Antonescu intenţionează să negocieze cu Oprescu retragerea din cursă a acestuia
Candidatul PNL la prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă, la Antena 3, că are intenţia de a negocia cu Sorin Oprescu o retragere a acestuia din cursa pentru prezidenţiale şi sprijinirea sa la prezidenţiale, dacă lucrurile decurg "într-o anumită manieră către finalul campaniei".
Antonescu intenţionează să negocieze cu Oprescu retragerea din cursă a acestuia (Imagine: Adi Pîclişan/Mediafax Foto)
Întrebat dacă are în strategia sa de campanie o variantă prin care să negocieze cu Sorin Oprescu o eventuală retragere a acestuia din cursă înainte de turul I al alegerilor şi trecerea acestuia împreună cu electoratul său de partea sa, Crin Antonescu a confirmat o astfel de intenţie.
"Nu am o strategie, dar am această intenţie, această dorinţă. O strategie nu. Dacă lucurile decurg într-o anumită manieră către finalul acestei campanii de primul tur eu unul mă gândesc la această ipoteză. Pe scurt, mie îmi pare, aşa cum am şi spus-o, că ce înseamnă în acest moment armata de stat e aşezată în spatele lui Traian Băsescu, ce înseamnă elementele cele mai avansate ale armatei propagandistice private sunt în spatele lui Mircea Geoană", a susţinut Antonescu.
Liderul PNL a preciazat însă că în momentul în care spune că are o asemenea intenţie sau dorinţă nu doreşte să-l ofenseze pe Sorin Oprescu care are încă şansa de a se califica în turul II şi de a deveni preşedinte.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
-
VIDEO Poliţia Capitalei l-a oprit pe Gică Hagi în trafic: Astăzi e despre tine, Comandante
-
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de senator în Parlamentul României
"În momentul în care spun că am o semnea intenţie sau o asemnea dorinţă, doresc să precizez de la bun început că din punctul meu de vedere şi chiar al sondajelor adevărate, Sorin Oprescu este asemeni şi mie şi lui Mircea Geoană, şi Traian Băsescu, un candidat care contează, care are încă şansa sa de a intra în turul doi şi chiar de a deveni preşedinte al României. În sensul acesta departe de mine gândul de a-l ofensa cumva pe Sorin Oprescu", a spus Antonescu.
El a ţinut să critice sondajele din ultima vreme pe care le-a calificat ca fiind "aberante" pe motiv că "îl privilegiază net pe Mircea Geoană", dar şi pe Traian Băsescu, şi îi fură ca "în codru" pe el şi pe Sorin Oprescu.
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Sorin Oprescu a declarat, sâmbătă, la Craiova, că i s-a sugerat să se retragă din cursa prezidenţială, în acest sens ajungând la el "soli din partea tuturor".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO