- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (30.10.2015, 16:59)
- Alina Novaceanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Atanasiu: Nimeni din ţara asta nu putea să o salveze în Parlament pe Elena Udrea decât PSD
Prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu a declarat, vineri, că este consternat de afirmaţiile lui Liviu Dragnea potrivit cărora foştii membri PDL au votat în bloc împotriva arestării Elenei Udrea, susţinând că nimeni din ţară nu putea să o salveze pe Udrea decât PSD.
Urmărește
781 afișări
Atanasiu: Nimeni din ţara asta nu putea să o salveze în Parlament pe Elena Udrea decât PSD (Imagine: Silviu Matei/Arhiva Mediafax Foto)
"Am rămas consternat. Am crezut că cel mai mare mincinos din ţara asta se numeşte Victor Ponta, dar văd că are un contracandidat serios la postura de locul unu în persoana domnului Liviu Dragnea. Şi dacă toţi liberalii ar fi votat pentru doamna Udrea ea ajungea să fie arestată dacă votau PSD-iştii cum le-a spus Dragnea, că sunt mai mulţi, noi suntem minoritari, ei sunt majoritari", a spus Atanasiu, întrebat în legătură cu acuzaţiile lui Liviu Dragnea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Moș Crăciun, eroul sărbătorii, are o fișă medicală impresionantă: obezitate, diabet și jet lag extrem
-
22 decembrie 1989 - ziua fugii cu elicopterul a soţilor Ceauşescu
-
COMENTARIU Lelia Munteanu: Uzurpatorul
-
Trupele germane trebuie să fie „apte” pentru război dacă Putin atacă, afirmă Boris Pistorius. Ministrul spune că Berlinul trebuie să aloce mai mulţi bani pentru apărare
El a insistat că dacă tot PSD vota ca Udrea să fie arestată, atunci putea fi arestată.
"Nimeni din ţara asta nu putea să o salveze în Parlament pe doamna Udrea decât PSD. Dacă PSD tot vota ca doamna Udrea să fie arestată doamna Udrea putea fi arestată. Cei care au apărat-o sunt de la PSD, nu or fi singurii, or fi şi alţii, dar nu se poate fără PSD", a adăugat Atanasiu.
Întrebat în legătură cu teoria avansată de Dragnea potrivit căreia foştii membrii PDL au contribuit la "salvarea" lui Udrea pentru că aceasta a ameninţat cu denunţuri, Atanasiu a susţinut că nu se simte vizat.
"Eu sub nicio formă, dar doamna Udrea cred că şi-a confundat rolul, doamna Udrea este în boxă, nu în partea unde se dă cu ciocănelul. Când se face justiţia în România doamna Udrea nu este în postura de acuzator, ci de acuzat şi trebuie să răspundă la întrebări nu să pună întrebări", a mai spus Atanasiu.
Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, referitor la votul din Cameră în cazul Elenei Udrea, că a fost "o acţiune organizată de PDL", la care s-au "mai găsit aliaţi", el susţinând că "cei de la PDL au votat în bloc împotriva solicitării justiţiei, cei de la UNPR la fel, se pare că şi cei de la ALDE".
Decizia de a vota separat solicitarea de reţinere şi de arestare preventivă a Elenei Udrea a fost luată de Biroul Permanent al Camerei, PSD-UNPR-ALDE insistând pentru introducerea acestei noi practici, în timp ce PNL a avut obiecţii, iar secretarul Camerei, Niculae Mircovici (minorităţi), a avertizat că va exista confuzie la vot.
Potrivit stenogramei şedinţei Biroului Permanent din 26 octombrie, reprezentanţii majorităţii PSD-UNPR-ALDE au insistat că s-ar impune un vot separat pentru că reţinerea şi arestarea preventivă sunt proceduri diferite, reţinerea fiind dispusă direct de procuror, în timp ce arestarea preventivă este aprobată de judecător. Ei au mai susţinut că deputaţii ar trebui să aibă posibilitatea de a opta diferit pentru cele două măsuri, sub pretextul că unii dintre ei ar putea fi de acord cu reţinerea, dar nu şi cu arestarea. Un alt argument invocat a fost că membrii Comisiei juridice care au analizat solicitările justiţiei au trimis trei proiecte de hotărâre: unul pentru încuviinţarea urmăririi penale, altul pentru reţinere şi un al treilea pentru arestarea preventivă.
În schimb, reprezentantul Opoziţiei, vicepreşedintele liberal al Camerei Ludovic Orban a ridicat semne de întrebare asupra acestei proceduri, marşând pe ideea că plenul Camerei nu a votat niciodată separat reţinerea şi arestarea preventivă.
Miercuri, Camera Deputaţilor a decis că Elena Udrea poate fi reţinută, în timp ce solicitarea de arestare a fost respinsă. Iniţial, surse din Comisia de numărare a voturilor au anunţat că şi cererea privind încuviinţarea reţinerii Elenei Udrea a fost respinsă de Camera Deputaţilor. Ulterior, aceleaşi surse au precizat că s-a decis ca voturile să fie renumărate întrucât au fost cazuri în care unii parlamentari au introdus mai multe bile în aceeaşi urnă.
Rezultatul final a fost anunţat după două ore de discuţii şi numărare a voturilor.
Citește pe alephnews.ro: Care sunt cele 16 povești care influențează fizica și astronomia în 2024
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Moment istoric pentru NASA: Sonda Parker va ajunge la o distanță record de 6,2 milioane kilometri, chiar în Ajunul Crăciunului
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe