- Home
- Politic
- BRAŞOV, (26.04.2014, 13:23)
- Andi Manciu
Antonescu: Tăriceanu a ales să fie majordom la casa Sârbu. Dacă demisionez, nu-mi iau mandatul înapoi
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, în faţa aleşilor locali reuniţi la Braşov, că dacă partidul nu va obţine cel puţin 20% la europarlamentare îşi depune mandatul de preşedinte, şi nu-l va lua înapoi, el menţionând şi că preşedintele Senatului este un "majordom la casa Sârbu".
Urmărește
556 afișări
Crin Antonescu (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)
Antonescu a declarat că la alegerile prezidenţiale din 2009 liberalii ar fi trebuit să facă imposibilul şi nu l-au făcut. "Dar din energia şi din încrederea cu care atunci, chiar dacă ştiam că nu avem nicio şansă, ne-am bătut, s-a deschis posibilitatea care ne-a făcut ca astăzi să fim incomparabil mai puternici, să avem, dacă e vorba să ne comparăm cu o armată, incomparabil mai mult armament decât atunci. Astăzi nu e vorba de imposibil, azi e vorba de posibil. Eu, ca preşedinte al partidului, nu vă cer nimic imposibil, nu vă cer să faceţi nimic ce nu se poate, dar vă cer să faceţi tot ce se poate", a declarat preşedintele PNL.
El a reiterat faptul că obiectivul PNL pentru europarlamentare este să obţină un scor de 25%, însă dacă rezultatul va fi sub 20% atunci îşi va prezenta demisia din fruntea partidului. "În ipoteza, pe care eu nici nu o iau în calcul, dar care a fost vehiculată, că am obţine sub 20%, îmi depun mandatul de preşedinte. Îl depun, adică demisionez, nu-l depun ca să mi-l daţi înapoi. Suntem oameni serioşi. La noi onoarea e individuală, nu e colectivă, cum ne-a anunţat Ponta că e la PSD (...) În politică nu se poate trăi oricum (...). Unii aleg să fie în politică într-un fel, iată Tăriceanu din preşedinte al acestui partid, nu a vreunui partid oarecare, al acestui partid, a ales să fie în politică majordom la casa Sârbu. Asta e, e în politică, dar nu face politică", a spus Antonescu.
De asemenea, el a precizat că strategia PNL pentru acest an are în vedere un nivel de aşteptare la nivelul societăţii care nu este unul favorabil PSD. "Toate analizele sociologice ne arată că o majoritate a cetăţenilor din România vor să meargă înainte, o majoritate a cetăţenilor din România vor lideri de comunităţi puternici, cinstiţi, competenţi şi nu baroni. O majoritate a cetăţenilor din România vor să intrăm cu totul, cu nivelul nostru de viaţă, cu locurile noastre de muncă, cu nivelul nostru de salarizare, cu drepturile noastre de tot felul, în Europa. Eu cred că vrem să trăim în UE şi o majoritate a românilor vor asta şi nu în republica lui Mazăre, a lui Duicu sau a cui o mai fi. Nu în republica unui Victor Ponta, care de unde a pornit aşa cum ştiţi, astăzi seamănă din ce în ce mai tare, cu o viteză înspăimântătoare, cu ce avea mai rău Adrian Năstase în 2003 sau 2004", a declarat Antonescu.
TITLURILE ZILEI
-
astăzi, 17:03
• Trump pregăteşte ordine executive care vor schimba radical armata americană
-
astăzi, 16:09
• Cel mai mare sindicat german cere reguli noi: maşinile străine să folosească piese europene
-
astăzi, 16:02
• ÎCCJ decide asupra pragului de consum de droguri la volan: pe lângă probă, contează aptitudinea
-
astăzi, 15:58
• Care este ţara europeană cu cea mai mare rată a depresiei? Cum arată situaţia în România
-
astăzi, 15:47
-
astăzi, 15:09
-
astăzi, 14:55
• Raluca Turcan: Este profund dăunător şi imoral ce face Romaşcanu. Adevărul va ieşi la lumină
-
astăzi, 13:18
-
astăzi, 13:42
• Uniunea Europeană aşteaptă reînnoirea sancţiunilor împotriva Rusiei după blocajul Ungariei
-
astăzi, 07:12
• Încă un război a izbucnit. Rebelii au ocupat un oraş cu 2 milioane de locuitori
-
astăzi, 12:29
-
astăzi, 07:20
• Furtul tezaurului Corpul de control al premierului merge la Ministerul Culturii
-
astăzi, 11:57
• Iohannis: Extremismul, atitudinile şi manifestările xenofobe şi antisemite se deghizează perfid
-
astăzi, 14:40
• Live text Războiul din Ucraina, ziua 1069. Budanov avertizează că existenţa Ucrainei este ameninţată dacă nu vor avea loc negocieri / Trupele nord-coreene se retrag temporar de pe linia de contact din regiunea Kursk / Rusia a pierdut 831.620 de militari în Ucraina / Atac cu drone. Zonele vizate: Hmelnîţkîi, Ivano-Frankivsk şi Dnipro
-
astăzi, 12:19
• Iranul lansează rachete echipate cu inteligenţă artificială
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cine este omul care conduce cel mai important lanţ de restaurante din România şi coordonează o echipă de 1.500 de oameni
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
Cum a ajuns Jennifer Aniston să fie implicată în drama conjugală a soților Obama. Adevărul din culise!
CANCAN.RO
Orașul din România în care vom avea două zile de NINSOARE la început de februarie, potrivit meteorologilor AccuWeather
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe