Armata americană a trimis un submarin dotat cu rachete în Orientul Mijlociu

  • Armata americană a anunţat că a trimis în Orientul Mijlociu un submarin dotat cu rachete ghidate.
  • Asta în timp ce Iranul organizează exerciţii militare şi ameninţă Israelul cu un atac.
  • Tensiunea în zonă a crescut foarte mult în urma asasinării liderului Hamas.
Urmărește
745 afișări
Imaginea articolului Armata americană a trimis un submarin dotat cu rachete în Orientul Mijlociu

Imagine cu caracter ilustrativ

Comandanţii armatei SUA au ordonat trimiterea unui submarin cu rachete ghidate în Orientul Mijlociu, pe fondul temerilor tot mai mari că Iranul va ataca Israelul, potrivit Sky News. Surse citate de presa americană susţin că serviciile de spionaj din Israel consideră că Iranul a decis să lanseze un atac direct. Atacul asupra Israelului ar putea avea loc în câteva zile, mai susţin sursele.

Gărzile Revoluţionare din Iran au început vineri exerciţii militare în provincia vestică Kermanshah, aproape de graniţa cu Irakul.

Pentagonul a confirmat misiunea submarinului şi a anunţat că va devansa sosirea în zona a portavionului Abraham Lincoln. De asemenea, Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a vorbit duminică cu omologul său israelian.

„Secretarul Austin a reiterat angajamentul Statelor Unite de a lua toate măsurile posibile pentru a apăra Israelul şi a remarcat consolidarea poziţiei şi capacităţile forţelor militare americane în Orientul Mijlociu, în contextul tensiunilor regionale în creştere”, se arată într-un comunicat.

Iranul a ameninţat cu represalii dure Israelul după ce principalul lider politic al Hamas, Ismail Haniyeh, a fost „asasinat” la Teheran, miercuri, pe 31 iulie. Israelul nu a revendicat sau negat responsabilitatea pentru moartea lui Haniyeh.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici