- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (13.10.2015, 13:16)
- Departamentul Politic
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ambasadorul Hans Klemm: România are nevoie de regim de reglementare coerent. Statul să fie partener de încredere pentru investitori
Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, spune că România trebuie să răspundă provocării de a avea un regim de reglementare coerent, cu viziune pe termen lung, şi să se dovedească un partener de încredere pentru toţi investitorii, inclusiv în privinţa ”tratamentului” acordat companiilor.
Urmărește
708 afișări
Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm (Imagine: Octav Ganea / Mediafax Foto)
Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, a făcut aceste declaraţii marţi, la conferinţa "The Case for Investing in Romania", organizată de Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România).
El a spus că, pe măsură ce România face reformele necesare, stabilind o fundaţie solidă pentru creştere sustenabilă, SUA vor fi ”un partener de neclintit pentru toate părţile implicate în aceste eforturi comune”, inclusiv pentru Guvern, Parlament, comunitatea de afaceri şi societatea civilă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
România se alătură pe deplin spațiului Schengen începând cu ianuarie 2025
-
Alegeri prezidenţiale 2024. Ce arată cele mai recente sondaje publicate. Cine ar putea intra în turul doi
-
Bucureştenii decid viitorul oraşului: Referendum crucial în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale. Iată ce trebuie să ştii
-
Euro a scăzut la cel mai jos nivel din 2022 din cauză că pieţele se aşteaptă la o nouă scădere de dobândă. Din păcate şi din economia reală vin veşti proaste: sectorul privat din zona euro a scăzut dintr-o dată şi se duce înspre contracţie
”Putem realiza obiectivele noastre comune concentrându-ne asupra a trei teme atotcuprinzătoare: securitate, democraţie şi prosperitate. În Dialogul pe tema Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, în cadrul NATO şi în alte foruri internaţionale, România a demonstrat că este un aliat real, manifestând angajament faţă de democraţia, securitatea şi prosperitatea cetăţenilor săi într-o Europă întreagă, liberă şi în pace. România a avut contribuţii semnificative la pacea şi securitatea internaţională, atât în Europa, cât şi mult dincolo de graniţele acesteia”, a declarat Hans Klemm.
Acesta a mai spus că asigurarea securităţii, însă, nu se limitează la cooperare militară şi la aplicarea legii.
”Securitatea include şi statul de drept, securitatea şi diversificarea energetică, precum şi creşterea economică sustenabilă. Acest caracter multidimensional al securităţii este reflectat foarte bine în Strategia Naţională de Apărare întocmită de preşedintele Iohannis în cursul acestui an. Nu doar securitatea este atotcuprinzătoare, ci şi democraţia. Ea este fundamentul pe care cetăţenii construiesc societăţi, culturi şi economii dinamice. Eforturile continue ale României în domeniul luptei împotriva corupţiei demonstrează angajamentul său faţă de valorile democratice şi de asigurarea prosperităţii tuturor cetăţenilor prin muncă cinstită, susţinută, nu prin nepotism sau apartenenţa la reţele de patronaj lipsite de scrupule. Prosperitatea sau existenţa oportunităţilor economice deschise tuturor cetăţenilor este de asemenea primordială, în absenţa ei neputându-se dezvolta societăţi dinamice”, a mai arătat Klemm în discursul susţinut la conferinţa "The Case for Investing in Romania".
Citeşte şi: Ambasadorul SUA: România trebuie să rupă cercul influenţei politice asupra deciziilor economice. Liderii români să nu se mai amestece în administrarea companiilor de stat pentru a obţine beneficii
El a mai spus că România are resurse considerabile, o poziţie geografică strategică şi o populaţie extrem de educată, poliglotă, cu cunoştinte tehnice, acestea fiind atuurile necesare pentru a atrage investitori şi a reprezenta o rampă de lansare pentru investitori în regiune.
”Conştienţi că localizarea României facilitează legături economice mai strânse cu ţările aspirante la statutul de membru UE şi nu doar, investitorii inteligenţi şi-ar dori o Românie transparentă, stabilă şi previzibilă. România ar trebui să caute, să stimuleze şi să asigure investiţii care ar aduce beneficii cetăţenilor săi prin crearea de locuri de muncă şi accesul la surse sigure de energie. România conştientizează acest mare potenţial şi nevoia de a-şi îmbunătăţi mediul de afaceri. Există dovezi clare în acest sens. Guvernul României a analizat cererile partenerilor de dialog să existe mai multă transparenţă şi a luat măsuri pentru a organiza consultări cu aceştia. Colaborând cu Coaliţia pentru Dezvoltarea României, cu Camera Americană de Comerţ, cu Consiliul Investitorilor Străini şi cu alte organizaţii asupra schimbărilor preconizate ale legislaţiei fiscale şi ale regimului de reglementare, autorităţile şi-au semnalat angajamentul faţă de asigurarea transparenţei. În special adoptarea de către guvern a două Planuri de Acţiune pentru Bună Guvernanţă Economică demonstrează dorinţa sa de a acţiona proactiv. Îmbunătăţirea mediului de afaceri este de asemenea un element al Parteneriatului Strategic România-SUA”, a afirmat ambasadorul american.
El a mai spus că munca României nu s-a încheiat, însă, iar pentru ca securitatea, democraţia şi prosperitatea să se dezvolte pe termen lung, Guvernul şi Parlamentul trebuie să continue reformele pentru dezvoltarea sustenabilă şi respectarea deplină a statului de drept.
Potrivit diplomatului american, asigurarea şi menţinerea încrederii investitorilor sunt esenţiale pentru atragerea de noi investiţii şi valorificarea şi extinderea celor existente, iar pentru ca acest lucru să se realizeze ”statul trebuie să se dovedească un partener de încredere pentru toţi investitorii, atât în ce priveşte politicile elaborate, cât şi în ceea ce priveşte tratamentul acordat companiilor”.
”Dat fiind faptul că regimul său de reglementare nu este încă unul coerent, bazat pe o viziune pe termen lung, România trebuie să răspundă la această provocare adoptând şi punând în aplicare transparent, previzibil şi stabil reglementările sale. Îmbunătăţirea şi angajamentul continuu faţă de organizarea de consultări cu toţi partenerii de dialog ar fi benefice tuturor. Guvernul şi-a declarat angajamentul faţă de transparenţă. Acum ar trebui să continue cu organizarea de consultări trasparente pentru toate schimbările de politici şi legislaţie preconizate. Consultările de substanţă vor duce la un echilibru între nevoile bugetare pe termen scurt şi măsurile de protecţie socială pe de o parte, şi obiectivul central de a asigura condiţii pentru investiţiile de care România are nevoie pentru a avea o creştere economică sustenabilă”, a mai afirmat Klemm.
De asemenea, ambasadorul a spus că investitorii vor fi reticenţi să investească sau să-şi extindă investiţiile dacă nu simt că vocea lor este ascultată şi că în luarea deciziilor Guvernul şi Parlamentul iau în considerare efectul deciziilor lor asupra investiţiilor.
”Reforme sunt posibile în economiile tuturor ţărilor, iar România nu face excepţie. Ea are nevoie de reforme structurale, puse în aplicare ferm şi deplin, reforme care vor spori participarea pe piaţa muncii, vor reduce barierele legislative, vor încuraja dezvoltarea antreprenoriatului şi vor deschide sectoarele economiei pentru o mai mare competiţie internaţională şi investiţii sporite. Aceste reforme includ îmbunătăţirea infrastructurii, sporirea capacităţii tehnice şi administrative a administraţiei fiscale şi publice şi privatizarea companiilor de stat prin oferte publice iniţiale. Pe termen lung, aceste reforme vor genera mult necesara creştere economică sustenabilă şi oportunităţi crescute pentru toţi românii”, a adăugat ambasadorul SUA la Bucureşti.
Citește pe alephnews.ro: Gala ZF 2024. Adrian Sârbu: „Oportunitatea ta este România. Trebuie să te implici în câmpul puterii” / Gerard Baker, editor global Wall Street Journal, prezent la Gală, a vorbit despre viitorul economic al Europei și al SUA în urma victoriei lui Trump
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Adrian Sârbu: N-avem pe cine alege Președinte pe 24 noiembrie, dar du-te la vot și pune ștampila pe alb, pe niciunul! E singura formă să le arăți că exiști
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de la Severe Weather Alert
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe