- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (29.09.2014, 15:49)
- Eliana Radulescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Activitatea Senatului, suspendată. Senatorii pleacă în campanie electorală
Senatorii vor lucra începând cu data de 6 octombrie în circumscripţiile electorale, a decis, luni conducerea acestei Camere, potrivit declaraţiilor făcute la sfârşitul şedinţei Biroului Permanent de vicepreşedintele Cristian Dumitrescu.
Urmărește
259 afișări
Activitatea Senatului, suspendată. Senatorii pleacă în campanie electorală (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
Acesta a spus că Biroul Permanent a luat decizia ca, ”începând cu data de 6 octombrie, în săptămâna 6-10 octombrie”, senatorii să lucreze în circumscripţiile electorale.
Dumitrescu a precizat că decizia a fost luată cu 8 voturi ”pentru” şi 4 voturi ”împotrivă”.
De altfel, conducerea Senatului discutase încă de la începutul sesiunii ca în campania electorală pentru prezidenţiale, inclusiv în turul al doilea, senatorii să aibă activitate doar în teritoriu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Iohannis va fi anchetat, la inițiativa PSD, pentru cheltuielile de lux pe bani publici. Este primul președinte care, în numele „securității naționale”, a secretizat aceste cheltuieli
-
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege care permite României achiziţionarea a 32 de avioane multirol F-35
-
Secretarul general al NATO îi transmite lui Donald Trump că războiul din Ucraina reprezintă o ameninţare la adresa SUA
-
Încă o dronă a căzut azi în Republica Moldova
La începutul sesiunii, în 1 septembrie, liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, declara, după şedinţa Biroului Permanent, că, în mod sigur, pe modelul adoptat în campania electorală pentru europarlamentare, senatorii vor avea activitate în teritoriu şi în campania pentru prezidenţiale, în luna octombrie şi în turul doi al scrutinului.
”Aşa cum simt eu lucrurile, în mod sigur vom face la fel (ca la alegerile europarlamentare - n.r.). Nu vacanţă, pentru că este impropriu spus vacanţă, vom avea activitate în teritoriu. Eu spun acum ce am spus şi data trecută, că, pentru noi, senatorii, activitatea e mult mai intensă în teritoriu, în campanie decât dacă am veni până la Bucureşti să stăm două zile sau trei pe la comisii”, a precizat Ilie Sârbu, întrebat dacă senatorii vor lucra în perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale.
Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, declara, atunci, că există o dorinţă a deputaţilor puterii şi ai opoziţiei de a suspenda activitatea Camerei pe o perioadă din campania pentru prezidenţiale şi că se doreşte ca luna octombrie să fie ”normală”, de dezbatere a legilor.
Campanie electorală pentru prezidenţiale începe vineri. Primul tur de scrutin va avea loc in 2 noiembrie, iar al doilea va fi organizat în 16 noeimbrie.
Citește pe alephnews.ro: Fortune: Elon Musk e cel mai puternic om din business în 2024
Citește pe www.zf.ro: Un român, un polonez şi un neamţ îşi fac un credit la bancă. Cât va plăti fiecare după 30 de ani. Diferenţele sunt halucinante
Citește pe www.zf.ro: Cum a ajuns Adin Ross, un streamer controversat de 24 de ani, să fie menţionat de Trump ca unul dintre motivele victoriei. Adin Ross, prieten cu Andrew Tate, a dus la arestarea acestuia în România. El a vrut să îl viziteze în închsioare, dar i-a fost interzis accesul de autorităţile române
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Doi antreprenori români au adus un nou tip de casă în România, model pentru a cărui construcţie sunt necesare doar 30 de zile, iar montajul se realizează într-o singură zi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
PROSPORT.RO
Cine este și cu ce se ocupă văduva lui Silviu Prigoană. Ce afacere deține Mihaela, de fapt
CANCAN.RO
RĂSTURNARE DE SITUAȚIE privind moartea lui Silviu PRIGOANĂ! MĂRTURIA medicului care l-a RESUSCITAT infirmă zvonurile
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe