Prima pagină » Politic » Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu: 100.000 de euro pentru susţinerea societăţii civile şi jurnalismului independent în Belarus

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu: 100.000 de euro pentru susţinerea societăţii civile şi jurnalismului independent în Belarus

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a pledat, joi, la reuniunea informală de la Berlin în favoarea unei reacţii rapide şi consistente a UE în Belarus şi a anunţat o procedură de alocare a sumei de 100.000 de euro pentru susţinerea societăţii civile şi a jurnalismului independent din Belarus.
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu: 100.000 de euro pentru susţinerea societăţii civile şi jurnalismului independent în Belarus
Laura Buciu
27 aug. 2020, 21:50, Politic

Ministrul Bogdan Aurescu a pledat, joi, la reuniunea informală de la Berlin, în favoarea unei reacţii rapide şi consistente a UE şi a susţinut ferm importanţa sancţionării celor vinovaţi de fraudarea alegerilor, represiunile violente ale protestelor şi încălcările drepturilor omului, până la cel mai înalt nivel.

De asemenea, ministrul român de Externe a exprimat sprijinul pentru trimiterea unei misiuni OSCE, asistată de UE, care să faciliteze un dialog direct între autorităţi şi societatea civilă.

„În acest context, demnitarul român a propus creşterea şi diversificarea susţinerii pentru Belarus, prin intensificarea contactelor cu mediul academic, ONG-uri şi mass-media independente. A arătat că România analizează măsuri concrete de susţinere a societăţii civile din Belarus, pe baza experienţei avute în parcursul democratic. În acest sens, ministrul Bogdan Aurescu a anunţat că la nivelul Ministerului Afacerilor Externe a fost demarată procedura de alocare a unei contribuţii financiare voluntare pentru susţinerea societăţii civile şi a jurnalismului independent din Belarus, în valoare de 100.000 de euro, din bugetul pentru asistenţă pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară, gestionat de MAE şi de Agenţia de Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare a României (RoAid)”, anunţă MAE.

Reuniunea informală în format Gymnich a miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale Uniunii Europene are loc la Berlin, în perioada 27 – 28 august, sub egida Preşedinţiei germane a Consiliului UE.

Miniştrii prezenţi la reuniune şi-au exprimat îngrijorarea faţă de menţinerea tensiunilor interne, continuarea represaliilor la adresa protestatarilor paşnici şi acuzele adresate Occidentului pentru presupusa implicare în aceste demonstraţii.