- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (28.10.2012, 11:19)
- , Liviu Dadacus ,
Antonescu: Dacă Băsescu nu-l numeşte pe Ponta premier, declanşăm suspendarea
Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, duminică, la emisiunea "După 20 de ani", transmisă de Pro TV, că Traian Băsescu va fi suspendat din nou, la sfârşitul acestui an, respectiv după alegerile parlamentare, dacă nu îl va numi premier pe Victor Ponta, în ipoteza în care USL câştigă alegerile.
Urmărește
2634 afișări
Crin Antonescu (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)
Antonescu a precizat că nu crede că acest lucru se va întâmpla şi a menţionat că o nouă suspendare a lui Traian Băsescu nu reprezintă un punct de program al USL, nici declarat, nici nedeclarat.
Întrebat de moderator dacă exclude o nouă suspendare a lui Traian Băsescu în 2013, Antonescu a imaginat scenariul suspendării chiar în 2012, în cazul în care Traian Băsescu ar refuza să ia act de voinţa politică exprimată de electorat la alegerile parlamentare.
"Nu exclud. Nu am cum să exclud aşa ceva pentru că aşa ceva nu ţine de mine sau de noi. Imaginaţi-vă, de pildă, că în 2012 chiar, avem alegeri, alegerile dau o expresie clară de voinţă politică şi, împotriva spiritului Constituţiei, preşedintele refuză să ia act de asta şi numeşte un alt prim-ministru", a răspuns Antonescu la Pro TV.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
Întrebat explicit ce se întâmplă dacă USL câştigă 50% plus unu din mandate şi preşedintele refuză nominalizarea premierului solicitat de Uniune, Antonescu a arătat că şeful statului va face obiectul unei noi proceduri de suspendare.
"Se ajunge probabil la suspendare şi se ajunge încă în 2012. Eu nu am cum să ştiu asta. Presupun sau pronostichez că nu se va întâmpla şi, dacă nu se va întâmpla, o nouă suspendare a preşedintelui nu este un punct de program nici declarat, nici nedeclarat", a spus Antonescu.
El a precizat că procedura de suspendare se va declanşa dacă şeful statului nu va dori să-l nominalizeze premier pe Victor Ponta sau va decide să facă o altă nominalizare, tot din rândul USL.
Solicitat să comenteze scenariul în care USL câştigă alegerile cu 50% plus unu şi îl nominalizează pe Victor Ponta premier, iar preşedintele Traian Băsescu refuză să îl numească pe Ponta, solicitând un alt nume de la USL sau nominalizând pe altcineva din rândul USL, Antonescu a spus că în această situaţie se va declanşa procedura de suspendare.
"Se declanşează procedura de suspendare. Dar eu chiar nu cred că se va întâmpla asta pentru că atâta vreme cât avem - cu o zi înainte, cu două zile înainte - pronunţarea populară, încă o dată - fără nicio posibilitate de a o mai interpreta - o asemenea acţiune a preşedintelui ar fi clar o încălcare a Constituţiei, o sfidare a votului popular şi ea nu are decât un răspuns democratic", a precizat Antonescu.
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe