Băsescu: Am ajuns lobbist pentru Guvern la Merkel şi premierul Olandei

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că a ajuns să fie lobbist pentru Guvern pe lângă cancelarul Angela Merkel sau premierul Olandei, Mark Rutte, pe care i-a asigurat că Executivul român lucrează şi vrea să corecteze inclusiv problemele din MCV.

Urmărește
533 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Am ajuns lobbist pentru Guvern la Merkel şi premierul Olandei

Angela Merkel (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Vă rog să mă credeţi că am ajuns lobbist pentru Guvern (...) Nu ştiu cât va fi, deocamdată ştiu că vorbesc foarte frumos de Guvern şi când am ocazia şi cu Merkel, şi cu Hollande şi cu premierul Olandei şi oricui. Avem un Guvern care lucrează, singura lui mare deficienţă este că nu corectează prea repede MCV-ul, dar o să o facă pentru că vor să o facă şi nu trag prea bine fondurile europene, de asta daţi-ne «n plus 3» (încă un an suplimentar pentru absorbţia fondurilor UE pentru 2007-2013 n.r.), ca să tragem şi noi banii", a afirmat Băsescu la Digi24.

De asemenea, întrebat despre afirmaţia eurodeputatului german Manfred Weber, vicepreşedintele PPE, că România este vinovată pentru că s-a ratat decizia privind aderarea la zona Schengen, nu Bulgaria, preşedintele Băsescu a confirmat că România a fost "marea problemă", deşi şi ţara vecină a avut "destule probleme".

"Nu ştiu cât de perfect era pregătită Bulgaria, deşi, din câte ştiu, şi domnul Weber probabil nu-i foarte informat, avea destule probleme şi Bulgaria, dar, în mod cert, România a fost o mare problemă (...) Însă, într-adevăr, România nu era în situaţia în care să fie admisă, datorită raportului MCV cu care, din păcate, multe state fac legătura legat de accesul în Schengen", a afirmat Băsescu.

El a ţinut să contrazică punctul de vedere exprimat de premierul Victor Ponta ca România să nu mai aibă "ţinte mişcătoare" în monitorizarea MCV, adăugând că acestea sunt cauzate de trăsnăile făcute privind statul de drept şi justiţia.

"Şi aici trebuie să lămurim şi povestea cu ţintele mişcătoare. Ţintele mişcătoare le punem noi. Ori de câte ori mai faci o trăsnaie care e în legătură cu statul de drept şi cu justiţia, vine imediat Comisia Europeană şi îţi dă noi ţinte pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare", a mai afirmat Băsescu.

Premierul Victor Ponta a anunţat în urmă cu două săptămâni că va trimite preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, o scrisoare în care va solicita puncte şi ţinte concrete pentru ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), asumate de CE, arătând că nu poate îndeplini "ţinte generale şi în mişcare".

"Vineri, mi-am vizitat temporarul birou de la Ministerul Justiţiei şi intenţionez, într-o scrisoare pe care i-o voi adresa preşedintelui Comisiei Europene şi secretarului general, să încercăm să folosim un model care s-a dovedit eficient, chiar dacă la nivel de imagine sau politic am avut de pierdut, cu faimoasele 11 puncte din vară. Cei care vroiau să mă critice spuneau că am acceptat «dictatul Bruxelles-ului». Eu cred că şi pentru MCV dacă avem nişte puncte concrete şi ţinte clare pe care să le atingem, asumate de Comisia Europeană şi de Secretariatul General, în ceea ce mă priveşte există toată detemrinarea să le atingem", a spus Ponta.

El a adăugat că nu poate atinge "ţinte generale şi în mişcare".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici