Jurnaliştii între ei. Adriana Săftoiu, despre intrarea în politică a lui Rareş Bogdan şi Carmen Avram. Ce greşeală consideră că au făcut aceştia

Adriana Săftoiu a afirmat că este discutabil şi este o greşeală atunci când din jurnalist devii candidat pe un loc eligibil la europarlamentare, referindu-se la Rareş Bogdan, care deschide lista PNL, şi la Carmen Avram care este pe locul al doilea la alegerile europene pe lista PSD.

Urmărește
15656 afișări
Imaginea articolului Jurnaliştii între ei. Adriana Săftoiu, despre intrarea în politică a lui Rareş Bogdan şi Carmen Avram. Ce greşeală consideră că au făcut aceştia

Adriana Săftoiu, despre Rareş Bogdan şi Carmen Avram: Greşeală e atunci când din ziarist devii brusc candidat pe loc perfect eligibil

„Pe Carmen Avram şi Rareş Bogdan îi cunosc ca fost jurnalist şi, ulterior, în calităţile mele vremelnice de om aflat în funcţii publice, ei întrebându-mă de una-alta. Pentru cum şi-a făcut fiecare meseria, am consideraţie şi apreciere. Faptul că au optat pentru “politică” nu mi se pare deloc reprobabil. Se întâmplă peste tot în lume. E chiar ridicol să afirmi că, odată ce ai fost jurnalist, nu ai voie să optezi pentru politică militantă”, a scris Adriana Săftoiu, pe Facebook.

Aceasta le-a sugerat amândurora că dacă tot intră în politică, atunci să accepte „umilul” statut de simplu membru de partid, măcar un an şi apoi să spună că vor să candideze.

„Altceva, în schimb, vreau să spun. Greşeala e atunci când din ziarist devii brusc candidat pe un loc perfect eligibil. Chiar dacă nu vor spune, mulţi dintre membrii de partid care au muncit prin nămol si zoaie, împroscaţi uneori chiar de ziariştii care acum sunt candidaţi eligibili, se uită frustraţi şi se întreabă: ce folos, dacă mereu cei de din afară sunt mai apreciaţi? Sunt bucuroasă de fiecare dată când cei de pe margine intră în arenă.

E mult mai uşor să critici decât să construieşti. Dar, când intri ca cireaşa pe tort, e discutabil. Amândurora le-aş fi sugerat, dacă tot vor să intre în politică, să accepte ”umilul” statut de membru de partid. Măcar un an. Să lucreze modest cu cei mulţi şi mai puţini notorii, să îşi ofere măcar un an ca să înţeleagă partidul şi apoi să vină să spună: vreau să candidez”, a completat deputatul PNL.

Săftoiu a mai spus că o ocazie bună pentru Rareş Bogdan şi Carmen Avram era să se înscrie în cursa pentru alegerile locale sau parlamentare din 2020, după ce prin munca lor în partide au confirmat că merită să ocupe un astfel de loc, nu să fie candidaţi pe locuri eligibile la alegerile pentru PE din 26 mai.

„În faţă e 2020, alegeri locale şi parlamentare. Un bun prilej, după măcar un an de muncă la firul nămolului, cu anonimii din partid, dar care se duc şi lipesc ani şi ani de zile afişe, să spui: vreau să fiu… Din păcate, ziariştii care criticau politica de cadre a partidelor au confirmat că nu contează cât munceşti, ci cât ai vorbit la televizor. Iar asta, pe termen lung, nu ţine de competenţă. Avem deja câteva exemple de ziarişti care deţin funcţii publice. Notorietatea s-a dovedit că nu e totuna cu competenţa de a face lucruri pentru o comunitate. Că e sat sau o ţară numită România”, a conchis deputatul liberal.

Rareş Bogdan deschide lista PNL la alegerile europarlamentare, în timp ce jurnalista Carmen Avram se află pe locul al doilea pentru un mandat de europarlamentar pe lista candidaţilor PSD.

Partidele au depus zilele acestea la BEC candidaturile la europene alături de semnăturile de susţinere pentru alegeri, termenul de depunere al acestora fiind joi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici