- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (23.03.2013, 19:05)
- Alina Novaceanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
ALEGERI ÎN PDL- rezultate oficiale. VASILE BLAGA a câştigat şefia PDL din primul tur: "Lucrurile sunt încheiate. Nu-mi pui la îndoială loialitatea după ce ai umblat peste tot"
Vasile Blaga a fost anunţat oficial câştigător al funcţiei de preşedinte al PDL, el obţinând 2344 voturi din totalul celor 4567 valabil exprimate de delegaţii la Convenţie, în timp ce Elena Udrea a întrunit 2014 voturi, iar Monica Macovei - 209, potrivit rezultatelor prezentate de Mircea Toader.
Urmărește
7642 afișări
ALEGERI ÎN PDL- rezultate oficiale: VASILE BLAGA a câştigat şefia PDL din primul tur - LIVE TEXT
UPDATE 19:45 Blaga: Lucrurile sunt încheiate. Nu-mi pui la îndoială loialitatea după ce ai umblat peste tot
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a spus, în discursul de final al Convenţiei Naţionale, că "este foarte greu să pierzi", dar că din punctul său de vedere lucrurile "sunt încheiate aici", menţionând că el nu a umblat azi-noapte prin hoteluri şi că nu i se poate pune la îndoială loialitatea faţă de PDL.
Blaga a fost invitat la microfon pentru discursul de învingător, imediat după ce susţinătorii Elenei Udrea au anunţat contestarea rezultatelor alegerilor din partid.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Preşedinţi. Descoperim că a fost cu ghinion
-
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
În momentul în care Blaga a venit la microfon, Elena Udrea şi susţinătorii săi, ca şi "grupul reformiştilor" au coborât de pe scenă.
În replică, Vasile Blaga a spus răspicat: "E greu să pierzi, şi eu am pierdut, dar niciodată nu am pus la îndoială corectitudinea şi cinstea colegilor care au numărat. Există viaţă şi după 23 martie şi treaba noastră e de a veni în faţa Consiliului Naţional de Coordonare, care să decidă o echipă puternică, care să se bată cu USL".
Pe un ton ridicat, Vasile Blaga le-a mai spus delegaţilor la Convenţia Naţională: "Încer să fiu calm. Eu nu am umblat azi-noapte prin hoteluri, nu am venit să vă dau de mâncare gratis".
Vasile Blaga a spus că din punctul lui de vedere lucrurile se încheie aici şi bătălia este cu USL şi că aşteaptă o echipă unită care are trei lucruri de îndeplinit: reconstrucţia partidului, bătălia cu USL şi reconstrucţia dreptei româneşti.
Blaga a mai spus că nu a fost niciodată în PSD şi în PNL şi nu acceptă să i se pună la îndoială loialitatea.
"Eu nu am fost niciodată în PSD şi în PNL, nu accept niciodată să mi se pună la îndoială loialitatea după ce te-ai plimbat peste tot", a adăugat Blaga.
El a spus că reconstrucţia dreptei româneşti nu trebuie făcută oricum, ci cu "portocaliu, cu trandafir şi cu Verde-nrourat".
UPDATE 19:05 - Rezultatul oficial al alegerilor
Preşedintele Comisiei de numărare a voturilor, Mircea Toader, a prezentat de la tribuna Convenţiei rezultatul turului 1 al alegerilor pentru funcţia de preşedinte al partidului.
El a spus că, după închiderea votării, au fost exprimate 4615 voturi, valabil exprimate fiind 4567, iar anulate 48.
Voturile valabil exprimate pentru cele trei moţiuni sunt, potrivit rezultatelor anunţate: "Reformiştii" - 209, "Noul Partid Democrat Liberal. O nouă Românie" - 2014, "România dreaptă. Politica dincolo de lozinci" - 2344.
Toader a precizat că liderul moţiunii "România dreaptă. Politica dincolo de lozinci", Vasile Blaga, care a obţinut majoritatea voturilor valabil expirmate, este declarat preşedintele PDL.
În timpul anunţului făcut de Toader, Blaga şi cei patru susţintări ai săi care au vorbit la moţiune s-au aflat pe scenă, în timp ce ceilalţi lideri de moţiune - Elena Udrea şi Monica Macovei - nu erau prezenţi, venind ulterior pe scenă.
După rezultatul votului, din sală s-au auzit scandări precum: "Blaga preşedinte", "Stolojan", "Flutur", "PDL" şi "Unitate".
UPDATE 19:00 Udrea a depus contestaţie cerând renumărarea voturilor exprimate de delegaţii la Convenţia PDL
UPDATE 18:40 Susţinători Udrea: Diferenţă de 265 de voturi între numărul de votanţi anunţaţi iniţial şi rezultate
Potrivit acestor surse, au fost anunţate iniţial că votează 4359 de persoane, dar în urma votului au rezultat 4611.
Sursele citate au mai spus că numărătoarea arăta că Vasile Blaga avea 2349 voturi, iar Elena Udrea 2006.
Surse apropiate acestui candidat susţin că Elena Udrea ia în calcul să conteste rezultatul votului.
UPDATE 18:20 Vasile Blaga ar câştiga şefia PDL din primul tur - surse
Conform unor surse din rândul democrat-liberalilor care au participat la numărarea voturilor, până acum, Vasile Blaga are 2.350 de voturi, Elena Udrea - 2003 voturi, iar Monica Macovei - 154, în condiţiile în care la Convenţie au participat 4.600 de delegaţi.
UPDATE 16:40 - Toader: Sunt 20 de delegaţi care nu s-au regăsit pe liste, calculatorul nu i-a selectat, am remediat
"Nu au fost omisiuni, doar erori de calculator. Din doi cu acelaşi nume, a fost luat doar unul, Pe cel cu ă sau cu â din a calculatorul nu l-a ales. În cazul celor cu nume identice trebuia pus şi părinţii, nu ne-am gândit că vor fi din acelaşi judeţ cu acelaşi nume. Iar cei care şi-au uitat buletinele le-au trimis pe e-mail în copie, le-am aprobat să voteze pe copie, alţii nu au votat", a mai spus Toader.
Candidatul la şefia PDL Elena Udrea a declarat, în timp ce procesul de votare era în desfăşurare, că mai mulţi delegaţi nu reuşiseră să voteze pentru că nu se regăseau pe liste sau prenumele le-a fost trecut incorect, ea arătând că organizatorii i-au transmis că nu a mers calculatorul.
UPDATE 16:35 VOTUL S-A ÎNCHEIAT
"Procedura de vot s-a încheiat, cine nu a votat, asta este viaţa, comisia de numărare începe să numere voturile", a anunţat Toader.
Câştigătorul este cel care obţine jumătate plus unu din numărul de voturi valabil exprimate, iar dacă niciunul dintre candidaţi - Monica Macovei, Elena Udrea şi Vasile Blaga - nu ia acest scor, va fi organizat al doilea tur de scrutin între primii doi clasaţi.
Delegaţii la Convenţia Naţională a PDL au votat de asemenea pentru desemnarea preşedintelui Comisiei Naţionale de Integritate, Statut şi Litigii (C.N.I.S.L.) şi a preşedintelui Comisiei Naţionale de Revizie şi Control (C.N.R.C).
UPDATE 14:50 VOTUL A ÎNCEPUT
Delegaţii la Convenţia Naţională a PDL au început, sâmbătă, votul pentru alegerea preşedintelui partidului.
Deputatul Mircea Toader, preşedintele comisiei de numărare a voturilor, a făcut de la tribuna Convenţiei o prezentare a procedurilor de vot, menţionând că delegaţii nu pot vota fără carte de identitate sau paşaport şi că este interzisă fotografierea buletinului de vot.
UPDATE Blaga: După convenţie, învingător va fi PDL, dacă "mirajele" nu îl vor îndepărta din drumul său
"Convingerea mea este că, după această convenţie, nu vor fi nici învinşi, nici învingători. Învingător va fi PDL, dacă vom rămâne uniţi. Partidul poate fi învinsul dacă plecăm de aici dezbinaţi, dacă miraje politice, cântece de sirenă, camere de hotel şi mâncare gratuită ne vor îndepărta de pe drumul nostru", a afirmat Blaga, în discursul de susţinere a candidaturii sale pentru funcţia de preşedinte al PDL.
Citeşte şi:
Blaga: După convenţie, învingător va fi PDL, dacă "mirajele" nu îl vor îndepărta din drumul său
UPDATE Elena Udrea: PDL are nevoie de un lider curajos. Eu pot să mă lupt pentru PDL
"Este nevoie în fruntea partidului de lideri credibili şi credibilitatea nu se măsoară în sondaje, ci la vot, în faţa electoratului, PDL are nevoie de un alt fel de leadership", a mai spus Elena Udrea, apreciind că partidul a pierdut legătura între vârful şi baza lui.
Elena Udrea a arătat, referindu-se la cei care au plecat din PDL, că democrat-liberalii trebuie să înveţe "lecţia trădării" pentru a nu o mai repeta niciodată.
"PDL are nevoie de un lider curajos, căruia să nu-i pese de atacuri, care să se poată lupta cu Ponta, Antonescu şi cu Voiculescu. (...) Eu pot să mă lupt pentru PDL", a adăugat Udrea.
"Eu am dovedit că duc până la capăt lucrurile pe care le propun şi în care cred. Sunt puternică şi credibilă, cea mai credibilă dintre candidaţi. Cuvântul meu are mare greutate şi pe plan european. Eu nu mint ca Ponta, nu sunt coruptă ca Năstase, nu urăsc America şi Europa ca Antonescu, nu mă lepăd de Schengen, nu îmi bat joc de Justiţie ca Voiculescu. Eu sunt coşmarul lui Ponta, Năstase, Antonescu şi Voiculescu. Cu mine nu le merge", a spus Monica Macovei.
Ea a propus delegaţilor soluţia pe care a catalogat-o drept "radicală", de a transforma PDL într-un partid de reformişti.
"Vă propun o soluţie radicală, un nou început, o cale neîncercată în politică. Vă propun să devenim un partid al reformiştilor", a spus Monica Macovei.
Ea a mai spus că este caracterizată de ceilalţi ca fiind intransigentă şi încăpăţânată şi a arătat că e nevoie de intransigenţă pentru a schimba ceva.
"Şi acum de ce reformiştii? Mi se spune că sunt intransigentă şi încăpăţânată. Iar eu trebuie să vă spun că dacă vrem să schimbăm cu ceva ceva în partidul ăsta, în ţara asta, e nevoie de intransigenţă, pentru că de 23 de ani politica e făcută cu rare excepţii de oameni care nu convingeri, nu au crezuri, nu au valori şi nu dau doi bani pe binele altora şi pe binele comun", a spus Macovei.
Citeşte şi:
Monica Macovei: Eu sunt coşmarul lui Ponta, Năstase, Antonescu şi Voiculescu. Cu mine nu le merge
UPDATE 12:00 - Băsescu: Am nevoie de sprijinul vostru pentru realizarea acordului de coabitare cu Ponta
"Dragii mei, aceste obiective interne, fie că vorbim de legea sănătăţii, de legea electorală, fie că vorbim de revizuirea Constituţiei, fie că vorbim reorganizarea administrativă sunt obiective pe care prin negociere le-am înscris şi în acordul de coabitare cu primul-ministru al României, Victor Ponta. Sunt obiective la care ţin şi care sunt necesare României. Aş avea nevoie de sprijinul dumneavoastră politic pentru ca acest protocol să devină realitate, pentru că în mod cert există în USL o opoziţie puternică pentru respectarea criteriilor de revizuire a Constituţiei, pentru o corectă reorganizare administrativă a ţării, chiar pentru o corectă lege electorală sau pentru o corectă nouă lege a sănătăţii", a afirmat Băsescu.
"Un alt obiectiv fundamental ca şef al statului român este acela de a crea condiţii în ţară ca România să fie apărată în interiorul UE", a afirmat Băsescu, el reluând ideea că "nu poţi să spui că vreau în Schengen când tu ai miniştri cu dosare penale în instanţă".
UPDATE 11:45 - Băsescu:Îi apreciez pe cei din PDL care au stat în faţa oamenilor să explice măsurile de austeritate
"Aţi avut de înfruntat puncte de vedere ale mass-media, ale oamenilor, care din lipsă de explicaţie prin mass-media sau prin deformarea înţelegerii acţiunii guvernamentale şi a majorităţii au făcut ca multora să vă fie foarte greu. Vreau să ştiţi că îi apreciez cel mai mult pe aceia care au avut curajul să stea în faţa oamenilor să explice. Şi nu numai că îi apreciez, dar le şi mulţumesc. Iar câştigarea alegerilor de către Emil Boc la Cluj este proba că cine a vrut să explice a găsit resurse să o facă. Este proba că, oricât ar fi de dificil, un program executat în perioadă de criză, dacă este explicat, poate fi înţeles de români", a afirmat Băsescu.
El a arătat că motivul pentru care nu a spus că va reveni în politică în PDL este legat de faptul că a auzit prea des în interiorul partidului "mesajul necinstit al Antenelor".
"Acesta este motivul pentru care am spus ‘Da, voi reveni în politică’, dar nu am spus ‘Da, voi reveni la PDL’. Nu am spus ‘Da, voi reveni la PDL’ pentru că am auzit frecvent dus mesajul necinstit al Antenelor în interiorul PDL. Am pierdut pentru că s-au luat măsuri de austeritate. Vreau să ştiţi că, dacă aţi pierdut, aţi pierdut pentru că aţi salvat ţara într-un moment de mare dificultate", a adăugat Băsescu.
De asemenea, şeful statului a arătat că şi el, şi fostul premier Emil Boc, şi toţi membrii PDL trebuie să stea "cu fruntea sus" pentru că într-un moment de dificultate s-au luat măsurile care au reechilibrat macroeconomic ţara şi au continuat procesul de modernizare.
"Închei sperând că prin discursul meu v-am făcut să înţelegeţi ce a fost în guvernare şi mai ales să înţelegeţi de ce m-a durut cumplit că unii şi-au făcut campanie pe seama măsurilor luate având mesajul Antenei 3", a spus Băsescu în finalul discursului său.
UPDATE 11:30 Băsescu: La legislative puteaţi face măcar ce a făcut Diaconescu, a creat impresia că se bate
"Vă reproşez un singur lucru. Puteaţi să obţineţi procente mai multe la legislative şi asta măcar dacă aţi fi făcut ceea ce a făcut Dan Diaconescu. Adică omul ăsta a reuşit să îşi crească partidul de la 5% la locale la 14% la legislative punând o cameră de luat vederi cu el însuşi la Târgu-Jiu unde a creat impresia că se bate, în timp ce voi nu aţi dat impresia că vă bateţi şi aţi lăsat să plutească neîncrederea aranjamentului asupra deciziilor voastre politice", le-a spus Traian Băsescu delegaţilor la Convenţia PDL.
Preşedintele a completat: "Dar asta e o observaţie ca om care a privit la televizor campania, chiar dacă îl sunam aproape zilnic pe Traian Ungureanu şi îl întrebam ce mai faceţi".
UPDATE 11:10 - Băsescu: Masa la care mă aşez după ce îmi termin mandatul o stabilesc eu şi nimeni altcineva
"Am spus ca voi reveni în politică şi voi reveni având ca obiectiv 2016 - dreapta la putere. Să nu vă gândiţi că îmi trece prin cap să mă aşez în fruntea vreunui partid. Voi fi acela care cu experienţa mea, cu autoritatea mea şi sper eu cu credibilitatea cu care îmi voi termina mandatul voi putea să ajut această construcţie", a spus Traian Băsescu în încheierea discursului pe care l-a ţinut la Convenţia Naţională a PDL.
"Am văzut că la acest anunţ au fost diverse oferte din partea actualilor candidaţi la funcţia de preşedinte. Vreau să fie clar pentru toţi că masa la care mă aşez după ce îmi termin mandatul o stabilesc eu şi nimeni altcineva", a subliniat Traian Băsescu.
"Închei sperând că prin discursul meu v-am făcut să înţelegeţi ce a fost în guvernare şi mai ales să înţelegeţi de ce m-a durut cumplit, că unii şi-au făcut campanie pe seama măsurilor luate, având mesajul Antenei 3. Vă mulţumesc mult, vă doresc succes şi vă asigur de toată dragostea mea. Iar astăzi, vă doresc să vă găsiţi soluţia corectă. La revedere!", a spus Băsescu la finalul discursului său, care a durat aproximativ 40 de minute.
UPDATE 11:05 Băsescu, delegaţilor la Convenţia PDL: Trebuie să începeţi următorul ciclu,orice amânare vă va costa
"Partidul a avut un ciclu de zece ani cu Petre Roman, un ciclu de 10 ani împărţit între Traian Băsescu şi Emil Boc, trebuie să înceapă următorul ciclu, nu mai aveţi timp, orice amânare vă va costa. O spun ca om care iubeşte partidul acesta", a apreciat Băsescu.
"Astăzi vă doresc să vă găsiţi soluţia corectă", a mai spus preşedintele, în finalul discursului său.
UPDATE 10: 35 - Băsescu: N-am venit ca să susţin un candidat, am venit să văd dacă mai putem fi parteneri
Preşedintele Traian Băsescu le-a spus, sâmbătă, delegaţilor la Convenţia PDL, că nu a venit pentru a susţine un candidat, opţiunile sale fiind cunoscute, ci pentru a vorbi în calitate de şef al statului şi a vedea dacă mai pot fi parteneri.
"Sunteţi într-un moment de cumpănă al partidului", a apreciat Băsescu.
El a menţionat că, în calitate de preşedinte, vede nevoia unui partid consolidat pe dreapta eşichierului politic şi că în momentul de faţă nu există o structură politică pe dreapta eşichierului politic care să ducă România spre progres.
"Ca să putem să fim parteneri în viitor, vreau să ştiţi obiectivele mele", a adăugat preşedintele, menţionând că primul şi cel mai important este continuarea şi accelerarea procesului de integrare în UE.
UPDATE 10:25 - Deputatul PSD Sturzu le-a dat lui Udrea şi Elenei Băsescu o scrisoare pentru europarlamentarii PDL
Deputatul PSD Mihai Sturzu le-a înmânat, sâmbătă, Elenei Udrea şi Elenei Băsescu câte o scrisoare în care se arăta "că interesul naţional nu se negociază cu Tokes şi Orban", cerându-le să o transmită europarlamentarilor PDL şi spunându-i lui Udrea că speră ca ea să ajungă preşedintele PDL.
Sturzu i-a spus Elenei Udrea: "sper să ajungeţi preşedintele partidului, am o scrisoare pentru europarlamentarii dumneavoastră".
De asemenea i-a înmânat scrisoarea şi Elenei Băsescu, venită la Convenţia PDL.
Elena Băsescu i-a replicat lui Sturzu că are o rugăminte, anume ca "toţi europarlamentarii USL să încerce să obţină un buget mai mare pentru România".
Mihai Sturzu a precizat că scrisoarea sa este adresată europarlamentarilor PDL Monica Macovei şi Cristian Preda, cărora le cere să-i transmită lui Victor Orban şi lui Laszlo Tokes că interesul naţional al României şi al Ungariei este mai presus de prieteniile politice în PPE.
"E o scrisoare a unor oameni tineri şi am ţinut să vin personal să o înmânez", a explicat Mihai Sturzu.
UPDATE 10:15 - Preşedintele Băsescu a sosit la Convenţia PDL
Dupa ce preşedintele Băsescu a intrat în pavilionul central al Romexpo, unde are loc Convenţia PDL, a fost intonat imnul de stat al României.
Traian Băsescu nu a făcut declaraţii presei la sosire.
UPDATE 10:00 - Convenţia Naţională a PDL a început
Convenţia Naţională Extraordinară a PDL a început, sâmbătă dimineaţă, la Romexpo, cei trei candidaţi la funcţia de preşedinte al partidului - Vasile Blaga, Elena Udrea şi Monica Macovei - urcând pe scenă, atunci când s-a cântat imnul partidului, însoţiţi de susţinători.
Cei trei candidaţi sunt aşezaţi la mese separate amplasate pe scenă, fiecare împreună cu câte cinci susţinători, care vor lua cuvântul în timpul Convenţiei. Între susţinătorii Elenei Udrea se numără şi Theodor Paleologu, care până acum a evitat să spună pe cine sustine, declarându-se "electronul liber" din PDL.
La Convenţia Naţională a PDL a sosit şi preşedintele Traian Băsescu.
La reuniune sunt prezenţi 4200 dintre cei 5009 delegaţi.
Candidaţii pentru funcţia de preşedinte al PDL au sosit sâmbătă, la Convenţia naţională de la Romexpo, declarând că se aşteaptă fiecare să câştige.
Monica Macovei, care a sosit prima dintre candidaţi la Romexpo, a fost însoţită de Cristian Preda, Adrian Papahagi, acesta din urmă spunând că vor obţine peste 2.500 de voturi.
"Mă aştept să câştig", a spus Monica Macovei jurnaliştilor, la sosire.
Vasile Blaga a spus că are emoţii ca oricine şi că nu s-a întâlnit vineri seară cu colegii, ci a dormit şi s-a uitat la meci.
El a adăugat că se aşteaptă ca preşedintele să aibă favorabil PDL.
Elena Udrea a spus că este un moment important pentru ea, s-a pregătit pentru stat pe scenă ore întregi şi desigur poartă portocaliu pentru PDL.
Udrea a arătat că se aşteaptă ca preşedintele să aibă un mesaj pentru PDL, pentru viitorul partidului.
Elena Udrea a mai spus că se bazează pe sprijinul colegilor şi a apreciat că mai mult de jumătate dintre delegaţi vor vota pentru moţiunea ei.
UPDATE Deputatul PSD Mihai Sturzu şi câteva zeci de tineri protestează la Convenţia PDL
"Avem o scrisoare pe care vrem să o adresăm Monicăi Macovei şi lui Cristian Preda. Suntem nişte oameni destul de tineri şi cu multă grijă pentru viitorul ţării noastre şi am observat că de fiecare dată când se vorbeşte despre interesul naţional aceşti europarlamentari români fac exces de zel, dar de fapt ei negociază cu Laszlo Tokes şi cu Viktor Orban", a motivat Sturzu gestul celor câteva zeci de tineri de a protesta la Convenţia PDL.
El a arătat că protestatrii cred că interesul naţional nu se negociază cu astfel de oameni şi orice fel de astfel de prietenie cu acest tip de polticieni face mai mult rău ambelor popoare.
Sturzu a spus că nu reprezintă PSD în acest protest.
"Nu reprezint PSD, suntem nişte oameni de pe Facebook. Nu are nicio încărcătură politică", a susţinut Sturzu.
Reprezentanţii Jandarmeriei au venit la protest şi au acordat un prim avertisment, solicitând dispersarea protestatarilor.
După acest prim avertisment, tinerii au părăsit incinta Romexpo, rămând doar Mihai Sturzu, pentru a înmâna scrisoarea europarlamentarilor PDL.
Citește pe alephnews.ro: PNL o susține oficial pe Elena Lasconi în turul II, anunță Ilie Bolojan
Citește pe www.zf.ro: Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
PROSPORT.RO
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
CANCAN.RO
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin Georgescu: Regele TikTok-ului dă sute de mii de € la maneliști și nu vrea să i se dezvăluie chipul. Imagini în premieră absolută!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe