Alegerea candidatului PDL pentru prezidenţiale: Predoiu obţine aproape 90 la sută din voturi în regiunea nord-est

Membrii PDL din regiunea nord-est au votat, sâmbătă, ca viitorul candidat al partidului la alegerile prezidenţiale să fie Cătălin Predoiu, el obţinând 87,62 la sută din voturi, fiind urmat de Gheorghe Falcă cu 10,38 la sută din voturi şi Simona Creţu cu 1,67 la sută din voturi.

Urmărește
2304 afișări
Imaginea articolului Alegerea candidatului PDL pentru prezidenţiale: Predoiu obţine aproape 90 la sută din voturi în regiunea nord-est

Alegerile pentru desemnarea candidatului PDL la Preşedinţie: Prezenţă de peste 50%. Rezultatele, anunţate în această seară (Montaj Foto)

Vicepreşedintele PDL pentru regiunea nord-est, Ioan Bălan, a declarat că la alegerile interne pentru desemnarea candidatului PDL la Preşedinţia României au votat membri ai partidului din judeţele Suceava, Bacău, Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Neamţ, fiind distribuite 22.416 buletine de vot, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Prezenţa la vot a fost de 63, 45 la sută, cea mai mare prezenţă fiind în Suceava, 92,19 la sută, urmată de Botoşani cu 82 la sută, Vaslui cu 78,76 la sută, Iaşi cu 77,51 la sută şi Bacău cu 54,47 la sută. Cea mai mică prezenţă, de 14,68 la sută a fost înregistrată în judeţul Neamţ.

În urma numărării buletinelor de vot, Cătălin Predoiu a obţinut 87,62 la sută din voturi, fiind urmat de Gheorghe Falcă, cu 10,38 la sută din voturi şi de Simona Crețu, care a fost votată de doar 1,67 dintre membrii PDL.

Cea mai mare susţinere a avut-o Predoiu în judeţul Suceava, unde a fost votat de 91,72 la sută din cei 8.044 membri PDL care au venit la urne.

Alegerile pentru desemnarea candidatului PDL la Preşedinţie s-au desfăşurat, sâmbătă, între orele 9.00 - 17.00, în cele 41 de secţii de votare din regiunea nord-est.

Procedura pentru stabilirea candidatului PDL la alegerile prezidenţiale va continua în următoarele săptămâni, urmând să fie organizate alegeri similare cu cele din regiunea nord est în toate celalalte regiuni şi în Capitală.

Astfel, următoarele alegeri, în data de 2 noiembrie, vor fi organizate în regiunea nord-vest, urmând ca în 9 noiembrie să fie organizate în regiunea centru, în timp ce în 16 noiembrie în regiunea vest, iar în 23 noiembrie în regiunea sud-vest. Membrii PDL din regiunea sud-est vor fi chemaţi la urme în 30 noiembrie, cei din regiunea sud în 7 decembrie, iar ultimul scrutin va fi în 14 decembrie la care vor participa democrat-liberalii din Bucureşti, Ilfov şi din diaspora.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici