Banias: PDL Constanţa nu a intervenit în numirea şefilor de la Vama Constanţa

Liderul organizaţiei judeţene a PDL Constanţa, senatorul Mircea Banias, afirmă că nu a intervenit în numirea şefilor de la Vama Constanţa şi că a lăsat instituţiile abilitate în acest sens să-şi desemneze conducerea.

Urmărește
39 afișări
Imaginea articolului Banias: PDL Constanţa nu a intervenit în numirea şefilor de la Vama Constanţa

Banias: PDL Constanţa nu a intervenit în numirea şefilor de la Vama Constanţa (Imagine: Mediafax Foto)

"PDL, la Constanţa, unde este tot un punct de frontieră important, n-a avut niciun fel de intervenţie, nu a avut niciun fel de influenţă în numirea şefilor de la vamă. Nici n-am fost solicitaţi, nici nu ne-am dus din proprie iniţiativă. Am lăsat instituţiile, ANAF şi cine răspunde de activitatea din vamă să-şi desemneze coordonatori, să îi păstreze. Nu am făcut niciun fel de intervenţie", a declarat Banias, duminică, într-o conferinţă de presă.

El a susţinut că nu se poate face nicio legătură între PDL Constanţa şi Vama Constanţa, atât timp cât nu a avut vreo implicate în numirea unor persoane apropiate de democrat-liberalii constănţeni la nivelul de coordonare a Vămii.

"Deci e greu de crezut că ar exista o legătură între PDL şi Vama Constanţa atâta vreme cât şefii de la Vama din Constanţa sunt de ani de zile şi noi nu am mers să-i schimbăm, să cerem să pună oameni de-ai noştri, n-avem vameşi în partid", a spus liderul PDL Constanţa.

El a făcut aceste declaraţii în contextul în care a fost întrebat de jurnalişti despre acuzaţiile lansate de liderul PSD, Victor Ponta, la adresa unor lideri democrat-liberali care ar fi implicaţi în corupţia din vămi.

Purtătorul de cuvânt al PSD, deputatul Emil Moldovan, a declarat, vineri, referindu-se la modul în care s-au făcut arestările în scandalul vămilor, că, în opinia sa, este "bătălia păcălicilor", în timp ce adevărata corupţie este în altă parte. El a susţinut că este vorba despre "evaziuni de miliarde de euro", iar "multe se întâmplă în Portul Constanţa".

"Este bătălia păcălicilor să duci cu elicopterele şi cu autocarele vameşi care încasau şi ei cinci lei, zece lei pentru câteva baxuri sau cartuşe de ţigări. Sunt foarte curios ce se întâmplă în vamă cu evaziune fiscală cu flori, cu legume şi fructe, cu produse alimentare. Sunt evaziuni de miliarde de euro, dar multe se întâmplă în portul Constanţa, la domnul Mircea Băsescu şi la senatorul Banias, şi pe acolo nu este aer de respirat pentru cei care fac aceste controale, sunt în zona aeroportului Otopeni care este cel mai important aeroport de cargo privind transportul aerian şi stă pe aproape doamna Udrea şi nu poate fi deranjată", a spus Moldovan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici