Antonescu despre filmul cu Geoană: Mă aşteptam să iasă mai multe mizerii în turul doi
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni, referitor la înregistrarea video cu Mircea Geoană, că nu poate comenta aşa ceva, menţionând însă că se aştepta ca în turul doi să iasă mai multe mizerii şi de o parte şi de alta.
Antonescu despre filmul cu Geoană: Mă aşteptam să iasă mai multe mizerii în turul doi (Imagine: Adi Pîclişan/Mediafax Foto)
Întrebat cum comentat filmuleţul Mircea Geoană, în care acesta ar primi bani într-un plic de la o femeie, Crin Antonescu a replicat: "Nici nu am văzut filmuleţul, nici nu mă interesează aşa ceva".
"Am spus înainte de turul întâi că în turul doi o să iasă multe mizerii, şi dintr-o parte, şi din alta. Au ieşit mai puţine decât mă aşteptam să fiu foarte sincer. Probabil că armamentul atomic s-a ţinut pentru alte vremuri mai grele, echilibrul nuclear cred că a fucnţionat şi am supravieţuit. Nu chiar nu pot comenta aşa ceva", a conchis liderul PNL.
O înregistrare video în care liderul PSD Mircea Geoană apare luând bani de la o persoană, care ar solicita în schimb obţinerea unui loc eligibil în alegeri, a fost postată pe Internet.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Zuckerberg și Musk sunt nemulțumiți de legislațiile UE privind social media. De ce speră Meta și X că Trump le va aduce mai mulți bani
-
Rusia a început războiul cu o blocadă a porturilor ucrainene la Marea Neagră, dar acum situaţia s-a inversat
-
Spaţiul Schengen s-ar putea extinde din nou. Ce ţară europeană ar putea adera până la sfârşitul anului 2025
-
Un general polonez a fost demis după ce mine antitanc dispărute au fost găsite în depozitul IKEA
În înregistrare, Geoană apare luând un teanc cu bani de la o persoană care nu apare în film, văzându-se doar mâna care îi dă banii. Geoană apare aşezat, acesta ia banii, dar nu spune nimic.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO