- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (21.02.2013, 15:29)
- Andi Manciu
Antonescu: Iohannis a primit în unanimitate derogare de vechime pentru a candida la congresul PNL
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a primit din partea Consiliului Naţional al partidului votul unanim în favoarea acordării derogării de vechime, astfel încât edilul să poată candida la o funcţie de conducere în Congresul PNL.

Antonescu: Iohannis a primit în unanimitate derogare de vechime pentru a candida la congresul PNL
"Cererea de derogare de vechime pentru domnul Klaus Iohannis în vederea candidaturii la o funcţie de conducere în congres a fost adoptată cu unanimitate de voturi", a anunţat liderul PNL.
El a precizat că, în ceea ce priveşte posibilitatea de primarul să candideze pentru o viitoare funcţie de prim-vicepreşedinte, urmează ca discuţiile să fie purtate după modificarea Statutului PNL.
"Funcţia de prim-vicepreşedinte nu există, în dezbaterile despre Statut vom discuta şi despre această ipoteză şi, dacă aveţi răbdare până după ora 15.00, vă voi da întocmai şi la timp, de parcă aş fi reporterul dumneavoastră, toate aceste informaţii", a susţinut preşedintele PNL.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Anunţ major pentru poliţişti. Plata muncii prestate în zilele libere şi sărbători legale revine. Ordonanţa de urgenţă aprobată de Guvern
-
Ciolacu: Dacă USR vrea să intre la guvernare, să câştige alegerile; alegeri sunt peste 4 ani
-
Diaconescu a dezminţit cerinţele Rusiei de la Riad, de retragere a SUA din România
De asemenea, Antonescu a fost întrebat despre o afirmaţie a lui Iohannis privind şefia PNL, funcţie pe care nu exclude să o vizeze după alegerile prezidenţiale din 2014, în cazul în care liderul PNL, Crin Antonescu, devine preşedinte.
"Mie îmi pare o declaraţie normală, nu e singurul care poate să o facă, însă mi se pare că nu e un subiect în acest moment de actualitate. Când o să plec eu la Cotroceni o să vă spună clar şi domnul Iohannis, o să vă spună şi alţii, o să vă spun şi eu...", a afirmat preşedintele PNL.
Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că începând de miercuri este membru PNL, precizând că a luat această decizie în urma invitaţiei lansate de liderul PNL, Crin Antonescu.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe