- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Alegeri locale 2024. Rezultate: Cine a câştigat la primăriile din oraşele mari din ţară. Situaţia actualizată pe Sectoarele în Capitală
Urnele de vot s-au înschis şi rezultatele la alegerile locale 2024 încep să curgă. Mediafax centralizează AICI principalele localităţi din România şi prezintă învingătorii scrutinului.
Alegeri locale 2024. Rezultate: Cine a câştigat la Timişoara, Slatina, Botoşani, Suceava, Răşnov. Situaţia pe Sectoare în Capitală
UPDATE Scoruri strânse la Sectoarele 1 şi 2
Sectorul 1: George Tuţă are 36,29%, iar la mică distanţă este Clotilde Armand cu 35,87%.
Sectorul 2: Rareş Hopincă a obţinut 43,35% din voturi, iar Radu Mihaiu are cu aproape un procent mai puţin - 42,48%.
Sectorul 3: Robert Negoiţă are asigurat noul mandat, cu 54,18% din voturi.
Sectorul 4: Daniel Băluţă conduce detaşat, cu 60,77%.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: La 1000 de zile de război, Ucraina atacă Rusia pentru prima dată cu rachetele americane cu rază lungă. A fost încălcată doctrina nucleară a lui Putin, promulgată chiar astăzi
-
Începe licitaţia pentru construcţia celui mai dificil lot al secţiunii montane a A8. Anunţul ministrului Transporturilor
-
Casa Albă reacţionează: SUA nu îşi vor schimba politica nucleară după modificarea doctrinei Rusiei
-
Cine este noul secretar general adjunct al NATO. Mark Rutte a numit o femeie pentru a doua funcţie din Alianţă
Sectorul 5: Vlad Piedone preia conducerea primăriei de la tatăl său, Cristian Popescu-Piedone
Sectorul 6: Ciprian Ciucu îşi asigură un nou mandat, cu 72,83% din voturi.
UPDATE Alegeri Bucureşti: Nicuşor Dan are peste 45% din voturi
Conform ultimelor date centralizate, Nicuşor Dan ore 47,92% din voturi, fiind urmat de Gabriela Firea (PSD) la mare distanţă, cu 22,33%. Piedone obţine 15,66% din voturi, iar Sebastian Burduja are 7,83%.
Alegeri Focşani. Cristi-Valentin Misăilă (PSD) obţine peste jumătate din voturi
Cristi-Valentin Misăilă (PSD) a câştigat primăria Focşani cu 51,05% din voturi, fiind urmat de Valentin Resmeriţă (PNL), cu 21,39%. Ana-Maria Dimitriu-Bunghez (ADU) obţine 11,44%, iar Dragoş-Răzvan Anghene (AUR), obţine 8,03%.
Alegeri Alexandria: Victor Drăguşin (PSD) a obţinut 54,24%
Primăria oraşului Alexandria a fost câştigată de Victor Drăguşin (PSD), cu 54,24% din voturi, fiind urmat de Haralambie Epure (PNL), cu 27,73%, şi Cătălin-Alexandru Dumitraşcu (ADU), cu 6,41%.
Alegeri Târgu Jiu. Marcel Romanescu obţine primăria oraşului
Potrivit rezultatelor actualizate în timp real, Marcel-Laurenţiu Romanescu (PSD) câştigă primăria oraşului Târgu Jiu, cu 35,69% din voturi. Este urmat de contracandidatul PNL, Iulian-Vasile Popescu, cu 32,64% din voturi. Alţi candidaţi au fost: Adrian-Marcel Tudor-Drăghici (11,29%), de la Verzii, şi Ionelia-Florenţa Priescu (AUR), cu 6,53%.
Alegeri Buzău. Constantin Toma (PSD) câştigă al treilea mandat la primărie, cu peste 60%
Alegeri Câmpulung Muscel. Elena Lasconi obţine al doilea mandat, cu peste 70% din voturi
Alegeri Piatra Neamţ. Carabelea pierde primăria
Primăria oraşului Piatra Neamţ a trecut de la PNL la PSD. Vasile-Adrian Niţă (PSD) a câştigat alegerile locale cu 32,2% din voturi. Andrei Carabelea (PNL), cu un scor de 29,79%, a pierdut mandatul la câteva sute de voturi distanţă. Alţi candidaţi au fost: Vasile Panaite (PUSL), cu 9,75%, şi Marius-Vasile Apopei (AUR), cu 7,32%.
Alegeri Târgovişte. Candidatul PSD a obţinut 80,23% din voturi
La alegerile locale din Târgovişte, Daniel-Cristian Stan (PSD) a câştigat primăria oraşului cu 80,23% din totalul voturilor. Este urmat de Dan-Alexandru Tică, având 7,9% din voturi, şi de Daniel-Codruţ Blaga, cu 7,01%.
Alegeri Bistriţa. Gabriel Lazany (PSD) a obţinut 44,04%. La sutimi este contracandidatul PNL
Potrivit rezultatelor parţiale centralizate în timp real, primăria municipiului Bistriţa a fost câştigată de către Gabriel Lazany (PSD), cu 44,04% din voturile exprimate. Este urmat îndeaproape de Ioan Turc, de la PNL, cu 44,02%, şi Georgeta-Rodica Dobraniş (AUR), cu 5,31%.
Alegeri Consiliu Local. PSD majoritar în ţară
Potrivit rezultatelor parţiale ale alegerilor pentru Consiliile locale, situaţia din ţară se prezintă în felul următor: PSD a câştigat în majoritatea judeţelor ţării - Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea. PNL a obţinut victorii în judeţele: Alba, Arad, Bihor, Braşov, Cluj, Giurgiu, Iaşi, Ilfov, Prahova, Sălaj şi Sibiu. UDMR a ieşit câştigător în judeţele: Covasna, Harghita, Mureş şi Satu Mare.
Alegeri Bacău. Lucian Stanciu-Viziteu (USR) conduce cu 37,41% din voturi
Alegeri Brăila. Viorel Dragomir (PSD) a obţinut 68,34%
Alegeri Ploieşti. Mihai Poliţeanu (Candidat independent) a câştigat 25,04% din voturi
Alegeri Braşov. George Scripcaru (PNL) a obţinut 48,13% din voturi
Alegeri Craiova. Lia Olguţa Vasilescu (PSD) din nou primar al Craiovei
Alegeri Galaţi. Ionuţ Pucheanu (PSD) pe primul loc cu 64,85% din voturi
Alegeri Sibiu. Astrid Cora Fodor (FDGR) rămâne la primărie
Alegeri Constanţa. Vergil Chiţac (PNL) va fi primarul Constanţei pentru următorii patru ani
Alegeri Iaşi. Mihai Chirica (PNL) a câştigat Primăria Iaşi
Alegeri Oradea. Florin Birta (PNL) a câştigat cu 68,16%
Rezultatele parţiale pentru Primăria Oradea arată că Florin Birta (PNL) a câştigat detaşat cu 68,16% din voturi, adică un total de 35.300 de voturi. Rozália Biró (UDMR) s-a clasat pe locul doi, obţinând 14,4% din voturi, echivalent cu 7.457 de voturi. Pe locul trei s-a situat Marius Madar (PSD), care a primit 8,57% din voturi. Costel Moza (AUR) a obţinut 3,35% din voturi. Daniel Palaghianu (USR) şi István Csomortányi (Alianţa Maghiară din Transilvania) au adunat fiecare 2,4% din voturi. Andrei Boroş (Partidul Patrioţii Poporului Român) a încheiat lista cu 0,72% din voturi.
Alegeri Slatina. Mario De Mezzo (PNL) l-a învins pe candidatul PSD
Alegerile locale din Slatina au adus una dintre cele mai mari surprize ale scrutinului electoral.
După o campanie puternică în social-media, candidatul PNL la Slatina, Mario De Mezzo a reuşit să câştige primăria în Slatina, reşedinţa judeţului Olt - fieful secretarului general al PSD, Paul Stănescu.
Alegeri Deva. Funcţia de primar al municipiului Deva a fost câştigată de candidatul PSD, Lucian Rus
Victoria candidatului PSD a fost confirmată şi de către actualul primar, Florin Oancea (PNL), care şi-a recunoscut înfrângerea.
„Am pierdut aceste alegeri. Îl felicit pe Lucian Rus pentru că s-a luptat şi a câştigat. Îi doresc succes în noul mandat. Am să duc acest mandat la bun sfârşit până în luna octombrie, după care voi preda ştafeta. A fost o campanie dură, din punctul meu de vedere cea mai murdară campanie de la Revoluţie. Toate atacurile au fost concertate înspre mine. Am sufletul împăcat că în cei şapte ani de primar mi-am făcut datoria", a declarat actualul primar al municipiului Deva, Florin Oancea, într-o postare video pe reţelele de socializare.
Lucian Rus este secretar de stat în Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.
Alegeri Sinaia. Vlad Oprea a câştigat al şaselea mandat
Primarul în funcţie al staţiunii Sinaia, Vlad Oprea, prim-vicepreşedinte al PNL Prahova, obţine al şaselea mandat în urma scrutinului din 9 iunie, rezultatele centralizate până acum arâtând un procent de 48% din voturi.
Alegeri Câmpulung Muscel. Elena Lasconi, un nou mandat la Câmpulung Muscel: „Unii învaţă istorie, alţii citesc istorie, noi, împreună, o facem”
Primarul oraşului Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, a câştigat un nou mandat.
„Mulţumesc! Unii învaţă istorie, alţii citesc istorie, NOI, ÎMPREUNĂ o facem. Încă nu s-a finalizat numărarea voturilor, însă în 21 de secţii din 26 am obţinut aproape 70 la sută pentru primar şi la 20 secţii din 26 am obţinut peste 51 la sută pentru consiliul local. Continuăm cu fapte!”, a anunţat Elena Lasconi pe pagina personală de Facebook.
Alegeri Cluj-Napoca. Emil Boc câştigă al şaselea mandat de primar
Emil Boc câştigă alegerile locale pentru funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca obţinând aproximativ 45% din voturi, arată numărătoarea paralelă a PNL Cluj, potrivit Cluj 24.
Emil Boc a obţinut aproximativ 45% din voturi, fiind urmat de candidatul independent Sabin Sărmaş, cu aproximativ 30%.
Alegeri Sfântu-Gheorghe. Al cincilea mandat pentru Antal Arpad la Primăria Sfântu Gheorghe
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad (UDMR), a câştigat cel de-al cincilea mandat la alegerile locale de duminică, potrivit numărătorii paralele parţiale a partidului.
Alegeri Focşani. Misăilă câştigă un nou mandat în Focşani
Primarul municipiului Focşani, Cristi Valentin Misăilă (PSD) a câştigat detaşat un nou mandat, cu câteva mii de voturi diferenţă faţă de contracandidatul de la PNL, conform numărătorii paralele a social democraţilor.
Alegeri Suceava. PNL a pierdut Primăria Suceava
Actualul primar al municipiului Suceava, Lucian Harşovschi (PNL) , şi-a recunoscut înfrângerea pe reţelele de socializare. Vasile Strîmbu, reprezentantul PSD, a câştigat alegerile.
"Dragi suceveni, Astăzi s-a decis viitorul oraşului nostru pentru următorii 4 ani.Mulţumesc tuturor oamenilor minunaţi care mi-au fost alături în această perioadă.
Mulţumesc tuturor sucevenilor care m-au votat şi îi asigur şi pe ceilalţi, care nu au făcut-o, că voi fi în continuare la fel de implicat! Îi urez succes viitorului primar Vasile Rîmbu şi îi doresc energie şi multă putere", a declarat Lucian Harşovschi pe Facebook.
Alegeri Slatina. Primele rezultate de la Slatina arată o victorie a candidatului PNL
Se prefigurează o surpriză majoră la Slatina. Partidul Social Democrat Olt ar urma să pierdă alegerile la Slatina, deşi a câştigat covârşitor în celelalte localităţi ale judeţului. Fostul prefect Mario De Mezzo este în frunte după numărarea a peste 50% din voturi.
Alegeri Botoşani. Cosmin Andrei câştigă un nou mandat la Primăria Municipiului Botoşani
Cosmin Andrei (Partidul Social Democrat) câştigă un nou mandat la Primăria Municipiului Botoşani. Anunţul a fost făcut chiar de principalul său contracandidat, Cătălin Flutur (Partidul Naţional Liberal).
"Astăzi concetăţenii noştri au decis la vot viitorul oraşului pentru următorii 4 ani. Chiar dacă rezultatul nu este cel pe care mi l-aş fi dorit, alegerea lor trebuie respectată, iar situaţia acceptată ca atare. În ceea ce ne priveşte, noi, peneliştii, vom face tot ce ne stă în putinţă ca, din noul Consiliu Local, să punem umărul la dezvoltarea oraşului, chiar dacă pentru aceasta va trebui să iniţiem şi să formăm anumite alianţe politice. Mulţumesc tuturor celor care mi-aţi acordat încrederea şi votul", a scris Cătălin Flutur pe Facebook.
Andrei Volosevici a pierdut Primăria Ploieşti
Andrei Volosevici, actual primar al Ploieştiului, a pierdut alegerile locale, el candidând pentru un nou mandat din partea PSD, informează Observatorul Prahovean, citând surse.
Potrivit surselor electorale, Andrei Volosevici se situează pe locul al treilea în preferinţele ploieştenilor. Pentru fotoliul de primar, lupta se dă între candidatul independent, Mihai Poliţeanu şi cel al Partidului Naţional Liberal, Bogdan Nica.
Alegeri Timişoara. Domninic Fritz a câştigat la Timişoara
„Dragi prieteni, ce a fost acum o oră, doar nişte zvonuri, acum este o certitudine. Alianţa Timişoara Unită a câştigat Timişoara. După numărătoarea noastră paralelă, cam din aproape un sfert din secţii avem rezultate şi după aceste rezultate DF a câştigat 49%, iar Nicolae Robu a câştigat 35%”, spune Domninic Fritz.
Alegeri Râşnov. PNL pierde după 20 de ani în faţa USR. La Braşov, Allen Coliban rămâne în funcţia de primar
Rezultate sectoare Bucureşti
UPDATE Rezultate alegeri locale la Primăria Sectorului 1. Clotilde Armand îl întrece pe George Cristian Tuţă cu două pocente la rezultatele de la 22.00. Datele transmise iniţial pentru ora 20.30 îi arătau pe Armand şi pe Tuţă la egalitate.
- Sectorul 3 Robert Negoiţă - 51% Lucian Judele - 23%
- Sectorul 4 Daniel Băluţă - 59% Paul Ene - 20%
- Sectorul 5 Vlad Piedone 38%
- Sectorul 6 Ciprian Ciucu - 71% Mihaela Ştefan – 13%
Daniel Băluţă a câştigat un nou mandat de primar al Sectorului 4 cu 59% dintre voturi, arată datele Curs Avangarde.
Ciprian Ciucu, campionul alegerilor din Bucureşti. Liberalul a câştigat un nou mandat de primar al Sectorului 6 cu 71% din voturi, arată datele datele exit poll-ului Curs Avangarde
Nicuşor Dan câştigă Primăria Capitalei, cu 47,92%. El este urmat de Gabriela Firea cu 22,33%, Cristian Popescu Piedone, 15,66% şi Sebastian Burduja, cu 7,83%, potrivit datelor centralizate în timp real de AEP.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO