Video Baconschi şi-a lansat Fundaţia Creştin-Democrată: Sper să recepteze entuziasmul civic din anii '90

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, şi-a lansat, miercuri, la Ateneu, Fundaţia Creştin-Democrată, declarând că speră ca organismul să recepteze tot entuziasmul civic manifestat la începutul anilor '90 şi să contribuie la proiectarea în viaţa publică a unor figuri noi.

Urmărește
135 afișări

Baconschi a spus că după ce a parcurs o carieră diplomatică destul de bogată a decis să se implice în politica din România prin înfiinţarea, în această vară, a Fundaţiei Creştin-Democrate, pe care o lansează acum în mod oficial.

El a arătat că, pe lângă constituirea Fundaţiei, a intrat acum câteva săptămâni în PDL, arătând că în acest partid şi-a descoperit "cel mai numeros grup de prieteni de idei".

"Apartenenţa PDL la familia Partidului Popular European şi implicarea acestui partid în reformarea statului şi economică mă fac să sper că acest partid are un potenţial de creştere remarcabil şi că el va accepta în sânul său principiile şi politicile creştin-democrate", a afirmat Baconschi.

El a spus că numai prin această acţiune "nouă şi clară" se poate respecta contractul politic cu întreaga societate.

"Îmi propun să contribui la recâştigarea încrederii clasei de mijloc reprezentată prin întreprinzătorii mici şi mijlocii şi a unui număr mare de intelectuali care se simt astăzi dezamăgiţi de actuala stare a vieţii politicie şi publice, a medicilor tentaţi să părăsească România şi a profesorilor şi formatorilor de opinie care înţeleg cultura şi valoarea decenţei", a adăugat ministrul de Externe.

El a mulţumit colegilor din PDL pentru încrederea pe care i-au acordat-o la debutul său în politică.

La lansarea Fundaţiei creştin-democrate au participat miniştrii Elena Udrea, Gheorghe Ariton, parlamentari Radu F. Alexandru, Mircea Toader, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, liderii PDL Valeriu Stoica, Adriean Videanu şi Vasile Blaga, foştii ţărănişti Radu Sârbu, Remus Opriş şi Constantin Dudu Ionescu.

La eveniment a fost aşteptat şi preşedintele Băsescu, dar acesta nu a fost prezent.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici