Prima pagină » Politic » Avertismentele mediului de afaceri pentru Ciolacu: ,,majorarea taxelor ar putea arunca economia în aer”

Avertismentele mediului de afaceri pentru Ciolacu: ,,majorarea taxelor ar putea arunca economia în aer”

Avertismentele mediului de afaceri pentru Ciolacu: ,,majorarea taxelor ar putea arunca economia în aer
Alexandru Stan
18 iul. 2023, 00:06, Politic

Coaliţia PSD-PNL caută soluţia salvatoare să acopere gaura bugetară de 10 miliarde de euro. Creşterea taxelor este iminentă şi în vizor se află toate cele 40 de taxe.

Premierul Ciolacu are de ales: ori majorează acum taxele şi impozitele plus reducerea cheltuielilor bugetare, ori vinde toată Hidroelectrica ca să acopere gaura bugetară. 

Mediul de afaceri fierbe

În tot acest timp în care sunt vehiculate zeci de scenarii de creşteri de taxe, mediul de afaceri fierbe şi cere să fie consultat pentru orice modificare fiscală.

Pentru ALEPH NEWS, Florin Jianu, preşedinte al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici si Mijlocii din România, declară:

,,În primul rând, să ştiţi că nu sunt de acord cu această abordare, fie mărim taxele, fie vindem un astfel de bun al statului. Nu cred că este o soluţie unică, există mai multe componente unei soluţii majore. În primul rând, nu IMM-urile, nu întreprinderile, nu mediile de afaceri au provocat această situaţie. Nu suntem noi Acarul Păun sau vinovatul de serviciu. Nu modifici taxele şi impozitele pe parcursul unui an fiscal pentri că vei avea de fapt un recul al economiei şi un răspuns contrar a ceea ce te aştepţi”. 

Taxele ar putea arunca în aer economia

Întreaga lume a businessului românesc avertizează că orice modificare a sistemului fiscal în sensul majorării de taxe şi impozite sau eliminarea facilităţilor fiscale – IT, construcţii, agricultură şi industrie alimentară – va arunca în aer economia.

Antreprenorii vin cu avertismente pentru premierul Marcel Ciolacu.

,,Vom avea o încetinire a economiei şi din păcate, guvernul României, pe lângă lipsa unor măsuri de dezvoltare de peste un deceniu, se încearcă mereu să vină cu soluţii pansament, care în loc să fie anticiclice, adică să stimuleze creşterea când economia încetineşte, respectiv să o stimuleze când economia se blochează, vine cu acest palier de taxe. E greşită abordarea”, a declarat Andreea Paul, antreprenor de la Iniţiativa pentru Competitivitate pentru ALEPH NEWS.