ANALIZĂ: Ce a câştigat România în 10 ani de NATO

România a aderat la NATO la 29 martie 2004, dar primele contacte au avut loc la doar câteva luni de la Revoluţia din decembrie 1989. Drumul a fost deschis în iulie 1990 de premierul Petre Roman care l-a invitat pe secretarul general al NATO, Manfred Wörner, să viziteze România şi propunea acreditarea unui ambasador român la Alianţă.

Dorinţa de fi membră a NATO, existând şi un consens naţional în acest sens, a făcut ca România să devină prima ţară fostă comunistă care a aderat, la 26 ianuarie 1994, la Parteneriatul pentru Pace, un fel de anticameră a Alianţei Nord-Atlantice creată în acelaşi an cu scopul apropierii de statele care s-au aflat sub influenţa sovietică.

Aderarea la Parteneriatul pentru Pace a însemnat, practic, o intensificare a relaţiilor din România şi NATO, un moment important având loc în 1999, când Bucureştiul a permis utilizarea spaţiului său aerian de către avioanele aliate, în timpul conflictului din Iugoslavia, şi tranzitul contingentelor cehe şi poloneze din cadrul trupelor internaţionale de menţinere a păcii pentru Kosovo (KFOR).

Înainte de a deveni membră NATO, România a participat la misiunea din Afganistan, demarată în iunie 2002, pentru ca în 2003 să înregistreze primele două victime în această misiune.

Alţi 24 de soldaţi români aveau să-şi piardă viaţa, ultimul duminica trecută, în cei 10 ani de apartenenţă la NATO.

Deşi dureroase, aceste pierderi de vieţi omeneşti nu au dus la discuţii şi dezbateri privind participarea României la misiunile militare ale NATO, aşa cum se întâmplă în statele membre vechi, precum Germania.

Singurul "incident" în relaţia România-NATO a fost declanşat de premierul Călin Popescu Tăriceanu, care, în 2006, a propus retragerea trupelor din Irak. CSAT a respins însă, în şedinţa din 30 iunie, documentul care viza retragerea trupelor din Afganistan, Bosnia, Kosovo şi cerea reducerea participării în Irak cu doar 20 de militari, premierul şi ministrul Apărării, Teodor Atanasiu, fiind singurii care au votat "pentru".

În cei 10 ani de NATO, 40.000 de militari, 30 de batalioane şi 150 de microstructuri au participat în misiuni externe de menţinere a păcii, potrivit datelor Ministerului Apărării. Plus, 400 de militari în misiuni de reprezentare în structurile de comandă ale NATO şi 80 de structuri militare certificate pentru participarea la misiuni şi operaţii ale Alianţei.

Misiunea din Afganistan, aflată sub comanda NATO, a însemnat cel mai mare efort depus de Armata română într-un teatru de operaţii, mai ales că multe forţe româneşti au fost concentrate, din august 2006, în provincia Zabul, o zonă foarte instabilă din sudul acestei ţării. Momentul de vârf al participării româneşti la Forţa de Asistenţă de Securitate din Afganistan (ISAF) a fost în 2011, an în care au fost dislocaţi, pentru o perioadă de câteva luni, peste 2.000 de militari. De altfel, România a fost a şaptea ţară contributoare la misiunea ISAF, din punctul de vedere al numărului de militari dislocaţi şi al complexităţii misiunilor executate. În martie 2014, în Afganistan, mai erau dislocaţi 1.021 de militari români.

Timp de 12 ani, la misiunea din Afganistan, au luat parte, prin rotaţie, 30 de batalioane de manevră din Forţele Terestre, precum şi 137 de microstructuri. Totodată, Forţele Aeriene au asigurat comanda Aeroportului Internaţional din Kabul pentru o perioadă de şase luni, în 2006, şi în perioada aprilie 2011 - aprilie 2012, în două rotaţii, tot de câte şase luni.

România va participat şi la viitoarea misiune NATO din Afganistan, "Resolute Support".

O altă misiune importantă a fost cea din Irak, unde România a luat parte încă dinainte de aderare. La misiunea coaliţiei internaţionale "Iraqi Freedom", România a participat timp de peste şase ani (19 martie 2003 - 23 iulie 2009), numărul maxim de militari dislocaţi fiind de 773. De asemenea, Bucureştiul a contribuit cu instructori la cea de-a doua misiune din acest teatru de operaţii, în perioada ianuarie 2005 - noiembrie 2011.

Dacă oficialii NATO şi cei americani au lăudat, în nenumărate rânduri, comportamentul militarilor români în teatrele de operaţii, România nu se poate mândri cu respectarea promisiunii de alocare a 2,38% din Produsul Intern Brut pentru apărare. Promisiune încălcată altfel de multe state europene, mai ales după declanşarea crizei economice şi financiare.

În 2004, bugetul Apărării a crescut semnificativ, cu 8,4% faţă de anul precedent, cele 50.000 de miliarde de lei (1,4 milioane de dolari) reprezentând 2,38% din PIB. A urmat o creştere în 2005, când MApN a primit 60.000 de miliarde de lei (1,6 miliarde de dolari).

În 2006, suma creşte cu circa 400 de milioane de dolari, dar reprezintă doar 2,1% din PIB. Acelaşi lucru se întâmplă şi în 2007, când bugetul Apărării reprezintă 2,05% din PIB (7,7 miliarde de lei), după o propunere iniţială de 1,78%.

Când economia "duduia", MApN a primit 8,3 miliarde de lei în 2008, adică o creştere cu 12,28% faţă de 2007, dar reprezentând doar 1,89% din Produsul Intern Brut, în timp ce în 2009 alocarea a scăzut la 7,3 miliarde de lei (în jur de 1,3% din PIB).

La 3 noiembrie 2009, deputaţii au adoptat, în pofida opoziţiei PDL, o propunere legislativă care stabilea ca bugetul Ministerului Apărării Naţionale să fie anual de minimum 2%din PIB, dar reducerea bugetului a continuat şi în 2010, când apărarea a primit circa 7 miliarde de lei, adică 1,31% din PIB.

Cel mai scăzut buget a fost alocat în 2011, când MApN a primit numai 4,8 miliarde de lei (0,81% din PIB), ca urmare a faptului că fondurile pentru plata pensiilor militare au fost trecute la Ministerul Muncii.

La 31 martie 2011, Ministerul Apărării Naţionale a solicitat Ministerului Finanţelor Publice majorarea bugetului instituţiei, începând din anul 2012, la 2,38% din Produsul Intern Brut, potrivit angajamentului asumat de ministrul Gabriel Oprea la preluarea mandatului. Solicitare în van, bugetul MApN pentru 2012 fiind de 7,57 miliarde de lei, reprezentând 1,31% din PIB.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat, în şedinţa din 5 februarie 2013, suplimentarea graduală a bugetului Ministerului Apărării Naţionale cu 0,3% din PIB anual, până la atingerea, în 2016, a nivelului de 2% din PIB.

Ministrul Apărării, Mircea Duşă, a declarat, miercuri, că "de-a lungul timpului, odată cu bucuria primirii în NATO, politicienii au uitat ca bugetul MApN să fie unul care să îi permită să realizeze" obiectivele asumate la aderarea la Alianţă. El a reamintit de documentul strategic, cu putere juridică, elaborat de CSAT anul trecut, care să asigure o creştere anuală a bugetului Ministrului Apărării, astfel încât, în 2016-2017, acesta să ajungă la 2% din Produsul Intern Brut.

În ceea ce priveşte contribuţia României la bugetul Alianţei Nord-Atlantice, ea a reprezentat în aceşti ani aproximativ 1% din bugetul total al NATO. În 2013, valoarea tuturor contribuţiilor financiare ale României la NATO s-a ridicat la aproape 180 de milioane de lei, conform Ministerului Apărării Naţionale.

După aderare au fost aduse şi o serie de modificări legislative pentru armonizarea legislaţiei naţionale cu acquis-ul NATO, inclusiv în Constituţia revizuită din 2003. Aceste modificări aduse unor texte constituţionale au creat temeiul pentru eliminarea, pe timp de pace, a serviciului militar obligatoriu şi, totodată, trecerea la o armată de profesionişti, începând cu 1 ianuarie 2007. În caz de război însă, stare de mobilizare şi stare de asediu, serviciul militar redevine obligatoriu.

Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, cu modificările şi completările ulterioare, a marcat o realizare semnificativă în cadrul procesului de formare şi dezvoltare a unei armate moderne, suple, cu o capacitate operaţională sporită, interoperabilă cu armatele altor state membre NATO.

Strategia de Transformare a Armatei României (STAR) cuprinde trei etape distincte, în prezent derulându-se cea de-a doua fază, "Etapa integrării operaţionale în NATO şi Uniunea Europeană", prevăzută a se derula în perioada 2008-2015. Pe parcursul acestei etape este proiectată îndeplinirea unor obiective pe termen mediu, precum continuarea operaţionalizării forţelor, desfăşurarea programelor majore de înzestrare, reorganizarea învăţământului militar, extinderea implementării, la nivelul unităţilor nedislocabile, a unor cerinţe de interoperabilitate ale Obiectivelor Forţei.

O altă contribuţie importantă este adusă de România la personalul din structurile Alianţei. Încadrarea posturilor permanente în cadrul comandamentelor din structura de comandă (NCS) şi a celor din structura de forţe a NATO (NFS), precum şi în cadrul Agenţiilor NATO, dar şi al Centrelor de Excelenţă, a evoluat din 2004, când erau încadrate 50 de posturi în comandamentele NATO, la 145 în prezent. În ceea ce priveşte nivelul de vizibilitate al posturilor încadrate, dacă în anul 2004 era prevăzută o singură funcţie de general la Celula de Coordonare a Parteneriatului, în prezent România are alocate 5 posturi de general. Potrivit MApN, în cei 10 ani de apartenenţă la NATO, aproximativ 400 de militari au fost rotiţi pe funcţii internaţionale sau în cadrul reprezentanţelor militare ale României la NATO.

Fără îndoială, cea mai vizibilă poziţie este cea ocupată de Sorin Ducaru, unul dintre asistenţii Secretarului general al NATO.

România se prezintă bine şi la capitolul schimb de informaţii. Astfel, în perioada 2008-2012, Direcţia Informaţii Militare (DIM) s-a situat între primii cinci contributori ai Diviziei informaţii a Statului Major Militar Internaţional al NATO şi s-a aflat pe primul loc la contribuţii în sprijinul Diviziei informaţii, anul trecut.

Într-un interviu acordat MEDIAFAX la 30 martie, directorul SRI, George Maior, declara că România este a doua ţară contributoare cu informaţii la unitatea civilă de informaţii a NATO.

"Din punct de vedere al informaţiilor, suntem a doua ţară contributoare cu informaţii la unitatea civilă de informaţii a NATO, despre ea pot să vorbesc acum, unde contribuie, de altfel, şi SRI, a coordonat deja mai multe rapoarte pe informaţii legate de securitatea energetică, SRI împreună cu colegii de la SIE, şi chiar avem oameni din partea Serviciului care lucrează, de fapt, în aceste unităţi foarte apreciate, unul dintre ei fiind chiar unul dintre adjuncţii unităţii de informaţii civile a Alianţei. Deci, sunt foarte mulţumit şi de schimbul de informaţii care se desfăşoară în context NATO şi de contribuţia noastră cu analiză şi informaţie la sistemul de informaţie al Alianţei", a precizat directorul Serviciului Român de Informaţii.

Pe lângă participarea la operaţiunile militare clasice ale Alianţei, România participă la diferite organisme create în cadrul NATO.

Din 2010, România este membră a Unităţii Multinaţionale de Logistică pentru Controlul Mişcării - Mov Con MILU, în această calitate urmând să asigure, prin componenta naţională, desfăşurarea operaţiunilor de mişcare şi transport în teatrul de operaţii Kosovo, în trimestrul II din 2014 şi în trimestrele I şi II din 2015.

Un domeniu nou, dezvoltat după accederea României, îl reprezintă programul NATO de investiţii în securitate - NSIP. România este desemnată ca autoritate de implementare (calitate de ţară gazdă) pentru un număr total de 50 de proiecte NSIP, care fac parte din 10 pachete de capabilităţi. Aceste pachete de capabilităţi vizează furnizarea de facilităţi operaţionale, îndeosebi în domeniul infrastructurii de aerodrom, asigurarea şi întreţinerea capabilităţilor incluse în Sistemul Integrat NATO de Apărare Antiaeriană - NADINADS şi îmbunătăţirea sistemelor de comunicaţii în reţea, de interes major la nivelul NATO.

La capitolul înzestrare, Departamentul pentru Armament a achiziţionat, în cei 10 ani, două fregate tip T‑22R "Regele Ferdinand" şi "Regina Maria", avioane de transport scurt/mediu curier "C-27J Spartan", sisteme de artilerie reactivă tip "LAROM", sisteme de artilerie antiaeriană 2x35 mm, "Viforul" şi "Gepard B2L".

Pe listă se mai află elicopterele IAR-330 modernizate, în variantele SOCAT, Transport şi MEDEVAC, elicopterele IAR-330 navalizate, ambarcate la bordul fregatelor tip T-22R, autovehicule 4x4 tip "VAMTAC", în variantele blindată şi neblindată, transportoare blindate pentru trupe 8x8 tip "Piranha III-C", radare pentru supraveghere la înălţimi mici şi medii tip "Gap Filler", precum şi echipamente de război electronic pentru avioanele de transport "C-130 Hercules".

Avioanele au reprezentat însă o problemă importantă şi amplu dezbătută, care nu s-a încheiat încă.

În 2003, Forţele Aeriene Române aveau în dotare 101 avioane MIG 21 Lancer modernizate, dintre care doar 58 zburau, şi alte 100 de aparate MIG 21 nemodernizate, care îşi epuizaseră resursele de zbor.

La 21 septembrie 2005, ministrul Apărării de atunci, Teodor Atanasiu, declara, într-un interviu pentru Reuters, că România va selecţiona noi avioane de vânătoare, în 2006, pentru a înlocui flota aeriană învechită de aeronave MiG-21. Teodor Atanasiu preciza că România are nevoie de cel puţin 24 de avioane noi, care ar putea fi achiziţionate inclusiv în sistem leasing în urma unor licitaţii, sau ar putea fi obţinute prin participarea la proiectul forţelor aeriene americane F-35 Joint Strike Fighter (JSF), dezvoltat de Lockheed Martin.

Dar abia în septembrie 2012, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat proiectul de "realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană" în cadrul programului "Avion multirol al Forţelor Aeriene".

În iunie 2013, Guvernul a anunţat aprobarea proiectului de lege privind achiziţia a 12 avioane vechi de tip F-16, pentru care se vor plăti 628 milioane euro.

La 11 octombrie anul trecut, MApN a informat că Guvernul României şi cel al Portugaliei au semnat contractul de achiziţie pentru F-16.

La 10 ianuarie 2014, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a anunţat că peste 90 de persoane vor pleca, în vara acestui an, în Portugalia şi SUA, pentru pregătire în vederea operării avioanelor multirol F-16, care vor sosi în România în 2016.

"Poliţia Aeriană se asigură cu avioane MIG 21 Lancer care îşi consumă resursa de zbor în 2017. De aceea, a fost imperios necesar ca anul trecut să demarăm programul de înzestrare a aviaţiei de vânătoare cu avioane care să poată realiza misiuni de poliţie aeriană. Primele avioane din programul de înzestrare cu avioane multirol vor sosi în România în 2016", a precizat Duşa.

În calitate de aliat fidel al SUA în cadrul NATO, România a beneficiat de modernizarea bazei de la Mihail Kogălniceanu, unde s-au instalat, în vara anului 2010, militarii americani din Joint Task Force East. Modernizarea a costat 50 de milioane de dolari, plătiţi de Washington, dar baza, care poate găzdui până la 1.600 de militari, este folosită în comun de militarii români şi americani.

Totodată, baza de la Mihail Kogălniceanu va deveni un nod de transport esenţial pentru echipamentele americane care se reîntorc din Afganistan, după ce Kîrgîzstan nu a mai dorit să reînnoiască acordul pentru folosirea bazei de la Manas de către trupele SUA.

Ca urmare a situaţiei din Crimeea, Statele Unite au cerut României permisiunea de a suplimenta numărul soldaţilor americani de la Kogălniceanu. Preşedintele Traian Băsescu a aprobat solicitarea Ambasadei SUA privind dislocarea la aerodromul Mihail Kogălniceanu a unor elemente ale unei unităţi de infanterie marină denumită "Special Purpose Marine Air-Ground Task Force-Crises Response (SP MAGTF-CR)", cu până la 600 de militari, precum şi cu "un număr de aeronave militare necesare pentru îndeplinirea minisunilor specifice". Astfel, numărul militarilor americani dislocaţi va fi de maximum 1.600.

Securitatea României va fi întărită şi mai mult după amplasarea scutului antirachetă de la Deveselu.

România participă la dezvoltarea sistemului american de apărare antirachetă, parte integrantă a sistemului NATO de apărare antirachetă, care ar trebui să devină operaţional în 2015. Un raport recent al Government Accountability Office (GAO) arăta că estimările Pentagonului privind planificarea amplasării scutului antirachetă în România şi Polonia sunt "optimiste" şi că vor exista întârzieri în livrarea unor componente şi capabilităţi. Ambasada SUA a precizat, la 20 martie, că implementarea sistemelor de interceptori în România se desfăşoară conform calendarului şi este complet bugetată pentru orizontul de timp 2015.

Scutul de la Deveselu nu este, însă, pe placul Moscovei, care susţine, în pofida asigurărilor de la Washington şi de la Bucureşti, că este îndreptat împotriva sa.

Totodată, criza din Crimeea ar putea face ca România să fie unul dintre beneficiarii repoziţionării forţelor NATO în regiune. Dezavantajul, semnalat de preşedintele Traian Băsescu, constă în posibila intensificare a activităţilor de spionaj.

Preşedintele Băsescu a declarat, la 26 martie, după bilanţul SRI, că este posibil ca România să fie unul dintre beneficiarii repoziţionării forţelor NATO, urmare a evoluţiilor din regiune, ceea ce o va face "mult mai atractivă" pentru spionaj, astfel că trebuie consolidată componenta de contraspionaj.

Şi tot situaţia din Ucraina a readus în atenţie faptul că România este protejată de un eventual atac, în baza principiului solidarităţii colective înscris în Articolul 5 al Tratatului Nord-Atlantic.

Citeşte şi: INTERVIU - Iliescu: Aderarea la NATO, parte din proiectul strategic al României post-revoluţionare

Citeşte şi: INTERVIU - George Maior: Cea mai dramatică discuţie pentru intrarea în NATO am avut-o pe 11 septembrie 2001 - AUDIO

Citeşte şi: INTERVIU: Mircea Geoană - Apartenenţa la NATO, prima garanţie reală de securitate din istoria României - VIDEO, FOTO

Citeşte şi: INTERVIU - Ioan Mircea Paşcu: NATO e ca o societate de asigurări - faci nişte eforturi ca la nevoie să fii apărat - AUDIO

Citeşte şi: INTERVIU: Roman - Pentru intrarea în NATO în 2004 trebuie să îi mulţumim lui George W. Bush - VIDEO