Antonescu: Dacă PC e nemulţumit, să plece. USL nu stă-n PC, nu se joacă de-a mofturile cu conservatorii

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că Partidul Conservator poate să plece din USL dacă este nemulţumit de colaborarea cu PNL în cadrul Alianţei de Centru Dreapta (ACD).

Urmărește
691 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Dacă PC e nemulţumit, să plece. USL nu stă-n PC, nu se joacă de-a mofturile cu conservatorii

Preşedintele PNL, Crin Antonescu (Imagine: Thomas Câmpean/Mediafax Foto)

"Dacă Partidul Conservator este nemulţumit, poate să plece. Construcţia USL nu stă în Partidul Conservator, iar dacă unii prin PC îşi imaginează că cineva din PNL sau eu, ca preşedinte al acestuia, avem vreun soi de timiditate în a spune clar lucrul acesta, se înşeală amarnic", a avertizat liderul PNL, după şedinţa Biroul Permanent Naţional al PNL.

El a arătat că USL "nu a fost construită pentru a se juca de-a mofturile cu conservatorii".

"Dacă dânşii au luat hotărârea de a denunţa (protocolul - n.r.), dar aş vrea să o văd oficial, atunci drum bun, cale bătută, succes în viaţă. Noi am construit USL nu ca să ne jucăm de-a mofturile cu conservatorii sau cu oricine altcineva. USL este o construcţie foarte serioasă în care două partide mari - PSD, PNL - negociază, se întorc, îşi fac concesii unul altuia. Nimeni nu a câştigat decât PC şi nimeni nu e mai puţin îndreptăţit decât PC să transmită un soi de ameninţări pe care nu le ia nimeni în serios", a mai spus co-preşedintele USL.

Întrebat dacă PC a comunicat PNL motivele de nemulţumire, el a răspuns că nu a avut nicio comunicare.

"N-am nicio comunicare oficială de la PC şi chiar acest lucru în sine este inacceptabil", a afirmat Crin Antonescu.

El a adăugat că, atunci când s-a constituit USL, Partidului Conservator a obţinut "nişte lucruri şi toată lumea le-a respectat".

"Noi atunci când am constituit USL şi ACD am garantat asociaţiilor conservatori nişte lucruri. Toată lumea, şi noi, şi PSD le-am respectat. Partidul Conservator a vrut grupuri parlamentare, PC are grupruri parlamentare, PC a vrut să aibă reprezentare la nivelul administraţiei publice locale, este reprezentat, are un preşedinte de Consiliu Judeţean, mai mulţi vicepreşedinţi, numeroşi consilieri, foarte numeroşi. PC a dorit să fie parte la guvernare şi are două portofolii, dintre care unul major", a mai spus Antonescu.

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că, în 28 de judeţe, nu există protocol de funcţionare a Alianţei de Centru-Dreapta (ACD), iar PC "ia de pe umerii" PNL sarcina de a negocia aceste protocoale.

Purtătorul de cuvânt al PC, Bogdan Ciucă, declara, în urmă cu o săptămână, după şedinţa Biroului Executiv al partidului, că din discuţiile avute privind activitatea în plan local s-a constatat că protocolul cu ACD fizic nu funcţionează.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, comentând poziţia exprimată de PC despre ACD, că nu trebuie pierdut simţul umorului nici în momentele grele, el adăugând: "Omenirea a putut depăşi criza creată la un moment dat de Coreea de Nord (...), o să putem şi noi depăşi această criză cu PC".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici