Băsescu: Am cerut în PDL să caute lideri noi, nu s-au înghesuit să mă asculte, i-a furat guvernarea

Preşedintele Traian Băsescu adeclarat, joi seară, la TVR, că nu "moşeşte PDL" şi că le-a cerut democrat liberalilor să promoveze lideri noi dar ca aceştia "nu s-au înghesuit" să-l asculte pentru că "i-a furat prea mult vâltoarea guvernării".

Urmărește
19 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Am cerut în PDL să caute lideri noi, nu s-au înghesuit să mă asculte, i-a furat guvernarea

Băsescu: Am cerut în PDL să caute lideri noi, nu s-au înghesuit să mă asculte, i-a furat guvernarea (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Există această percepţie, că eu aş moşi PDL în continuare. Nu este adevărat. Vă pot spune că de foarte multă vreme eu nu am discuţii legate de partid cu premierul sau cu miniştrii PDL. Dimpotrivă, prima mea grijă după ce am câştigat al doilea mandat a fost să spun «Căutaţi-vă un lider, uitaţi-vă în PDL»", a spus Băsescu la TVR.

El a recunoscut că democrat-liberalii "nu s-au înghesuit" să-l asculte.

"Trebuie să recunosc că nu s-au înghesuit să mă asculte pentru că i-a furat prea mult vâltoarea guvernării, dar vor plăti enorm dacă nu îşi aşează o garnitură de lideri mai proaspeţi, să lase puţin liderii care pot să crească, oameni nu neapărat tineri. Nu spune nimeni de 18 ani. Sunt oameni de 50 de ani de 40 de ani, noi, care pot fi promovaţi în conducerea partidului", a mai spus şeful statului.

El a apreciat că nu este o abordare apocaliptică la adresa PDL, ci una realistă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici