- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Alegeri Locale-Europarlamentare 2024. Rezultate exit-poll: Alianţa PSD-PNL câştigă detaşat. Ce scor au obţinut AUR şi ADU / Peste 9,3 milioane de români au mers la vot / Reacţii ale politicienilor
- Au fost anunţate primele rezultate exit-poll de la Alegerile Europarlamentare 2024.
- Alianţa electorală PSD-PNL a câştigat alegerile, cu 54%, potrivit exit-pollului CURS Avangarde.
- Pe poziţia a doua s-a aflat formaţiunea AUR, cu 14%, iar pe trei s-a clasat Alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei), cu 11 procente. UDMR a obţinut 5%.
- S.O.S. şi REPER au 3% fiecare. PUSL are două procente, potrivit exit-pollului CURS Avangarde.
- Nicusor Dan a obţinut un nou mandat de primar în Bucureşti.
- Alegeri Timişoara. Dominic Fritz obţine un nou mandat la primăria Timişoarei: Astăzi stăm în faţa timişorenilor ca învingător / Fritz 49% - Nicolae Robu 35%
UPDATE Noi rezultate exit-poll
Alianţa PSD-PNL a obţinut 53%, conform rezultatelor exit-poll. AUR a crescut la 15%, Dreapta Unită are tot 11%. Şi la UDMR procentul rămâne neschimbat, 5%.
SOS România creşte la 4%.REPER are 3%.
UPDATE Primele rezultate la primării: Dominic Fritz obţine un al doilea mandat la primăria Timişoarei
UPDATE Marii pierzători ai alegerilor europarlamentare 2024. Diana Şoşoacă şi Dacian Cioloş nu intră în Parlamentul European conform rezultatelor exit-poll
UPDATE Tudose, reacţie după înfrângerea Gabrielei Firea
UPDATE Drulă anunţă că ADU a câştigat primăriile din sectoarele 1 şi 2, dar şi din Timişoara
UPDATE Nicuşor Dan anunţă referendum pe urbanism în Capitală
UPDATE George Simion, reacţie după afişarea rezultatelor
UPDATE Daniel Băluţă a câştigat un nou mandat de primar al Sectorului 4 cu 59% dintre voturi, arată datele Curs Avangarde
UPDATE Ciprian Ciucu, campionul alegerilor din Bucureşti
Liberalul a câştigat un nou mandat de primar al Sectorului 6 cu 71% din voturi, arată datele datele exit poll-ului Curs Avangarde
ULTIMELE ȘTIRI
-
FastGlioma ajută neurochirurgii în detectarea tumorilor reziduale. Cum funcționează sistemul cu Inteligență Artificială
-
Guvernul PSD – PNL a distribuit presei scrisoarea Guvernului ucrainean trimisă acum 9 luni care explică de ce George Simion are interdicţie în Ucraina
-
Rareş Bogdan, despre scrisoarea Kievului: Ciolacu minte, şi-l doreşte cu disperare pe Simion în turul 2
-
Iohannis s-a văzut cu Scholz la Berlin: discuţii despre stimularea investiţiilor
UPDATE Alegeri Capitală
Nicusor Dan a obţinut un nou mandat de primar în Bucureşti. Candidadul independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită şi REPER a obţinut 45% , pe locul secund se află Gabriela Firea cu 24%, iar pe trei Popescu Piedone cu 13%.
UPDATE Nicuşor Dan, primele declaraţii după victorie
CITEŞTE ŞI: Rezultate alegeri Sectorul 1
CITEŞTE ŞI: Rezultate Exit-Poll Sectorul 2 din Capitală: Primii doi clasaţi au obţinut 43%
UPDATE Reacţia lui Nicolae Ciucă după rezultatele exit-poll: Suntem aici să celebrăm o victorie
UPDATE Gabriela Firea, la sediul PSD: Îi rog pe colegii mei să nu plece din secţiile de votare ca data trecută
UPDATE Reacţia lui Ciolacu după ce Firea a fost înfrântă categoric de Nicuşor Dan: Scorul din Capitală e o lecţie de democraţie pe care o respect
UPDATE Rezultate exit-poll
Alianţa electorală PSD-PNL a câştigat detaşat alegerile europarlamentare, cu aproximativ 54%. Pe poziţia a doua s-a aflat formaţiunea AUR, cu 14%, iar pe trei s-a clasat Alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei), cu 11 procente. UDMR a obţinut 5%. S.O.S. şi REPER au 3% fiecare. PUSL are două procente, potrivit exit-pollului CURS Avangarde.
UPDATE Prezenţa la vot la ora 21:00
Peste 9,1 milioane de români s-au prezentat la urne până la ora 21:00.
Prezenţa la vot pentru alegerile locale la ora 21:00 - 48,52%
Prezenţa la vot la alegerile europarlamentare ora 21:00 - 50,73%
UPDATE Prezenţa la vot la ora 20:00
Peste 8,6 milioane de români s-au prezentat la urne.
Prezenţa la vot pentru alegerile locale la ora 20:00 - 46,13%
Prezenţa la vot la alegerile europarlamentare ora 20:00 - 47,84%
UPDATE Estimări exit-poll ora 18:00
Potrivit unor surse politice, estimările la ora 18.00 la alegerile europarlamentare sunt: Alianţa PSD-PNL 53%, AUR 16%, ADU 14%, PUSL 5%, UDMR 5%.
La alegerile locale estimările la ora 18:00 arată cam aşa: PSD 30%, PNL 24%, AUR 16%, ADU 15%, PUSL 5%.
În cursa pentru Primăria Capitalei: Nicuşor Dan conduce cu 38%, fiind urmat de Gabriela Firea, care are 24%. Cristian Popescu Piedone şi Sebastian Burduja au 15% fiecare.
UPDATE Prezenţa la vot la ora 19:00
Opt milioane de români au mers la vot.
Prezenţa la vot pentru alegerile locale la ora 19:00 - 42,60%
Prezenţa la vot la alegerile europarlamentare ora 19:00 - 44,16%
UPDATE Alegeri Europarlamentare. Ce votează restul Europei. Primele rezultate încep să apară
Sute de milioane de europeni au fost aşteptaţi la urne pentru a stabili noua compenenţă a Parlamentului European. Alegătorii vor decide cei 720 de eurdeputaţi în singurul parlament transnaţional ales direct din lume. Scrutinul din acest an este urmărit îndeaproape, deoarece sondajele de opinie prevăd câştiguri semnificative pentru partidele de extremă dreapta şi cele antisistem, ceea ce ar avea consecinţe profunde asupra agendei politice a UE.
UPDATE Prezenţa la alegerile locale şi europarlamentare
Prezenţa la vot pentru alegerile locale la ora 18:00 - 39,06%.
Prezenţa la vot la alegerile europarlamentare ora 18:00 - 40,69%.
UPDATE Rezultate exit-poll ora 15:00
Potrivit unor surse politice, rezultatele parţiale la alegerile pentru Parlamentul European, la ora 15:00, arătau că Alianţa PSD-PNL are aproximativ 49%, AUR 18% şi Alianţa Dreapta Unită 14%. De asemenea, PUSL şi UDMR au 5%.
La alegerile locale rezultatele sunt: PSD 28%, PNL 22%, AUR 18%, ADU 16%.
În cazul Capitalei, rezultatele parţiale sunt: Nicuşor Dan este pe primul loc, cu 35%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 27%, Cristian Popescu Piedone (PUSL) 17% şi Sebastian Burduja (PNL) 15%.
UPDATE Prezenţa la alegerile locale şi europarlamentare
Prezenţa la vot pentru alegerile locale la ora 17:00 - 35,06%
Prezenţa la vot la alegerile europarlamentare ora 17:00 - 36,48%
UPDATE Omul autorizat să măsoare voturile: Avem primele date. Vom asista la adevărate răsturnări de ierarhie
Sociologul Marius Pieleanu a făcut o declaraţie publică din partea asocierii CURS-Avangarde, institutele autorizate oficial de BEC pentru a realiza EXIT-POLL la alegerile din 9 iunie.
„Deocamdată, ce vă putem spune pe datele de la ora 11.00 - 11.30, care au fost culese în teren de către oamenii CURS-Avangarde, inclusiv în Capitală avem parte de surprize destul de mari. Mai mult de atât nu putem spune deocamdată.”, a declarat acesta pentru publicaţia ştiripesurse.
LIVE UPDATE Alegeri Locale-Europarlamentare
UPDATE Prezenţa la vot pentru alegerile locale la ora 16:00 - 32,49%
UPDATE Prezenţa la vot la alegerile europarlamentare ora 16:00 - 33,81%
Incident la VOT Un bărbat a fost prins duminică de către poliţişti în timp ce se plimba prin localitatea Ştefăneştii de Jos din Ilfov într-un autoturism şi împărţea mită electorală, a anuţat IPJ Ilfov. Bărbatul ar fi membru al partidului SOS.
UPDATE Primele date arată o mobilizare mare la nivel de ţară a electoratului principalelor partide în primele 7 ore de votare. La Bucureşti diferenţa între primii doi candidaţi pare una mare de aproximativ 14%
Potrivit Autorităţii Electorale Permanente (AEP), 28,6% dintre români şi-au exprimat votul până la ora 15.00.
UPDATE O serie de prime estimări circulă în spaţiul online. La Bucureşti un candidat la Primăria Generală pare să fi construit un avans în primele 7 ore de votare
UPDATE Prezenţă la vot de peste 160% într-un sat din Timiş
AICI, prezenţa la urne
Ora 14:00 Prins cu mita electorală
ORA 13:40 Deces lângă secţia de votare
Ora 13:20 Iulian Dumitrescu vrea preşedinţia CJ Prahova: Am încredere că prahovenii ştiu să distingă între bine şi rău / Candidatul este cercetat de DNA
Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, candidat al PNL pentru un nou mandat, îi îndeamnă, duminică, pe cetăţeni să voteze pentru „dezvoltare şi progres”, spunând că are încredere că prahovenii ştiu să distingă între bine şi rău.
„Dragii mei prahoveni, vă îndemn să votaţi pentru continuarea proiectelor începute în Prahova, pentru dezvoltare şi progres. Mergeţi la vot şi alegeţi pe cei care au dovedit prin fapte că merită încrederea dumneavoastră. Am încredere că prahovenii ştiu să distingă între bine şi rău. Noi suntem Prahova şi astăzi, prin votul nostru, vom dovedi că suntem un judeţ puternic, orientat spre dezvoltare, spre progres, spre viitor", a scris Iulian Dumitrescu pe Facebook.
Iulian Dumitrescu este cercetat de DNA.
Ora 13.00 Prezenţă de peste 20%
Ora 12:15 Chiţac, amendat
Incident în ziua alegerilor locale şi europarlamentare. Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a primit duminică, 9 iunie, două amenzi în valoare totală de 5.100 de lei, după ce nu a respectat deciziile Autorităţii Electorale Permanente.
„Astazi, 09.06.2024, urmare a verificarilor reprezentantilor AEP la SV 4 din municipiul Constanta, domnul Primar Vergil Chitac a fost sanctionat de catre reprezentantii Autoritatii Electorale Permanente cu 2500 lei pentru nerespectarea Hotararilor AEP. Astazi, 09.06.2024, urmare a verificarilor reprezentantilor AEP la SV 5 din municipiul Constanta, domnul Primar Vergil Chitac a fost sanctionat de catre reprezentantii Autoritatii Electorale Permanente cu 2600 lei pentru nerespectarea Hotararilor AEP”, se arată în comunicatul de presă.
Amintim faptul că actualul edil al Constanţei nu este la primele două amenzi. Acesta s-a mai ales şi sâmbătă, 8 iunie, cu o amendă în valoare de 2.200 de lei pentru nerespectarea deciziilor autorităţii cu privire la urnele din secţiile de votare.
Ora 12.30 Sectorul 6 are cea mai mică prezenţă la vot în Bucureşti. Plus probleme organizatorice
Ora 12.00 Cifrele până la prânz
Până la ora 12,00 au votat duminică, la alegerile locale, 3.103.793 de alegători, adică un procent de 17,24%, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
În mediul urban au votat 1.464.629 alegători, iar în mediul rural 1.652.494.
/////////////////
Până la ora 12,00 au votat duminică, la alegerile europarlamentare, 3.176.517 alegători (17,63%), potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
În mediul urban au votat 1.521.549 alegători, iar în mediul rural 1.661.877 alegători.
Cu urna mobilă şi-au exprimat opţiunea de vot 1.997 de alegători.
Datele sunt prezentate în timp real pe site-ul www.roaep.ro.
Ora 11.20 Prezenţa la urne la ora 11.00 - 13%
Ora 11:10 11 dosare penale
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, a declarat că poliţiştii fac verificări cu privire la 17 dintre sesizările primite şi că s-au întocmit 11 dosare penale. S-au dat 9 avertismente şi 9 amenzi de 7.800 lei.
Ora 11:00 BEC - prezenţa la urne: Până la ora 10,00 au votat 8,72% dintre alegători
Prezenţa la urne pe ţară la alegerile locale a fost, duminică, până la ora 10,00, de 8,72%, potrivit datelor anunţate de Biroul Electoral Central.
ORA 10.38 Europarlamentare - prezenţa la urne: Până la ora 10,00 au votat 8,8% dintre alegători
Prezenţa la urne pe ţară la alegerile europarlamentare a fost, duminică, până la ora 10,00, de 8,8%, potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central.
ORA 11.00 Buzău: 104 pacienţi din Spitalul Judeţean au solicitat urna mobilă pentru a vota
La Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Buzău 104 pacienţi au formulat solicitări pentru urna mobilă pentru a-şi exprima votul cu prilejul alegerilor locale şi europarlamentare.
Potrivit SJU, nu a fost stabilită încă o oră la care urna mobilă va ajunge la pacienţi.
Ora 11.00 A votat şi clujeanul Boc
Ora 10.50 Harta prezenţei la vot
Ora 10.30 Maramureş: Numărul cabinelor de vot de la secţiile din Baia Mare, suplimentat
Numărul cabinelor de vot la toate secţiile din Baia Mare va fi suplimentat, a informat, duminică, Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 26 Maramureş.
Conform sursei citate, Biroul Electoral a admis contestaţia formulată de PNL şi a anulat Hotărârea nr. 93 din 8 iunie a Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 1 Baia Mare.
Ora 10.20 Prezenţa la vot la ora 10.00: 8,65%
În număr de 1.564.544 de români au votat până la ora 10.00 reprezentând 8.65 % din numărul de votanţi înscrişi pe liste. Cea mai ridicată prezenţă este în Teleorman - 14,47% şi Olt - 13,91%, iar cea mai mică în Bucureşti - 6,09%.
Ora 10.10 În Bucureşti au votat Traian Băsescu, dar şi fostul lui rival în cursa prezidenţială, Mircea Geoană
Ora 10.00 Bucureştiul, la coadă
Un număr de 1.204.428 de români au votat până la ora 9.30 reprezentând 6,66 % din numărul de votanţi înscrişi pe liste. Cea mai ridicată prezenţă este în Teleorman - 11,65% şi Olt - 11,11%, iar cea mai mică în Bucureşti - 4,57%
Ora 10.00 Şi Nicuşor Dan şi-a exercitat votul. A venit împreună cu soţia
Ora 09.34 A votat Iohannis
Ora 9.30 Incident la Sibiu
Ora 9.20 Cum a fost în 2020
Alegerile locale din anul 2020 s-au desfăşurat la 27 septembrie. Deşi scrutinul ar fi trebuit să aibă loc în luna iunie 2020, a fost amânat pe fondul pandemiei cu noul coronavirus. Un număr de 18.295.485 de alegători cu drept de vot au fost aşteptaţi în 18.794 de secţii de votare la nivel naţional. S-au prezentat la urne 8.420.737 de alegători, ceea ce a însemnat că prezenţa la vot pe ţară la alegerile locale din 2020 a fost de 46,02%, potrivit datelor anunţate de Biroul Electoral Central (BEC).
Ora 9.00 Mobilizare în sudul ţării
Ora 8.30 Au votat liderii Coaliţiei. Ce au spus Ciucă şi Ciolacu
Ora 8.20 Prezenţa la urne până la ora 8.00
Până la ora 8,00 au votat duminică, la alegerile locale, 362.012 alegători, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
În mediul urban au votat 156.305 alegători, iar în mediul rural 209.661.
Cu urna mobilă şi-au exprimat opţiunea de vot 56 de alegători.
Datele sunt prezentate în timp real pe site-ul www.roaep.ro.
Ora 8.15 A votat George Simion
Ora 7:45 Prezenţa la urne, în timp real
Biroul Electoral Central va prezenta duminică, în ziua alegerilor europarlamentare şi locale, din trei în trei ore, informaţii sintetice privind prezenţa cetăţenilor români la urne.
Informaţiile sintetice vor fi prezentate public după cum urmează:
* la ora 10,30 - pentru ora 10,00
* la ora 13,30 - pentru ora 13,00
* la ora 16,30 - pentru ora 16,00
* la ora 19,30 - pentru ora 19,00
* la ora 22,30 - pentru ora 22,00 (când este programată închiderea urnelor).
Ora 7:40 Bode, primul la urne
Ora 7.00 Start vot!
Se anunţă o zi caniculară în Bucureşti şi în alte regiuni ale României, iar mulţi vor prefera, probabil, să îşi exprime votul fie dimineaţa, fie seara, pe răcoare. Aproape 19 milioane de români cu drept de vot sunt aşteptaţi în circa 19.000 de secţii de votare din ţară şi în este 900 din afara graniţelor.
Când începe votul pentru Alegerile Locale-europarlamentare 2024
Secţiile de votare pentru Alegerile Locale şi Europarlamentare vor fi deschise pe 9 iunie 2024, de la ora 7:00. Votarea se va încheia în aceeaşi zi, la ora 22:00. Alegătorii care se află în sediul secţiei de votare sau în rând în afara acesteia la ora 22:00 pot vota până cel târziu la ora 23:59. După numărarea voturilor şi soluţionarea eventualelor sesizări sau contestaţii, rezultatele alegerilor pentru cele două scrutine vor fi validate şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Cine candidează?
- Alegeri Locale Timişoara 2024. Vezi candidaţii pentru funcţia de Primar al Timişoarei şi Consiliul Judeţean Timiş
- Alegeri Locale Cluj-Napoca 2024: Care sunt candidaţii pentru Primăria Cluj-Napoca şi pentru Consiliul Judeţean CLUJ
- Alegeri Locale Iaşi 2024. Cine sunt candidaţii la Primăria Municipiului Iaşi şi la şefia Consiliului Judeţean
- Alegeri Locale Sibiu 2024. Cine sunt candidaţii pentru funcţia de Primar al Municipiului Sibiu şi Consiliul Judeţean Sibiu
- Alegeri Locale 2024 Braşov. Cine sunt candidaţii pentru primăria oraşului Braşov şi pentru Consiliul Judeţean BRAŞOV
- Alegeri Locale Constanţa 2024. Cine sunt candidaţii pentru funcţia de primar şi la Consiliul Judeţean
- Alegeri Locale Vaslui 2024. Cine sunt candidaţii la funcţia de primar în oraşul Vaslui şi la Consiliul Judeţean
- Alegeri Locale Botoşani 2024. Şapte candidaţi la Primăria Municipiului Botoşani / Şase candidaţi la şefia Consiliului Judeţean
- Alegeri Locale Suceava 2024. Şapte candidaţi la Primăria Municipiului Suceava / Flutur candidează pentru un al patrulea mandat la şefia CJ Suceava
Tot ce trebuie să ştii pentru Alegerile locale-europarlamentare 2024: Cum afli secţia de votare şi câte buletine de vot primeşti?
Cum aflu la ce secţie de votare să merg la alegerile locale- europarlamentare din 2024
Informaţiile despre secţiile de votare sunt actualizate pe site-ul oficial al Autorităţii Electorale Permanente (AEP). De regulă, pe acest portal vei găsi un modul de căutare unde trebuie să introduci CNP-ul şi numele pentru a afla la ce secţie de votare trebuie să mergi. Pentru a afla la ce secţie de votare poţi vota pe 9 iunie, accesează portalul oficial al Autorităţii Electorale Permanente aici.
De asemenea, la fiecare secţie de votare sunt afişate străzile aferente secţiei respective.
În România există 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate - 915.
Câte buletine de vot primeşti la alegerile din 9 iunie?
- Buletin pentru Parlamentul European: Pentru a alege reprezentanţii României în Parlamentul European.
- Buletin pentru alegerea Primarului: Pentru a vota Primarul localităţii tale.
- Buletin pentru alegerea Preşedintelui Consiliului Judeţean: Pentru a vota Preşedintele Consiliului Judeţean din judeţul tău.
- Buletin pentru Consiliul Local: Pentru a alege membrii Consiliului Local.
- Buletin pentru Consiliul Judeţean: Pentru a alege membrii Consiliului Judeţean.
În Bucureşti, buletinele sunt: unul pentru lista de europarlamentari, unul pentru Primarul de Sector, unul pentru Consiliul Local al Sectorului, unul pentru Primarul General al municipiului Bucureşti, unul pentru lista Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Urne separate
Există cinci urne de vot, câte una pentru fiecare tip de buletin. Verifică cu atenţie şi introdu fiecare buletin de vot în urna corectă pentru a evita anularea votului.
Ce documente sunt necesare pentru a vota în România la alegerile locale 2024?
În ziua alegerilor de pe 9 iunie 2024, alegătorii trebuie să aibă la ei actul de identitate, iar operatorii de calculator vor înregistra datele personale ale acestora în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV).
Prin act de identitate se înţelege orice act de identitate emis de statul român, valabil în ziua votării:
- Cartea de identitate
- Cartea electronică de identitate
- Cartea de identitate provizorie
- Buletinul de identitate
- Paşaportul diplomatic
- Paşaportul diplomatic electronic
- Paşaportul de serviciu
- Paşaportul de serviciu electronic
- Paşaportul simplu
- Paşaportul simplu electronic
- Paşaportul simplu temporar
- Carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din şcolile militare.
De asemenea, în 9 iunie, cetăţenii pot vota la alegerile locale doar în localitatea în care au domiciliul de pe buletin sau la adresa la care au stabilită reşedinţa pe baza vizei de flotant, în ziua votului.
Alegeri Europarlamentare 2024: Ce votăm şi cum funcţionează Parlamentul European?
Reprezentanţi în Parlamentul European: Fiecare ţară membră a UE dispune de un număr specific de locuri în Parlamentul European, în funcţie de populaţia sa. România va trimite 33 de reprezentanţi.
Liste de candidaţi: În România, votul se face pe liste de partid. Alegătorii pot vota partide politice, alianţe sau candidaţi independenţi.
Priorităţi politice: Alegătorii îşi exprimă preferinţele politice, economice şi sociale, influenţând astfel direcţia în care UE se va îndrepta în următorii cinci ani.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO