitate cerută sau interzisă de către şef, producând de obicei exprimări demne de filmele cu activişti, să zicem „dacă nu sapă odată gropile alea, îi îngrop eu pe ei” ori „tranşaţi azi carnea aia sau vă tranşez eu?”. Din categoria acestor ultime exemple face parte avertismentul retoric al lui Tudose.

Problema e că preşedinţii de CJ, primarii ori directorii de şcoli şi grădiniţe tentaţi să arboreze steagul respectiv nu sunt nici eroi de film cu activişti, nici subalternii şi nici elevii premierului, astfel încât Tudose n-ar fi trebuit să-şi permită să-i trateze aşa. Tehnic vorbind, singurii subalterni la care un premier s-ar putea răsti aşa cum o face Tudose cu miniştrii săi sunt prefecţii de acolo, cei responsabili de aplicarea în teritoriu a politicii Guvernului. Numai că miniştrii de obicei rabdă sau reclamă la partid că au fost repeziţi sau luaţi în băşcălie de premier, aşa încât nu iese scandal, fiindcă partidul are interes să menţină pacea în guvernarea sa; când e vorba însă de autorităţi şi instituţii din zone cu populaţie maghiară importantă, reacţia la răsteala premierului nu e răbdatul sau reclamaţia la partid, ci plângerea la Budapesta şi în presa străină interesată să demonstreze cu orice preţ că România e guvernată de nişte zbiri troglodiţi care oprimă maghiarimea. Ar fi fost extrem de uşor ca Tudose să evite asta dacă s-ar fi referit civilizat la cei care arborează steagul secuiesc. Dacă ai de partea ta legea, ştii că poţi fi convingător şi ferm fără ameninţări, băşcălie ori paradă de autoritate.

În cazul de faţă, cei care au denunţat răsteala lui Tudose, în frunte cu oficialii UDMR, au proclamat că zbirii români nu doar oprimă maghiarimea, dar vor chiar s-o elimine fizic prin spânzurare (cum a pus repede hashtag un comentator, #ethniccleansing). Am văzut comentarii de la postaci care susţin că Tudose ar trebui anchetat penal pentru incitare la omor. Dacă ne întoarcem la exemplele de mai sus, o asemenea interpretare ar însemna că şeful nemulţumit de felul cum taie carnea subalternii lui ar fi acuzat că vrea să-i ucidă pe angajaţi tranşându-i cu satârul, măcelăria în cauză ar căpăta faima de casă a ororilor, iar clienţii oripilaţi ar fi îndemnaţi să plece la concurenţă. Interpretarea este evident făcută cu rea-credinţă, însă posibilă din cauza limbajului folosit de premier, respectiv măcelar. Un premier responsabil, inteligent şi bine instruit de consilierii săi (care probabil în cazul lui Tudose sunt în vacanţă, sunt incompetenţi sau au fost repeziţi şi ei de premier) n-ar fi făcut o asemenea greşeală ori s-ar fi grăbit s-o repare ulterior cu o explicaţie normală, aşa cum fac toţi politicienii din lume când vor să-şi îndrepte o gafă.

Există şi posibilitatea ca Tudose să nu creadă defel că a făcut o greşeală, ci dimpotrivă, să se felicite că le-a zis-o rebelilor, aşa cum îl felicită fanii pe Facebook, în mesaje precum „NU AVETI PT CE VA CERE SCUZE UNGARIEI......... SUNTETI PRIMUL ROMAN CU COLOANA VERTEBRALA DE LA REVOLUTIE INCOACE.......ROMANIA SI ROMANII VA SUNT ALATURI......NU TREBUIE SA ASCULTATI SFATURILE COCOSATILOR DE LA BUCURESTI ,FITI DREPT CA BRAZII CARPATILOR SI VA VE-TI ASIGURA UN LOC LANGA MARII PATRIOTI CARE SI-AU DAT VIATA PT ACEST PAMANT”. În fond, din unghi electoral, o astfel de răsteală poate aduce foloase. Tudose, care mai nou s-a declarat şi adeptul reintroducerii pedepsei cu moartea, poate coagula în jurul său energiile aflate de mult în căutarea unui lider politic naţionalist şi de mână forte (nimeni din PSD-ALDE sau din partidele de opoziţie nu are un asemenea profil, nemaivorbind de încropelile eşuate de genul PRU). Sau măcar poate atrage de partea PSD voturi ale cetăţenilor dezamăgiţi de reacţia celorlalte partide la iniţiativa autonomistă a celor trei formaţiuni ale etnicilor maghiari.

Pentru noi, ca ţară care la 100 de ani de la Marea Unire s-ar zice că ar trebui să ne lăudăm şi cu o maturizare a politicii şi a politicului, nu e însă interesant acum dacă şi ce gândeşte Tudose, ci dacă în jurul unui prim-ministru, oricare ar fi el, există suficiente resurse instituţionale încât să asigure constant o comunicare politică profesionistă din partea acestuia, fără gafe şi izbucniri umorale. Un curs scurt, o tabără, un program de instruire în comunicare normală şi de criză, poate chiar în managementul furiei. În opoziţie fiind, un politician poate spune multe – aşa a făcut Traian Băsescu, care în 2016 se răstea pe Facebook la liderii de la Budapesta, transmiţându-le că „România adevărată este până la Tisa. Să vă ferească Dumnezeu să ne amintim de acest lucru”. Un premier reprezintă însă ţara, iar oricât ar fi de tentant pentru guvernanţi modelul Trump, de lider arţăgos şi slobod la gură, copierea lui ar fi dezastruoasă pentru România, care încă luptă din greu să combată clişeele de lobby ce o descriu drept ţară primitivă, incompatibilă cu valorile europene şi nevrednică să fie ascultată la Bruxelles sau la Washington în niciun fel de chestiune, nu doar în chestiunea minorităţilor etnice.

Iar pentru idealiştii căutători de conspiraţii care se întreabă dacă nu cumva declaraţia lui Tudose a fost menită sau exploatată în aşa fel încât să pună beţe în roate apropierii României de Grupul de la Vişegrad, despre care vorbea Călin Popescu-Tăriceanu că ar fi partenerii noştri naturali, ar fi instructiv să se uite printr-un ziar unguresc favorabil guvernului Fidesz. Dispreţul de acolo faţă de România e aşa de mare şi mentalitatea de cetate asediată, asuprită de UE, a adepţilor lui Orbán e aşa de accentuată, încât nici nu era nevoie ca declaraţia lui Tudose să fie interpretată drept ameninţare cu spânzurătoarea. Pe site-ul publicaţiei Pesti Srácok, articolul e ilustrat înadins cu poza deja celebră a lui Tudose cu aspect de chefliu ostenit, iar cititorii care comentează se întreabă uluiţi dacă acesta e premierul României sau „un lumpenproletar care a ieşit după 20 de ani din închisoare”, concluzia venind automat, mecanic, ca un prefabricat ideologic: când calitatea liderilor de azi e reprezentată de politicieni ca „beţivul corupt Juncker sau pedofilul Dani cel Roşu” (e vorba de europarlamentarul ecologist Daniel Cohn-Bendit), numai un primitiv ca Tudose ar putea să se ridice la înălţimea unor asemenea standarde şi să aprecieze cu adevărat „valorile europene”.